Vechea CSM Râmnicu Vâlcea și-a luat ieri adio de la Zăvoi în amicalul pierdut, scor 1-2 cu Metalurgistul Cugir 1939, echipă nou-promovată în Liga a III-a.
Singurul gol al echipei care devine Metalul Reșița a fost marcat de Robert Cristian, mijlocașul de bandă adus recent de la Hunedoara. Mâine, echipa va susține ultimul antrenament în Zăvoi, după care jucătorii vor primi două zile libere, iar de luni se vor reuni la Reșița, acolo unde vor evolua din sezonul viitor.
Astfel, dacă sezonul trecut a avut în premieră două echipe de Liga a II-a, fapt care a născut animozități inimaginabile din partea celor două tabere, din campionatul următor, județul Vâlcea va fi reprezentată doar de CSM, club preluat de Dan Nițu și pentru care vor evolua foștii jucători ai Damilei.
După schimbul de cluburi dintre Dan Nițu și Cătălin Rufă, se pot trage câteva concluzii. Vâlcea pierde astfel trupa lui Pelici, o echipă frumoasă, cu mulți jucători tineri și talentați, care, dacă ar fi avut și o stabilitate financiară, ar fi putut fi una din revelațiile Ligii a II-a. Cu Rufă, echipa a supraviețuit, dar a traversat perioade grele, cu salarii restante, fără prime și medicamentație, fără cantonamente sau fără a avea un medic.
Cu siguranță, varianta ideală pentru Vâlcea era să aibă două echipe care să joace împreună în Zăvoi, însă soluția nu a fost acceptată sub nicio formă de Cătălin Rufă, care a cerut insistent plecarea la Reșița, acolo unde va primi triplu din partea autorităților locale. Obligați astfel să aleagă între cei doi patroni, edilii municipiului au luat decizia care în acest moment este cea corectă, aceea de a îl susține pe senatorul Dan Nițu, cel care pare să aibă forța financiară de a ataca promovarea, spre deosebire de Cătălin Rufă, cu care accederea în Liga I este clar o utopie.
Pentru Primăria Râmnicu Vâlcea a contat enorm că a avut și o variantă la fel de bună, Damila, în caz contrar fiind evident că Rufă nu ar fi primit sub nicio formă acceptul să plece cu locul de B și jucătorii. Deși rezultatele slabe din ultimii doi ani au îndepărtat complet suporterii din Zăvoi, fanii vâlceni nu trebuie să uite că îi datorează totuși lui Cătălin Rufă trei ani de fotbal de Liga a II-a.
După schimbul de acționari făcut de Damila și CSM, echipa fanion a județului va arăta însă complet altfel, cu Dan Nițu patron, Claudiu Niculescu antrenor și tot lotul vechii Damila. Un nou început pentru CSM, sinonim cu reaprindea speranței la promovare după 4 ani mediocri.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru