CSC Dumbrăvița a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul de pe teren propriu cu FK Miercurea Ciuc, după ce bănățenii au condus până aproape de final.
Un penalty acordat harghitenilor le-a cauzat gazdelor o adevărată criză de nervi, iar, după joc, antrenorul Cosmin Stan a urlat la observatorul de arbitri Mihai Marcu, și de la conferința de presă s-a ridicat ca o prima donă, în semn de protest.
În schimb, portarul Paul Toroc a precizat că, în opinia sa, și el a fost ”furat” de arbitri, la fel ca fratele său Andrei, ajuns în Italia.
Ciucanii, din postura de calificați în play-off, porneau ca favoriți în această deplasare, nu aveau nicio presiune, însă nu au arătat că sunt echipa mai bine clasată. Au ținut mult de minge, dar fără să încerce să tragă la poartă.
Fără să aibă vreo ocazie până atunci, CSC Dumbrăvița a deschis scorul în minutul 35, după o urcare în atac cu toți jucătorii de câmp. Morariu a centrat din careul mic în stânga, la Dragan Paulevici, care a marcat cu capul spre colțul lung. Paul Toroc s-a achitat de sarcini încă din primă repriză, chiar dacă atunci nu au avut ocaziile cu adevărat periculoase ale echipei lui Robert Ilyeș.
Încă din prima repriză au început reproșurile la adresa arbitrului Mihai Motan, mai ales ale gazdelor, care spuneau că centralul nu trata cu aceeași unitate de măsură faulturile.
La pauză, Robert Ilyeș a făcut trei modificări, nemulțumit, evident, de prestația echipei sale. De aici, mai mult oaspeții au avut ocazii, iar Toroc a putut să-și arate talentele.
În minutul 48, Makrai, intrat pe teren la pauză, a avut ocazia să înscrie, dar a reluat lent, din cădere. Dumbrăvița a avansat rar spre poarta lui Gyenge. În schimb, oaspeții au fost periculoși prin Vereș, care a tras bine de la distanță în minutul 55, dar portarul bănățean a respins de sub transversală. Chiar și fundașul Apro a trimis puțin pe lângă poartă o lovitură liberă, pentru ca Toroc să intervină din nou la un șut al lui Jebari în minutul 62.
Jocul a intrat într-o perioadă de acalmie, însă, în minutul 83, Tismonar, abia trimis pe teren, s-a ”gândit” să-l împingă pe Babati în zona careului. Evident, în ciuda negării evidenței de către alb-verzi, s-a dat penalty, iar Gabor Makrai a marcat, cu un șut pe centru, la o fază la care Toroc a plonjat într-o parte.
După 1-1, fără sens, cele două echipe, ambele nejustificat de nervoase având în vedere miza, au răbufnit după un fault la centru. Atunci, Ouadie Salhi și Benjamin Babati au fost amândoi eliminați. A fost eliminat și Florin Macavei, deși, altfel, manageul este de obicei mult mai calm decât Cosmin Stan.
Spre final, Jebari a mai avut un șut bun, dar care nu a prins spațiul porții.
CSC Dumbrăvița, în egalul cu FK Miercurea Ciuc: P. Toroc – Morariu (Tismonar 80′), Scutaru (Horcea 63′), Zurbagiu (cpt.), Ghinescu – Martinov, Salhi – Ristin (Băluțoiu 15′, Paleacu 80′), Gavra (Andr. Olaru 80′), Ekmekci – Paulevici. Rezerve neutilizate: Trifon – Gladun, B. Nortey, Sofran.
Nervii au continuat de partea gazdelor mai ales la vestiare. Cosmin Stan a urlat pe micuțul culoar pe unde se face accesul la toate vestiarele. Vizat, mai ales, observatorul de arbitri Mihai Marcu, căruia i s-a sugerat clar să-i dea nota de ”corigență” lui Mihai Motan.
”Nu se poate așa ceva. Dacă ăsta mai arbitrează și etapa viitoare, e incredibil. Voi îi încurajați, că le dați notă de trecere!”, a spus Stan, cu referire la celebra 8,4 din lumea arbitrajului, nota de trecere în cutumele CCA, de la nivelul căreia nu ești reținut de la delegări.
Car de nervi, Cosmin Stan a venit să facă demonstrații la conferința de presă, pe care principalul le consideră proteste. În timp ce a spus cele trei propoziții, își ținea ochelarii de vedere în mână și se vedea cum obiectul tremură de nervii purtătorului. ”Vă rog frumos să nu vă supărați pe mine că voi pleca. Dar, în semn de protest pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi, nu stau la conferința de presă. E imposibil să se întâmple așa ceva la fotbal”, a punctat Stan, ridicându-se și plecând din sală, fără să realizeze că doar așa avea ocazia să explice exact ce nu i-a convenit la prestația brigăzii de arbitri.
Portarul Paul Toroc a vorbit despre meci. El a apreciat că echipa merita victoria și nu trebuia dictat penalty.
”Eu zic că am meritat victoria, am avut și ocazii foarte mari. Din păcate, nu am reușit. Noi am zis că data viitoare o să fie mai bine. Am avut și ghinion. Un penalty, părerea mea, nu a fost nimic, doar s-a aruncat în careu și domnul arbitru a fluierat. (n.r. – întrebat despre împingere) Eu am văzut că nu. Meciul s-a terminat până la urmă oricum. Rezultatul este pe tabelă”, a spus portarul. El a adăugat că după victoria de la Chiajna, echipa s-a simțit eliberată. ”Victoria la Chiajna chiar a fost o dezlegare pentru noi, după numerul acela de meciuri în care nu am dat gol. Aveam mai mult frustrare. Nu chiar o apăsare sau presiune. Nu ne ieșea jocul”, a adăugat el.
Tânărul a considerat că fratele său Andrei, ajung la Bologna în iarnă, a fost și el ”persecutat” de băieții cu fluierul. ”Fratele meu este bine, chiar și-a intrat și el în ritm. Chiar a avut duminică meci cu Parma (n.r. a jucat la satelitul Bolognei). A pierdut 1-0, din păcate, că l-au furat și pe el arbitrii”, a mai spus Paul Toroc.
”Exilat” după gafele de la meciul din noiembrie de la Slatina, Paul Toroc spune că acum se simte în formă, după ce și-a salvat echipa și la Chiajna. ”Ușor-ușor mi-am prins și eu ritmul, când timp am fost accidentat. Îi mulțumesc domnului profesor că mi-a acordat și încredere. Merg mai departe”, a precizat goalkeeperul în vârstă de 19 ani.
Întrebat dacă a fost greu să așteptă, în condițiile în care și Trifon a greșit mult, Toroc a răspuns că nu. ”Fiecare are șansa lui, și când îi este acordată, trebuie să prospere. Eu cu Cătă ne înțelegem foarte bine. Pentru mine este un coleg de minune. (n.r. – întrebat dacă a fost pedepsit după meciul de la Slatina) Nu. Dar m-am pedepsit eu pe mine însumi. Pentru fapta pe care am făcut-o, m-a luat capul”, a spus tânărul născut în 2004.
CSC Dumbrăvița a terminat pe locul 15 sezonul regular de Liga 2, la egalitate de puncte cu Viitorul Pandurii, 23, dar cu golaveraj mai bun, după ce meciul direct s-a terminat la egalitate.
Echipa va juca în Grupa A de play-out, cu Ceahlăul, CSM Reșița, Metaloglobus, CFC Argeș, Unirea Dej și CSM Alexandria.
Dumbrăvița începe play-out-ul de pe locul 5, ultimul care asigură menținerea în Liga 2 în acest sezon, și are zece puncte în fața Unirii Dej. În condițiile în care în acest turneu echipele pot câștiga maximum 18 puncte, timișenii sunt aproape salvați de la retrogradare.
Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto
Video: Dumbrăvița TV
https://liga2.prosport.ro/seria-1/componenta-celor-doua-grupe-de-play-out-din-liga-2-19303007
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-a-castigat-la-scor-in-ultima-etapa-dar-va-juca-in-play-out-19302998
https://liga2.prosport.ro/seria-1/componenta-play-off-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19302993
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-19-liga-2-19302899