Președintele Ciucului și-a taxat jucătorii după remiza cu Dumbrăvița și i-a răspuns antrenorului Corvinului: ”Nici nu știu, sincer, cine este, nu-mi amintesc să-l fi întâlnit vreodată”

Marius ANGHEL 18 Mar. 2024, 19:06 Liga 2
Președintele Ciucului și-a taxat jucătorii după remiza cu Dumbrăvița și i-a răspuns antrenorului Corvinului: ”Nici nu știu, sincer, cine este, nu-mi amintesc să-l fi întâlnit vreodată”

FK Miercurea Ciuc era echipa momentului înaintea ultimei etape din sezonul regular al Ligii 2. Era singura din campionat cu cinci victorii consecutive, fapt care i-a și adus accederea în play-off. Ultimul joc înainte de startul turneului i-a stricat această serie, chiar împotriva celui mai slab adversar întâlnit, dacă privim locurile ocupate în clasament.

Harghitenii au obținut un egal în deplasare de la CSC Dumbrăvița (scor 1-1), după ce timișenii au deschis scorul în minutul 35, iar ei au egalat în minutul 84, dintr-un penalty contestat de gazde.

Președintele Zoltan Szondi și-a taxat jucătorii în urma acestei remize. Acesta, întrebat despre reacția lui Florin Maxim, a spus că nu știe cine este acesta.

Zoltan Szondi a taxat jucătorii lui Robert Ilyeș după remiza cu Dumbrăvița: ”Pe semne, au început sărbătoarea prea devreme”

În fața Dumbrăviței, FK Miercurea Ciuc a obținut o remiză pe final de joc. Gabor Makrai a egalat din penalty în minutul 84, anulând, astfel avantajul timișenilor luat prin golul înscris de Dragan Paulevici în minutul 35.

”Acum nu am gânduri prea senine, pentru că eu, sincer, mă așteptam să câștigăm la Dumbrăvița și nu a fost să fie. Pe semne, jucătorii noștri au început sărbătoarea prea devreme”, a fost concluzia lui Zoltan Szondi despre meci, în intervenția sa la Metropola TV.

Președintele Ciucului e de părere că lupta pentru locurile direct promovabile este deschisă

Conducătorul clubului harghitean e de părere că lupta pentru locurile direct promovabile rămâne în continuare deschisă, chiar dacă Unirea Slobozia pare, în acest moment, scăpată în primă câștigătoare, cu 6, 7, respectiv 8 puncte în fața adversarelor cu drept de accedere în SuperLigă.

”Eu zic că se pot întâmpla multe. Acum să nu uităm că, noi, în sezonul regular, am bătut Slobozia și Buzăul, la ei acasă. Deci nu consider că noi suntem mai slabi decât ei. Rezultatele arată altceva”, a comentat Szondi.

Într-adevăr, în sezonul regular, FK Miercurea Ciuc a învins în deplasare Gloria Buzău (2-0), cât și Unirea Slobozia (1-0), iar cu CS Mioveni a remizat pe teren propriu (0-0). Contra echipelor fără drept de promovare, ciucanii au pierdut, 1-2 acasă cu CSC Șelimbăr și 0-2 în deplasare cu Corvinul. Cu hunedorenii au pierdut la scor, 2-4, și confruntarea din Cupa României.

Szondi nu-și amintește de Florin Maxim, apreciază performanțele sportive ale Șelimbărului și Corvinului, dar ar fi preferat să nu le vadă în play-off

Întrebat despre reacția lui Florin Maxim la declarația sa privind părerea că echipele fără drept de promovare nu ar trebui să joace în play-off, președintele FK Miercurea Ciuc a spus ceva ce a contrazis ceea ce declarase antrenorul Corvinului. Și anume, că cei doi se cunoșteau de când Maxim antrena Șelimbărul.

Szondi nu-și amintește să-l fi întâlnit vreodată pe Maxim și rămâne la părerea că echipele care nu pot promova nu ar trebuie lăsate în grupa în care se decis formațiile care urcă în SuperLigă.

Pe de altă parte, conducătorul ciucanilor recunoaște performanțele sportive ale Corvinului și Șelimbărului, faptul că au învins în acest sezon FK Miercurea Ciuc.

”Nu știu despre ce vorbiți, fiindcă Maxim nici nu știu, sincer, cine este. Nu am avut eu timp de replici. Eu nu am avut cu dânsul niciun schimb de replici, chiar nici nu îmi amintesc să-l fi întâlnit vreodată. Sincer, nu-l știu.

Acum să fie clar un lucru, dacă tot ați adus vorba. Deci Corvinul și Șelimbărul sunt acolo unde sunt datorită performanțelor lor fotbalistice. Eu nu neg acest lucru. Acum, dacă am amintit că noi am bătut Buzăul și Slobozia, atunci pot să amintesc și că Corvinul și Șelimbăr ne-au bătut pe noi. Eu nu neg performanța lor sportivă. Dar, după părerea mea, o părere pe care am spus-o deja la începutul campionatului, când nu știam unde o să fie Ciucul, nu e ok ca în play-off să fie echipe fără obiectiv. Deci, cine se pricepe la sport trebuie să subscrie la această idee”, a spus Zoltan Szondi la Metropola TV.

Ce spuseseră Zoltan Szondi și Florin Maxim înainte

”Este greu de analizat deocamdată modul în care se va desfășura play-off-ul. Este an electoral și cluburile care nu pot promova din cauza organizării… este greu de spus cât de corect vor juca. Eu însumi am indicat acest lucru asociației (n.r. – FRF), că situația este nefericită. (…) Vom juca fiecare șansă pe care o avem, să vedem unde vom fi la final. Cu siguranță vom juca cel puțin baraj. (…) Visăm la promovare, vom încerca să realizăm obiectivul”, spunea Zoltan Szondi după ce echipa sa obținea matematic accederea în play-off-ul Ligii 2, în penultima etapă din sezonul regular.

La această declarație, Florin Maxim a reacționat:Am citit (n.r. – ce a declarat Zoltan Szondi), iar eu sunt antrenorul echipei. Cât timp sunt implicat…. referitor la ce a declarat domnul președinte Szondi, mă cunoaște de când eram la Șelimbăr. Am conlucrat foarte bine, am avut și câteva meciuri amicale, am și reușit să vindem un jucător acolo, pe Rotar (…).

Ne respectăm reciproc, îl felicit pentru ce a făcut la Miercurea Ciuc. Cred că și dumnealui m-a respectat până acum. Suntem drept vizați (n.r. – de ce a declarat Zoltan Szondi) și nu îmi cade bine. Nu știu dacă dumnealui știe, dar noi terminăm meciurile cu trei-patru juniori pe teren, avem juniori la loturile naționale. (…).

Nu știu de ce au venit aceste vorbe din partea dumnealui. Cât timp noi ne-am câștigat sportiv dreptul de a juca în play-off… am făcut 37 de puncte… cumva și ce a declarat Schumacher, la fel. A fost echipa (n.r. – CS Mioveni) care ne-a învins, trebuie să fie și el preocupat de echipa lui mai mult, de joc, nu de celelalte echipe, pentru că în momentul începerii campionatului toată lumea știa că putem juca în play-off.

Referitor la ce a spus domnul Szondi, că nu știe cât de corecți vom fi noi și Șelimbăr, nu știu… nu mi-a căzut bine ce a declarat dumnealui, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla la jocuri. Suntem o echipă în formare, ne dorim multe.

Stafful este preocupat să ofere tot ce depinde să dezvoltăm jucătorii, la fel și conducerea. Nu știu cum aș putea să mă duc în vestiar și să… dacă știe dumnealui mai multe din culisele fotbalului… eu nu îmi imaginez cum aș putea să le spun jucătorilor că nu avem drept de promovare și trebuie să o lăsăm mai moale.

Nu înțeleg referirea dânsului, rămâne pe teren să dovedească băieții mei că au fost doar vorbe. Sper ca dumnealui să fie mai preocupat de echipa dânsului. Înainte de play-off, nu au venit aceste declarații și penultimul lor meci de acasă a fost câștigat pe final.

Cumva, eu îl înțeleg, e presiune la fotbal, toată lumea vrea (n.r. – să promoveze), mai ales acum, că sunt și două echipe fără drept de promovare. În ceea ce ne privește pe noi, ne vom apăra șansele corect, suntem preocupați să dezvoltăm echipa, pe băieți, să crească nivelul.

Eu cred că trebuie să fie toți atenți la aceste aspecte, toți președinții, toți antrenorii.

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/componenta-play-off-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19302993

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-a-remizat-in-deplasarea-de-la-dumbravita-19303126

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-scapat-pe-final-victoria-cu-fk-miercurea-ciuc-19303013

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-19-liga-2-19302899

Marius ANGHEL 18 Mar. 2024, 19:06 Liga 2
Pe aceeași temă