Bojin și-a schimbat total discursul față de Alexa: „Avem încredere dacă l-am numit acolo”

Cornel Biholari, Marius ANGHEL 16 Sep. 2014, 17:41 Seria 2
Bojin și-a schimbat total discursul față de Alexa:**

Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a fost unul dintre contestatarii vehemenți ai conducerii echipei ACS Poli după retrogradarea în Liga a II-a. De admonestările politicianului nu au scăpat nici Ion Timofte și Dan Alexa, considerați de asemenea vinovați. Dacă atunci Bojin considera că actualul „principal” ar trebui să facă un pas în spate, acum acesta își arată în mod surprinzător susținerea față de „Chirurg” în ciuda ultimelor două înfrângeri.

ACS Poli a cedat cu 2-3 la Pâncota, în Cupă, și 0-1 la Vâlcea, în campionatul Ligii a II-a, însă Titu Bojin îi acordă încredere lui Alexa. Acesta a răspuns oarecum neașteptat într-o intervenție telefonică, la un post local de televiziune, la zvonurile legate de schimbarea antrenorului. „Nu se pune problema să-l schimbăm după doar un eșec… Deși am stat în corzi pe finalul jocului de acasă. Avem încredere dacă l-am numit acolo. Dan Alexa trebuie să ducă echipa în Divizia Națională”, a declarat Bojin la Tele Europa Nova.

Discursul șefului CJT, una dintre instituțiile partenere ale proiectului ACS Poli, s-a schimbat total față de momentul retrogradării. „În principiu doresc demiterea la toți, și a lui Dan Alexa, el poate ar putea rămâne la echipă ca jucător și secund. A avut câteva meciuri la dispoziție să aducă puncte. Pentru Dan a fost un eșec și nu era normal, poate am greșit și noi, era la început. I-am dat o șansă mare, dar nu cred că s-a materializat. Mai bine să stea lângă un antrenor cu experiență și să fure meserie”, spunea atunci Bojin.

De mersul echipei nu e mulțumit total nici primarul Nicolae Robu, fanul numărul 1 al echipei. „Nu se pune problema (n.r. schimbării lui Alexa), suntem oameni cu capul pe umeri… Ne dorim un fotbal modern, vrem goluri, vrem spectacol”, a explicat Robu pentru aceeași sursă.

ACS Poli ocupă locul 3 în B2 cu șase puncte după trei jocuri și va întâlni vineri, de la ora 19, pe FC Caransebeș pe teren propriu.

Sursa: Sport9

Cornel Biholari, Marius ANGHEL 16 Sep. 2014, 17:41 Seria 2
Pe aceeași temă