Artimon își înfruntă fosta echipă

06 Mar. 2009, 14:23 Seria 2
Artimon își înfruntă fosta echipă

Antrenorul formației CSM Rm. Vâlcea, Alin Artimon își înfruntă sâmbătă fosta echipă, FC Bihor. Tehnicianul a stat pentru un an, în 2005, pe banca formației orădene.

Fiecare echipă la care am fost în trecut are un loc în inima mea, dar asta nu are nicio legătură cu meciul de sâmbătă. Doresc clubului FC Bihor ca, atunci când va fi pregătit, să revină acolo unde a fost atâția ani, în Liga I. Acum, însă, jucăm la victorie în fiecare partidă și la finalul campionatului vom vedea dacă merităm mai mult decât Liga a II-a”, a afirmat principalul CSM-ului.

Tehnicianul și-a avertizat echipa că vor avea sâmbătă un joc dificil. “Vom avea un meci mult mai greu decât cel de la Turda. Bihorul e pe val, a început returul printr-o victorie contra liderului și acum este foarte aproape de locurile promovabile. Oradea are o echipă legată, care evoluează bine și în deplasări și sunt convins că și la noi își va vinde scump pielea”, a precizat Artimon, antrenor care, de când a preluat CSM-ul, are numai victorii pe linie în partidele de pe teren propriu.

Derby-ul etapei a 19-a a Seriei B din Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea – FC Bihor Ordaea, se dispută sâmbătă, 7 martie (ora 11), pe stadionul “Municipal” din Zăvoi.

Articol scris de Adi Georgescu
 

06 Mar. 2009, 14:23 Seria 2
Pe aceeași temă