Cântec de lebădă la FC Bihor? Jucătorii orădeni au protestat cu mesaje ironice la ultimul meci de acasă. Baremul de arbitraj nu l-au putut achita

Marius ANGHEL 26 Apr. 2015, 17:18 Seria 2

FC Bihor a pierdut la un scor neverosimil (3-0) meciul de sâmbătă cu FC Caransebeș, care a început printr-un protest al fotbaliștilor orădeni față de falimentarea clubului.

Partida de la Oradea a început cu cinci minute întârziere, în semn de protest din partea jucătorilor de la FC Bihor, nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile de patru – cinci luni, dar și de situația foarte critică prin care trece clubul. Astfel, aceștia, îmbrăcați în negru, însoțiți de copii de la grupa de 2006, au pătruns pe teren purtând un banner cu mesajul „Mulțumim că ne-ați mințit!” adresat lui Cornel Popa și Consiliului Județean, care deși a alocat de la buget o sumă de bani pe acest an, nu mai reușește însă s-o și distribuie în conturile clubului, club care se simte tot mai izolat și lăsat de izbeliște. Copii de 2006, pregătiți tocmai de antrenorul echipei mari, Gheorghe Silaghi, au mai afișat însă un banner, în care au scris: „FC Bihor, jucați pentru noi!”. Jucătorii adverși de la FC Caranseșeb s-au solidarizat cu gazdele și au ținut alături de copii al doilea banner.

„Bolojan și PNL au băgat echipa-n C”

Nu a fost singura performanță negativă a zilei. FC Bihor a mai realizat o premieră nedorită, aceea de a nu putea plăti baremul de joc al arbitrilor și observatorilor. Organizatorii sperau să poată achita baremul total (7.300 lei) din încasările pe bilete, dar, în ciuda apelurilor la solidaritate făcute prin presă în ultimele zile, s-au înregistrat doar 240 de spectatori plătitori, astfel că s-au strâns numai 2.400 lei.

Mica galerie locală a arătat cu degetul spre diriguitorii din administrația locală care par să fi abandonat cu totul clubul de fotbal – Primăria Oradea fățiș, oprind finanțarea, iar Consiliul Județean voalat, refuzând să aloce banii votați în bugetul anual al clubului. Ultrașii au scandat în mai multe rânduri sloganul premonitoriu: „Bolojan și PNL au băgat echipa-n C”.

De altfel, și mersul jocului de sâmbătă a prevestit același deznodământ. Echipa oaspete s-a impus clar, cu scorul de 3-0, prin două goluri marcate de Constantin Stoica, Andrei Artean și Ciprian Dinu.

Lovitură după lovitură

Deși păreau că au început bine jocul, elevii antrenorului Silaghi au fost surprinși în minutul 13 de un contraatac al oaspeților, iar tânărul fundaș stânga orădean Norbert Lorincz a intervenit neregulamentar în suprafața de pedeapsă asupra lui Constantin Stoica. Arbitrul hunedorean Denis Haidiner a dictat lovitură de la 16 metri, penalti care a fost executat de același Stoica, dar apărat de portarul Călin Fildan.

În loc ca ratarea să le dea curaj, jucătorii gazdă au fost surprinși în minutul 19 de golul marcat de același Constantin Stoica cu o reluare din vole de la 12 metri. Cu toate că au continuat să atace, orădenii au mai încasat un gol în minutul 26, atunci când Andrei Ardean, liber fiind la 16 metri, a șutat în partea dreaptă a portarului.

Scorul final al jocului a fost stabilit în minutul 43 de căpitanul oaspeților, Ciprian Dinu, care a reluat din 2 metri o minge respinsă de Fildan în urma unei lovituri de colț. În repriza a doua, deși au atacat mai mult, orădenii n-au mai reușit să înscrie, astfel că au cedat acest joc la scor de neprezentare (3-0).

Joc decisiv la Pâncota

Având în vedere că, la Râmnicu Vâlcea, CSM din localitate și Șoimii Pâncota au remizat (1-1), FC Bihor și echipa din Pâncota se află acum la galitate în clasament, cu câte 21 de puncte și se vor întâlni săptămâna viitoare, pe terenul echipei arădene, într-un meci care devine decisiv pentru evitarea ultimului loc al clasamentului.

„De ce mi-a fost teamă nu am scăpat. Pentru că mă așteptam, le-am și spus băieților că în cazul în care vom primi gol ne va fi foarte greu să revenim. Am început bine partida, dar am fost surprinși de acele execuții care ne-au scos efectiv din joc. Este greu să lucrezi în această perioadă cu o echipă care nu și-a mai primit banii de luni de zile. Mi-a fost greu să-i motivez și la antrenamente. Nu știu ce se va întâmpla săptămâna viitoare, însă pe noi ne așteaptă un meci decisiv sâmbătă la Pâncota”, a declarat antrenorul Gheorghe Silaghi.

VEZI o GALERIE FOTO amplă a meciului de la Oradea

FC BIHOR ORADEA    0
FC CARANSEBEȘ        3

C. Stoica ”19, Artean ”26, Cip. Dinu ”43

Fildan – Letan, Pascariu, Fl. Lazăr (cpt.), Lorincz (Zs. Lukacs ”55) – Haș, Ember (Țoca ”70) – Fl. Pop, Sorian, Andor – Cigan (V. Dobrescu ”65)
Rezerve neutilizate: Barabaș – Mihuț, A. Achim, Petricău
Antrenor: Gheorghe Silaghi

Ad. Pascal – Tomozei, R. Barbu, Cip. Dinu (cpt.), Artean – Cotigă (Birău ”55), Fl. Pârvu, Săulescu, S. Lupu (H. Popa ”76) – A. Roman (Suru ”86), C. Stoica
Rezerve neutilizate: Birăescu – Al. Manea, Al. Boștină, Stoianof
Antrenor: Alin Artimon
Penalty ratat: C. Stoica ”13

Stadion: „Iuliu Bodola” (Oradea); Spectatori: 300; Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Casian Băla (Arad) și Marius Bălan (Dej). Jucătorul meciului: Constantin Stoica.

Text și foto: eBihoreanul

Marius ANGHEL 26 Apr. 2015, 17:18 Seria 2
Pe aceeași temă