Tehnicianul Mureșului Deva este nemulțumit de parcursul echipei în campionat și a luat în calcul varianta să plece de sub Cetate.
Â
Cu o etapă înainte de final, Mureșul Deva a scăpat definitiv de emoțiile retrogradării, care a sâcâit-o aproape tot campionatul, ocazie pentru antrenorul principal Gheorghe Barbu să facă o analiză scurtă și rece a parcursului echipei în sezonul care se va încheia mâine.
Â
"Nu meritam să ajungem în situația asta, să ne salvăm de la retrogradare în ultimul moment, în condițiile în care dispunem de un lot de jucători bun, cu care ar fi trebuit să fim mult mai sus în clasament. Este adevărat că și clubul s-a confruntat cu probleme financiare mari, că ne-am bazat pe un buget mic. În aceste condiții nu cred că voi mai continua la Deva. Nu mai pot sta încă un an la retrogradare, într-un stres continuu cum a fost acest sezon, care pentru mine, personal, a fost unul cu neîmpliniri", a spus Barbu.
Â
Â
Au de luat o revanșă
Â
Mâine, în ultima rundă a sezonului 2009-2010, Mureșul Deva va juca în deplasare la Inter Curtea de Argeș, echipă promovată matematic în Liga 1. În tur, la Deva, argeșenii s-au impus clar, scor 4-0. Înaintea ultimei etape, Mureșul ocupă locul 10, cu 45 de puncte.
Â
Â
12.000 de lei de căciulă!
Â
Succesul cu "U" Cluj (3-0) din penultima etapă a avut dublu efect pentru fotbaliștii Mureșului. Astfel, pe lângă faptul că a consfințit menținerea Devei în Liga a II-a, victoria în fața "Șepcilor roșii" i-a determinat pe conducătorii grupării de sub Cetate să deblocheze primele jucătorilor pe întreg returul. Surse din cadrul clubului au dezvăluit că fiecare jucător a încasat câte 12.000 de lei – 2.000Â pentru victoria cu Clujul și 10.000 restanță. "Ne-am făcut rost de bani de vacanță", a comentat unul dintre jucători.
Â
Â
Articol scris de Sami Tamaș
Â