CFR Timișoara riscă să rămână fără stadion!

27 Nov. 2009, 21:26 Seria 2

Stadionul și clubul de tradiție timișorean ar putea să dispară
din cauza intereselor unor oameni de afaceri. Tribunalul Timișoara
judecă luni litigiul dintre clubul feroviar și actualii proprietari
ai terenului pe care se află clubul.

Astăzi, avocatul CFR-ului, Adrian Gârbovean a prezentat public
actele care susțin că actualii proprietari au intrat ilegal în
posesia terenului pe care se află stadionul. Dorel Gheorghiu
(actual proprietar), fiind introdus fraudulos pe Cartea Funciară în
anul 2006 de către fostul președinte al clubului, Alexandru
Silvășan, conform avocatului feroviarilor.

Totul a început în anul 1991, când o echipă s-a desprins din
regională, Mircea Dorobanțu și Pavel Roman pretinzând că sunt
continuatorii Clubului Sportiv Banatul (tot club feroviar) format
în anul 1924, drept care le-a fost surprinzător recunoscut.

„Au schimbat denumirea, iar în urma unei adeverințe
eliberate de Primăria Timișoara, care consemna că pe terenul situat
în spatele gării există o serie de construcții, ei își intabulează
dreptul de proprietate asupra terenului. Această proprietate
înseamnă cinci hectare și 200 metri pătrați. Suma estimată de
expertizele efectuate în instanță a fost de 164 de miliarde, în
realitate e mult mai mult, eu estimez această suprafață de pământ
la peste 30 milioane euro”
, a declarat Adrian
Gârbovean, avocatul Regionalei CFR Timișoara.

Feroviarii susțin că interesele acestor proprietari sunt de ordin
financiar. Astfel, în locul stadionului ar urma să apară un spațiu
rezidențial. De asemenea situația incertă a imobilului a îndepărtat
în ultimii ani investitorii de la FC CFR Timișoara. Echipa a ajuns
într-o situație deplorabilă, fiind exclusă din campionatul Ligii a
II-a în acest an.

Vânzare frauduloasă

În data de 9 iunie 1998 terenul este vândut către Dorel Gheorghiu
și Florian Ionescu pentru 1,5 miliarde lei. Dar această vânzare se
va dovedi ilegală în instanță, iar toți cei implicați sunt
condamnați. „S-a reușit o altă ilegalitate, aceea de a
intabula construcțiile în C.F. și în aceeași zi vânzarea terenului
și a construcțiilor”
, afirmă Gârbovean. Faptele se
prescriu însă în 2002, iar singurul condamnat a fost o persoană
care lucra la C.F. (Cartea Funciară), un pensionar.
Apoi s-au anulat toate operațiunile de carte funciară din 1991 și
1998, iar imobilul a revenit în proprietatea statului român.

„În baza unui proces verbal încheiat în 28.04.1998, s-a
hotărât că acest stadion se vinde! Dar pentru a hotărâ această
chestiune, s-a convocat adunarea generală a clubului. Din cele 14
persoane ce au participat la așa-zisa adunare generală, doar patru
erau membrii. Ceilalți până la 68 nici nu au fost convocați, nici
astăzi, parte din ei nu știu de acte. Cei patru și cu angajații
lor, diferiți antrenori de la secțiile clubului hotărăsc
vânzarea”
, susține avocatul lui CFR Timișoara.

Conducerea Regionalei CFR Timișoara se teme de o decizie
nefavorabilă luni, deoarece cheltuielile pentru apel sunt uriașe și
nu sunt bani. „În Timisoara se aude că deja am pierdut
procesul, iar taxa de timbru nu va putea fi plătită, există acest
scenariu”
, a încheiat „pledoaria” Adrian
Gârbovean.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

27 Nov. 2009, 21:26 Seria 2
Pe aceeași temă