8 jucători sunt la final de contract!

16 Jun. 2009, 14:54 Seria 2
8 jucători sunt la final de contract!

Mai mulți jucători de la Minerul Lupeni se află la final de contract cu gruparea din Vale, unii dintre ei dorind să-și prelungească înțelegerile.
Minerul Lupeni a reușit unul dintre cele mai bune sezoane din liga a doua, clasându-se pe un onorant loc 8. Chiar dacă a fost un campionat cu presiune jucătorii lupeneni au rezistat și au reușit după decenii bune să se claseze înaintea Jiului, lucru ce ține până la urmă de mândrie și de palmares.
Cu cortina trasă peste sezonul competițional, Minerul trebuie să se așeze din nou la masa negocierilor pentru că o serie de jucători foarte importanți se află la final de contract cu gruparea lupeneană. Chițu , Roman, Nicorec,Vodița , Banică, Dumitra, Boroiban, Zapodeanu sunt la final de contract, iar o parte dintre ei își o doresc să rămână, iar o altă parte și-ar dori o ascensiune.

 

„Minerul Lupeni la va propune jucătorilor cărora le expiră contractul prelungirea. Cu siguranță ne vom  așeza la masa negocierilor așa cum este frumos”,a  spus președintele Cornel Resmeriță. Jucătorii se declară mulțumiți de felul în care Minerul s-a achitat de obligațiile financiare și mulți ar dori să continue. „Eu unul sunt foarte mulțumit de tot ceea ce s-a întâmplat anul acesta la Lupeni. Am reușit și un sezon bun și ne-am luat și banii. Mai am contract cu Minerul și de ce nu îmi doresc să rămân”, spune „îngerul” păzitor al „minerilor” portarul Gabriel Ciucă. 


JUCĂ‚TORI AFLAȚI LA FINAL DE CONTRACT:

Alexandru Chițu – golgheterul echipei cu 12 goluri, desemnat cel mai bun jucător de către gazetarii sportivi, voturile lor aducându-i acestuia un premiu de 1000 de euro.
Marius Roman – mijlocașul de 22 de ani se află și el la final de contract atât cu Minerul cât și cu Steaua, echipă de unde a  venit sub formă de împrumut.
Dan Nicorec – îi expiră împrumutul de la Rapid, astfel că jucătorul va reveni la clubul bucureștean.
Costel Vodiță – jucătorul venit de la CS Otopeni îi va expira împrumutul dar sunt șanse ac acesta să rămână la Lupeni.
Cătălin Zapodeanu – jucător venit sub formă de împrumut  de la FC Ploiești, are și el așnse să rămână.
Dragoș Bănică – portarul de 25 de ani va reveni la echipa din prima ligă, Universitatea Craiova, împrumutul lui expirând.
Ion Dumitra – mijlocașul de 32 de ani, care  fost la un moment dat și antrenor se află la final de contract devenind jucător liber.
Claudiu Boroiban – împrumut expirat astfel că jucătorul va reveni la CSM Râmnicu Vâlcea.

Articol scris Loredana Juglea
 

16 Jun. 2009, 14:54 Seria 2
Pe aceeași temă