„U Cluj nu va muri”, așa cum au cerut și cei peste 5.000 de suporteri prezenți la mitingul de săptămâna trecută, dar are șanse mari să ajungă în liga județeană. Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului aflat în insolvență, a vorbit pentru prima dată de eventualitatea ca o nouă societate să preia clubul, caz în care Universitatea Cluj va reîncepe de la zero, iar actuala societate care administrează clubul va intra în faliment.
„Personal, dau asigurări că, în cazul în care negocierile pentru vânzarea societății vor eșua sau dacă soluția financiară oferită de investitor nu va fi capabilă a asigura continuarea activității sportive în condiții proprii, voi face toate demersurile în competența mea pentru a asigura continuitatea de către o nouă entitate, pregătită pentru această eventualitate de către autorități”, scrie în comunicatul emis de Marieta Anastasescu.
Administratorul judiciar de la „U” Cluj a recunoscut și faptul că venirea unui investitor este singura șansă ca echipa să rămână în Liga a II-a. „Cred că cei care au rămas în societate în acest an competițional, deși au fost înștiințați din vară asupra limitelor financiare, cât și asupra faptului că încercăm a găsi un investitor (aceasta fiind unica șansă ca echipa să evolueze în liga 2) au fost animați de dorința ca U să nu moară”, se mai precizează în comunicatul emis pe site-ul oficial al clubului.
Univeristatea Cluj a primit o amânare, până pe 14 aprilie, în procesul în care Ionuț Neag și Emilian Dolha cer falimentul societății, iar intrarea în faliment nu va putea fi evitată dacă nu se achită datoriile până atunci. Cum soluția promovării și a primirii de bani din drepturile TV este aproape eșuată, șansele ca societatea care administrează echipa să intre în faliment sunt foarte mari.
Primarul Emil Boc a declarat în mai multe rânduri că, în vară, Consiliul Local, va sprijini înființarea unei noi societăți care să conducă clubul. Această schimbare ar permite echipei să se înscrie doar în Liga a IV-a.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN