După ce Corona Brașov a cedat acasă, scor 2-3, cu ex-codașa Vâlcea, ACS Poli a rămas singura trupă neînvinsă din primele două eșaloane. Unicul marcator din amicalul cu FC Caransebeș, fundașul sârb Alex Petrovic așteaptă acum ca echipa sa să treacă și pe primul loc.
„Ne-am concentrat mai mult pe părțile tactice, rezultatul e mai puțin important. Nu a fost un joc rău, suntem mulțumiți că am câștigat cu 1-0. Ne pregătim pentru săptămâna viitoare, să vedem dacă jucăm cu Sibiul. E rău pentru noi dacă e pauză de trei săptămâni fără jocuri oficiale. N-avem ce face, ne adaptăm, jucăm meciuri amicale, ne punem la punct”, a declarat Petrovic.
Marcatorul singurului gol de la jocul test cu FC Caransebeș nu crede că brașovenii vor mai rezista mult în postura de lideri ai B2, susținând că mureșenii sunt o contracandidată mai serioasă. „Pentru noi e un rezultat bun (n.r. eșecul Coronei) dar trebuie să așteptăm următorul meci, să facem trei puncte, să sărim peste Corona. Noi cu Tg. Mureș suntem principalii favoriți la promovare, treptat Corona va pierde din turație. Cred că au doar 10 jucători buni, nu au 20 în caz de accidentări. Noi avem un lot echilibrat”, spune fundașul lui ACS Poli.
La un punct de lider
Rezultatul brașovenilor a fost întâmpinat cu satisfacție și de tehnicianul lui ACS Poli. O dată cu retragerea Sibiului, timișorenii se apropie la doar un punct de Corona și se va distanța la trei de urmăritoarea Damila. „Asta e configurația în acest moment. O dată că nu am jucat cu Sibiul, celelalte contracandidate au sincope, așa e într-un fotbal mișcător, le vine rândul. Mă bucur că suntem neînvinși. Jumătate de primă se achită după meci, jumătate la finalul campionatului. Voi avea o discuție sentimentală cu conducerea să vedem dacă putem da 25% de sărbători”, a mărturisit Velcea.
Referitor la jocul cu „gugulanii”, care s-a disputat pe data stabilită pentru un virtual joc cu vechea Poli, antrenorul timișorean a adăugat: „Dacă se juca eu nu știu unde antrenam atunci. Asta e soarta echipei FC Timișoara în acest moment, sunt două drumuri diferite. Unul care a început și sper să-l încununăm cu promovarea în Liga I. Se vede când vine un meci fără presiune, jucătorii își ies din ritm dar trebuie să aibă seriozitate 100%”.
ACS Poli ar putea disputa miercurea viitoare „returul” amicalului cu Ripensia, cum mai mult ca sigur partida de la Sibiu din etapa viitoare nu se va disputa, e căutat un nou adversar pentru următorul weekend, probabil acesta va fi tot din al treilea eșalon.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)