A antrenat cele două mari rivale ale Vestului: „La Timișoara eram violet, la Arad eram roșu”

Publicat: 28 Sep. 2011, 18:02 Actualizat: 28 Sep. 2011, 18:03 Seria 2
A antrenat cele două mari rivale ale Vestului:  „La Timișoara eram violet, la Arad eram roșu”

Profesorul Ion V. Ionescu va fi alături de Poli în derby-ul de vineri, cu UTA, însă nu uită că în cariera sa a trecut și pe la echipa arădeană, pentru care s-a dedicat complet în momentele respective.

E altfel aerul în Arad și Timișoara în săptămâna premergătoare meciului?
Nu știu cum e la Arad. Probabil că aerul, însemnând prin asta starea psihologică, a suporterilor este alta. E ușor tensionată. Lumea așteaptă cu emoție meciul cu Poli, așa cum l-a așteptat de vreo 60 de ani, de când au început aceste derby-uri. La Timișoara, există o emoție a meciului cu UTA, ca întotdeauna, dar și un regret că meciul se joacă în liga a doua. Acesta era unul din derby-urile importante ale Diviziei A. Noi încercăm regretul că nu jucăm acolo unde trebuia, în Liga Campionilor. Meciurile cu Benfica și cu Manchester trebuia să le jucăm noi. Aceste meciuri sunt înlocuite de un meci cu UTA, pe care nu îl subestimăm, dar ne simțim frustrați.

Cum vedeți dumneavoastră rivalitatea aceasta?
Trebuie să existe o rivalitate, e bună tensiunea acestei rivalități, ea este generatoare de valoare, jucătorii cresc la focul unei întâlniri cu miză. Celelalte întâlniri au doar miza punctelor. Exceptând exagerările, rivalitățile agresive ale publicului, derby-ul a fost de-a lungul anilor și este și acum un element de progres în jocul celor două echipe.

Dar dușmănia nu e un lucru negativ?
Nu există o dușmănie propriu-zisă. E o rivalitate, o adversitate sportivă, pentru că nu e generată de interese materiale, financiare sau politice. Pur și simplu, ca între toți vecinii fotbalistici din lume, și Timișoara și Arad sunt rivale. Nu e mai mică această rivalitate decât cea dintre Everton și Liverpool, Arsenal și Tottenham, Juventus și Torino.

Dumneavoastră ați antrenat ambele echipe. Cum ați trăit aceste derby-uri?
Pe vremuri, cele două echipe aveau jucători de mare valoare, care atrăgeau publicul și dădeau culoare și valoare tehnico-tactică jocului. Erau mulți internaționali la Arad, precum Petschovschi, Reinhardt, iar Poli îi avea pe Brânzei, Lereter… Era și o întâlnire între jucători de clasă. În prezent, personalitățile au fost transferate fie la București, fie în alte părți.

„În ’64, a fost ca în America de Sud”

Episodul din 1964 a fost unul izolat sau bătăile erau la fiecare meci?
Bătăile nu erau la stadion, ci înainte de meci. Fie noi provocam, fie eram noi provocați. Erau ciocniri, câteva scântei, câteva pietre aruncate și cam atât. Venea miliția și totul se stingea. Dar în ’64, meciul avea o miză foarte importantă pentru Poli, menținerea în Divizia A. A fost o greșeală de arbitraj în favoarea UTA-ei și în tribune s-a declanșat conflictul ce avea loc până atunci în afară. Un conflict absolut sud-american, cu bătăi în tribune, continuate în afara stadionului, în copmlexul studențesc, cu împușcături, cu miliție, cu conducerea de partid la fața locului… A fost un război sportiv în toată puterea cuvântului, ca la marile derby-uri columbiene sau boliviene.

Cu ce se deosebește un Poli – UTA față de un Steaua – Dinamo?
Poli – UTA este un derby strict fotbalistic. Steaua – Dinamo au fost derby-uri militarizate. Înainte de a fi un joc pe teren, între două echipe bune de fotbal, derby-ul începea între generali. Derby-ul dintre ministere se transfera pe teren, unde tensiunea creștea. Și derby-urile Dinamo – Steaua, apreciindu-le fotbalistic, erau de mare valoare, au dezvoltat cele două echipe, au dat culoare fotbalului românesc, dar, din păcate, nu a fost un derby între două echipe de fotbal civile.

Dumneavoastră, ca timișorean, cum vă simțeați când erați antrenor la UTA?
Antrenorii nu au culoare locală, au doar culoarea echipei pe care o antrenează. La Timișoara eram violet, la Arad eram roșu, atât cât ținea jocul, după care reveneam la starea normală. Am participat la câteva zeci de meciuri UTA – Poli, le jucam cu toată pasiunea și dorința de câștig, indiferent pe ce bancă tehnică mă aflam.

Care dintre derby-urile pe care le-ați trăit pe viu a fost cel mai frumos?
Toate au avut frumusețea lor. Eu, personal, fiind la Poli, am scos câteva rezultate bune la Arad și invers, fiind la UTA, am ciupit niște puncte la Timișoara. Nu trebuie să ascund că îmi dădea o satisfacție când reușeam la mine acasă, la Timișoara, un rezultat bun, mai ales pentru o rivală. E o stare psihică inexplicabilă pentru cei din afară. Pentru cei din fenomen, foarte explicabilă.

Și sunt câteva care v-au rămas în minte?
Cred că prin ’78, am scos un 1-1 la Timișoara. Poate sunt subiectiv, dar cred că trebuia să câștigăm meciul. Arbitrul Rus, din Târgu Mureș, a favorizat gazdele, ca întotdeauna. Am condus și am fost egalați din penalty, am avut și un eliminat. Recunosc, la Arad nu am prea câștigat multe puncte când eram la Poli. Aveam un complex UTA. Nu îmi amintesc exact câte puncte am câștigat acolo, dar, în orice caz, aveam un ușor tremur când jucam cu Poli la Arad. Și aveam o relaxare când jucam la Timișoara cu UTA. Nu pot să îmi explic fenomenul. Dar mărturisesc că, fiind antrenor la UTA de trei ori, nu m-am simțit niciodată în pielea mea la Arad, deși vroiam să am un randament maxim.

Cum așa?
E cu totul alta psihologia Aradului față de a Timișoarei. Sunt aproape două lumi diferite vorbind aceeași limbă. Rivalitatea sportivă dintre Arad și Timișoara explică această psihologie. Cert este că arădenii au o altă manieră de a se comporta, de a gândi fotbalul, de a gândi viața, probabil. Nu pot să contest faptul că Aradul este unul dintre cele mai fotbalistice orașe ale țării și cuprinde atâția cunoscători de fotbal cât cuprinde, eu zic, jumătate din fotbalul național. E un oraș îmbibat de fotbal care, paradoxal, nu are performanță.

Cum credeți că va fi vineri meciul?
Politehnica are câțiva jucători cu mare personalitate și valoare raportat la Divizia B. UTA are jucători mai de nivel mediu, dar e un meci în care diferența de valoare tehnico-tactică se va estompa. Va compensa UTA cu o supramobilizare care va atenua avantajul tehnic pe care îl are Politehnica. Sigur că și publicul arădean va pune presiune. Va conta foarte mult și arbitrajul, pentru că arbitrajul în fotbalul românesc tinde să devină un criteriu de câștig în mod artificial. Nicio echipă nu e favorită, așa că ne putem aștepta la orice rezultat.

Articol scris de Radu FAUR

Publicat: 28 Sep. 2011, 18:02 Actualizat: 28 Sep. 2011, 18:03 Seria 2
Pe aceeași temă