Zenga: „Am o mare afecțiune pentru Progresul”

09 Aug. 2008, 22:39 Liga 2
Zenga:

Walter Zenga, antrenorul formției italiene Catania, este bucuros că va reveni în România și că se va reîntâlni cu fosta sa echipa, Progresul București.

"Am o mare afecțiune pentru acest club, aș fi foarte bucuros dacă ar reuși să revină în prima ligă. Experiența mea acolo, în 2002/2003, a fost pozitivă. Am trecut de primul tur al Cupei UEFA eliminând olandezii de la Heerenveen, iar apoi am cedat în fața formației Paris Saint Germain la care juca Ronaldinho. În campionat am ocupat în final locul opt, în Cupa României am jucat finala cu Dinamo, care ne-a învins cu scorul de 1-0", a declarat Zenga.

Nicolae Dică, fostul atacant stelist, actualmente la Catania, a promovat și el echipa bancară în Italia despre care spune că este a patra mare echipă din București.

"Din echipa actuală, care joacă în B, îl cunosc pe antrenorul Șumudică, pe fundașii Șomcherechi și Dobre și pe atacantul Costescu. Stadionul Cotroceni nu este foarte mare, dar este frumos și primitor, îmi amintesc de un teren de joc în condiții bune. Îmi amintesc că atunci când Zenga antrena Progresul, eu jucam la FC Argeș: ei ne-au învins. Cu Steaua în schimb le-am dat câteva goluri", a spus Dică în presa italiană

Progresul București va întâlni Catania, duminică, 10 august, în meciul de prezentare al echipei bancare

 

 

09 Aug. 2008, 22:39 Liga 2
Pe aceeași temă