Bondrea: „Ar fi un abuz să nu promovăm direct, de pe locul 3″

18 May. 2012, 17:00 Seria 2
Bondrea:** „Ar fi un abuz să nu promovăm direct, de pe locul 3

Antrenorul echipei severinene nu agreează varianta barajului, sistem de promovare pe care FRF l-ar putea aproba săptămâna viitoare. Marian Bondrea consideră că FCM Târgu Mureș ar avea, cel puțin, două săptămâni în plus să pregătească meciul decisiv și nu consideră normal ca și locul 3 din Seria I să aibă șansa promovării, atâta timp cât primele două clasate primesc licență.

„Firesc e să promoveze direct ocupanta locului trei, nu să intre doar o echipă din seria noastră și să retrogradeze trei din Liga I, cum se zvonește. La startul sezonului s-a anunțat că promovează câte două echipe din fiecare serie și pică ultimele patru, din Liga I. Dacă Poli nu a luat licența, trebuie să intre următoarea. Ar fi un abuz fără precedent, dacă nu am avea drept de promovare. Nu e normal nici să disputăm meci de baraj, fiindcă Severinul termină campionatul pe 2 iunie, iar Târgu Mureș mai are un meci de jucat, duminica aceasta. Practic, adversarii ar avea două săptămâni în plus să pregătească partida cu Gaz Metan, iar noi am juca imediat barajul, după ultima etapă. Mai nou, am auzit că mai întâi am da baraj cu echipa de pe locul 3 din cealaltă serie, iar câștigătoarea va juca apoi cu Târgu Mureș. În primul rând, ce legătura are Tulcea, sau care o fi, cu barajul, atâta timp cât primele două clasate din Seria I vor lua licență? Astfel, ar exista posibilitatea ca din prima serie să promoveze de fapt trei echipe, în loc de două, cum e normal, iar din seria noastră doar una, Bistrița. Dacă Severinul și Tulcea, care oricum vin după oboseala din finalul sezonului, ar mai juca și între ele înainte, câștigătoarea s-ar alege probabil cu jucători accidentați și suspendați. Practic, Târgu Mureș ar avea de fapt vreo trei săptămâni în plus și tot lotul valid. Ce șanse am mai avea? De unde au mai scos regulamentul asta?”, a spus Marian Bondrea, antrenorul echipei Gaz Metan Severin.

Ciudate sunt căile FRF-ului

Anul trecut, ocupanta locului secund FC Bihor n-a primit licență, iar în Liga I a promovat CS Mioveni, de pe treapta a treia a podiumului. Deoarece Poli Timișoara și Gloria Bistrița au fost trimise direct în Liga a II-a, pe motiv că avea datorii, iar, dintre echipele retrogradate, doar Sportul Studențesc București a primit licență, Voința Sibiu, ocupanta locului patru din Seria a II-a, a dat baraj pentru promovare cu Săgeata Năvodari, clasată pe trei în Seria I!

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Foto: photochic.ro

18 May. 2012, 17:00 Seria 2
Pe aceeași temă