Începe jocul psihologic! Președintele FK Miercurea Ciuc, declarație controversată cu trimitere directă la Șelimbăr și Corvinul

Andrei PASCU 13 Mar. 2024, 16:27 Liga 2
Începe jocul psihologic! Președintele FK Miercurea Ciuc, declarație controversată cu trimitere directă la Șelimbăr și Corvinul

FK Miercurea Ciuc este calificată în play-off-ul din Liga 2. Ultimele rezultate din campionat au făcut ca echipa lui Robert Ilyeș să fie sigură de cel puțin locul 6 la finalul întrecerii regulare, chiar dacă mai este o rundă programată până când va avea loc prima etapă din grupa pentru promovare.

Formația ciucană a reușit câteva rezultate pozitive la rând, iar în runda din weekendul trecut și-a asigurat prezența în play-off, în urma victoriei contra ACSM Ceahlăul, de pe teren propriu.

Începe lupta psihologică din play-off-ul Ligii 2, reacția lui Zoltan Szondi 

În a patra etapă din acest an, a 19-a a sezonului regular, ultima așadar, urmează un duel pe teren advers pentru FK Miercurea Ciuc, contra CSC Dumbrăvița. Echipa din Harghita este concentrată doar pe jocul următor, iar președintele Zoltan Szondi a transmis că își dorește victoria, pentru ca FK Miercurea Ciuc să ia startul în play-off cu cel puțin o poziție mai sus, de pe locul 5 măcar.

Însă, conducătorul, care de-a lungul timpului a mai făcut și alte declarații controversate, a afirmat că nu este convins că echipele fără drept de promovare își vor apăra corect șansele!

O declarație prin care va enerva cu siguranță cele două formații în cazul de față, CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara. Spusele lui Szondi au fost relatate de un site local, iar răspunsul său a venit la întrebarea legată de modul în care vede desfășurarea play-off-ului.

Zoltan Szondi, președinte FK Miercurea Ciuc: ”E greu de spus cât de corect vor juca echipele fără drept de promovare”

Oricum, FK Miercurea Ciuc speră să promoveze în SuperLiga României în vară, chiar dacă este un club care se concentrează pe creșterea tinerilor de la academie, având printre cele mai bune condiții și printre cele mai mari punctaje din țara noastră.

Ne-am bucurat de accederea în play-off, dar în același timp știm că mai avem un meci din sezonul regular. Ne concentrăm în continuare pe acest joc, să câștigăm, iar astfel putem începe play-off-ul de pe o poziție mai bună decât locul pe care suntem acum. (…)

Este greu de analizat deocamdată modul în care se va desfășura play-off-ul. Este an electoral și cluburile care nu pot promova din cauza organizării… este greu de spus cât de corect vor juca. Eu însumi am indicat acest lucru asociației (n.r. – probabil se referă la FRF), că situația este nefericită. (…)

Vom juca fiecare șansă pe care o avem, să vedem unde vom fi la final. Cu siguranță vom juca cel puțin baraj.

(…) visăm la promovare, vom încerca să realizăm obiectivul”, a spus Zoltan Szondi, citat de Szekely Sport, dintr-o traducere aproximativă din limba maghiară.

FK Miercurea Ciuc poate începe play-off-ul de pe locul 4

Până să se reia campionatul Ligii 2, până la prima rundă din 2024, gruparea din Miercurea Ciuc ocupa locul 10 în clasament, cu 22 puncte, iar acum e pe 6, cu 31 de puncte, la egalitate cu poziția a 5-a, Gloria Buzău.

Un succes în runda care urmează ar putea plasa FK Miercurea Ciuc pe locul 4 înainte de debutul play-off-ului, dar are nevoie ca Gloria Buzău și CS Mioveni (locul 4, 32 de puncte) să nu câștige cu Viitorul Pandurii, respectiv CSM Slatina.

Foto: Szekey Sport și FK Miercurea Ciuc

https://liga2.prosport.ro/seria-1/clauza-de-reziliere-pe-care-o-are-eugen-neagoe-la-cfc-arges-19302711

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabi-tamas-si-ilie-poenaru-au-semnat-cu-concordia-chiajna-19302707

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-cojocaru-nu-mai-pleaca-de-la-viitorul-pandurii-19302699

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viorel-tudose-ameninta-daca-se-negociaza-fara-el-plecarea-lui-neagoe-19302695

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-lasa-cfc-arges-pentru-petrolul-19302693

Andrei PASCU 13 Mar. 2024, 16:27 Liga 2
Pe aceeași temă