Cantonamentul Argeșului a fost redeschis

02 Sep. 2010, 14:56 Seria 2
Cantonamentul Argeșului** a fost redeschis

Cantonamentul echipei FC Argeș a fost redeschis odată cu
începerea campionatului, după ce mai bine de o lună a fost
nefuncționabil din cauză că personalul a fost dat afară pentru că
nu mai existau bani de salarii, dar și din cauza unei restanțe la
curent.

„Înainte de jocul cu UTA am fost o zi în cantonament la Baza
Vulturilor. Acum înainte să plecăm la Iași vom sta o noapte în
cantonament”
, a declarat Iordan Eftimie, antrenorul
principal al argeșenilor.

Eftimie speră ca jucătorii să treacă peste oboseala ce va fi
acumulată pe drum până la Iași și să se obțină primele puncte din
campionat. „Vineri dimineață plecăm la Iași și vom
ajunge după-amiază. Acolo nu vom face decât un scurt antrenament de
revenire după drum… Avem șanse să scoatem un rezultat bun și când
spun asta mă gândesc că jucătorii mei vor avea mai multă
responsabilitate în deplasare. Mă bazez pe entuziasmul și dăruirea
acestor copii pe care îi antrenez. Noi am avut evoluții bune în
amicalele jucate în deplasare. Și ACSM U Poli Iași este o echipă în
formare și am încredere că putem scoate cel puțin un punct
acolo”
a spus Eftimie.

Partida ACSM U Poli Iași – FC Argeș, din etapa a II-a a seriei
secunde din Liga a II-a, se va disputa sâmbătă, de la ora
11.00.

Sursa: Mediafax

02 Sep. 2010, 14:56 Seria 2
Pe aceeași temă