„Nedved din Banat” e mulțumit că echipa sa a obținut în sfârșit prima victorie în deplasare, 2-0 la Vâlcea, meci în care a și marcat. Silviu Bălace, singurul jucător din lotul lui ACS care a prins perioada „romantică” Poli AEK speră ca echipa timișoreană să beneficieze curând de culori și palmares, lucru care coroborat cu rezultatele bune ar putea readuce lumea la stadion.
„A fost o victorie meritată, bine că a venit, putea să vină mai devreme, una peste altă suntem pe un drum bun și sper să rămânem pe acesta. Ne pregătim pentru meciul cu FC Argeș. Vrem să legăm și mai multe victorii. Meciul care urmează e cel mai important. Cred că e cea mai mare bucurie a mea ca jucător atunci când reușesc să marchez, pentru mine personal e ceva extraordinar. Sperăm să nu ne oprească nimeni, important e să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne pregătim foarte bine în continuare”, spune Bălace.
Cât despre contracandidații la promovare, Silviu Bălace a văzut în cealaltă trupă vâlceană un adversar solid: „Cei de la Damila mi s-au părut destul de legați, aveau o idee de joc, destul de agresivi”.
Așteaptă palmaresul
Jucătorul de bandă stângă e conștient de diferențele mari față de perioada 2003-2006, atunci când evolua în Liga I la Timișoara și crede că venirea palmaresului ar fi un lucru foarte benefic pentru ACS Poli.
„Normal că acum lipsesc spectatorii, galeria, suținerea suporterilor, care știți bine cât de mult ne-au ajutat în trecut. Probabil că dacă la sfârșitul turului ne vom menține pe primele locuri, din retur vor veni mai mulți la stadion. Palmaresul ar însemna un lucru pozitiv dar să așteptăm, sper să nu se mai pună nicio piedică. Să se revină din următorul an la culori, la palmares și probabil spectatorii vor fi mai încrezători să vină alături de noi. Cred că îmi stă mai bine în violet, dar până acum suntem bine și așa”, a concluzionat veteranul lui ACS Poli.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)