„Alții dorm în cluburi, dar pe mine mă dau afară!”

12 Dec. 2009, 13:01 Seria 2

Robert Iacob s-a declarat surprins și revoltat de hotărârea
oficialilor Universității de a-l pune pe lista de transferuri în
această iarnă.

Cotat drept cel mai bun transfer al verii, Robert Iacob a părăsit
Universitatea la fel de surprinzător cum a și venit. Mai mult,
mijlocașului nu i s-a comunicat decizia conducerii decât printr-o
adresă oficială, pe care a primit-o în poștă, fără să fie anunțat
în prealabil de antrenor sau președinte. Jucătorul spune că nu
merita un astfel de tratament și îl arată cu degetul pe antrenorul
Cristi Dulca, despre care spune că nu l-a avut la inimă încă de la
început.

Surse din cadrul clubului au confirmat că Dulca nu a fost deloc
mulțumit de randamentul fotbalistului, pe care și-a permis chiar
să-l scoată din lot pentru trei etape, imediat după meciul cu
Arieșul Turda (0-1), invocând lipsa de atitudine la meciuri și
antrenamente.

Joi seara, jucătorul a primit, prin poștă, un act prin care era
anunțat că, începând cu luna ianuarie și până la mijlocul lui
februarie, se poate antrena cu orice echipă dorește. După această
dată, e așteptat la sediul clubului pentru a i se comunica prețul
pentru care poate părăsi formația clujeană. Fotbalistul a lăsat de
înțeles că unii jucători au avut parte de un tratament
preferențial, iar lui i s-au imputat lucruri neadevărate, cum a
fost episodul legat de viața sa extrasportivă.

„Sunt dezamăgit! Alții dorm în cluburi și nu pățesc
nimic, iar mie n-au avut nimic să-mi reproșeze și m-au pus pe
liber. Am fost doar un țap ispășitor. M-a surprins faptul că nimeni
nu mi-a dat un telefon, nici antrenorul, nici președintele, ci doar
am primit o hârtie prin poștă, în care se precizează că din 4
ianuarie până în 20 februarie mă pot pregăti cu orice
echipă”
, s-a plâns Iacob.

Jucătorul s-a declarat nemulțumit de condițiile impuse pentru a
părăsi echipa și spune că ar fi de acord să-și rezilieze contractul
doar dacă va fi lăsat să plece liber. Altfel, Iacob precizează că
se va prezenta la reunirea echipei.

„Voi pleca doar dacă mă lasă liber. Altfel, mă prezint
la reunirea echipei la data programată. Așa nu rezolv nimic. Mâine
îmi spun un preț, după aceea îl cresc cu 10.000 de euro, și tot
așa. Am refuzat oferte din Liga I pentru a juca la „U”, chiar m-am
simțit bine, iar când s-a apelat la serviciile mele, nu mi-am bătut
joc. Chiar am pus suflet. E decizia lor și nu am ce face, până la
urmă”
, a mai declarat cel mai experimentat fotbalist
din lotul echipei clujene.

Încă șase victime ale „curățeniei de iarnă”

Lista neagră nu a adus nicio surpriză. După cum s-a speculat în
ultimele săptămâni, conducerea Universității a decis să se
despartă, pe lângă Robert Iacob, de alți șase jucători. Rareș
Soporan, Flavius Băd și George Negură, la fel ca și Iacob, urmează
să fie puși pe lista de transferuri, în timp ce Radu Danciu, Rareș
Stan, alături de portarul Bogdan Fărcaș vor fi împrumutați la alte
echipe.

Surprinde, însă, decizia lui Dulca de a renunța definitiv la George
Negură, un jucător de 21 de ani, considerat a fi de mare
perspectivă și care a bifat două sezoane pentru prima echipă a
Progresului București, în liga secundă.

Sursa: ziuadecj.ro

12 Dec. 2009, 13:01 Seria 2
Pe aceeași temă