„Batin nu pleacă”

14 Dec. 2009, 11:21 Seria 2
„Batin** nu pleacă

Cel mai eficient component al lotului Bătrânei Doamne în prima
parte a sezonului, Paul Batin, se află sub contract cu UTA până la
finalul sezonului și își va respecta angajamentul, conform
președintelui grupării arădene, Giovanni Catanzariti. Batin
aparține clubului CFR Cluj, dar este împrumutat UTA-ei până în vara
anului viitor. „Se tot vorbește că pleacă Batin, dar nu
este așa. Am discutat cu domnii de la CFR Cluj, nu mi-au spus că ar
avea de gând să-l recheme pe Batin, pentru a-l păstra, ori pentru
a-l redirecțioa spre alt club. Eu sunt liniștit”
, a
declarat Giovanni Catanzariti, președintele clubului arădean.

Paul Batin este golgeterul seriei Vest a Ligii a II-a, cu 11
goluri marcate. Atacantul UTA-ei a înscris de fapt 13 goluri, însă
două i-au fost șterse, după ce formația CFR Timișoara, în poarta
căreia a înscris de două ori, a fost exclusă din campionat iar
rezultatele i-au fost anulate.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

14 Dec. 2009, 11:21 Seria 2
Pe aceeași temă