Bancu îi pune gând liderului: „Sperăm să nu le dăm nicio șansă”

Marius ANGHEL 19 Sep. 2013, 16:45 Seria 2
Bancu îi pune gând liderului:** „Sperăm să nu le dăm nicio șansă

 Mijlocașul de bandă stânga al celor de la FC Olt Slatina, Nicușor Bancu, este convins că meciul cu Gloria Bistrița nu va fi deloc ușor, formația ardeleană fiind una dintre echipele cu pretenții la promovare.

Tânărul jucător al grupării slătinene speră într-un rezultat bun, moralul fiind ridicat după victoria din runda precedentă. „Va fi un meci foarte greu, sunt neînvinși, vor veni să câștige punct sau puncte, dar sperăm să nu le dăm nicio șansă. Sperăm să nu primim gol nici în acest meci, astfel încât să reușim să ne apropiem victoria. Ne dorim să mulțumim publicul, care sperăm să vină într-un număr mare să ne susțină”, a declarat Bancu.

Mijlocașul grupării slătinene, Nicușor Bancu, a împlinit, miercuri, frumoasa vârstă de 21 de ani, iar o victorie cu Gloria Bistrița, potrivit spuselor acestuia, ar reprezenta cadoul perfect din partea coechipierilor.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 19 Sep. 2013, 16:45 Seria 2
Pe aceeași temă