„Visez să joc la națională”

Anghel Marius-Octavian 13 Dec. 2010, 14:30 Liga 2

Raphael Stănescu (17 ani), noul giuvaer al lui Dinamo, a acordat
un interviu special în care s-a prezentat în fața suporterilor
roș-albi, care îl apreciază deja foarte mult.

Ce ai făcut cu primii tăi bani câștigați din
fotbal?

Mi-am cumpărat de îmbrăcat și am ajutat-o pe sora mea cu ceva
bani de cheltuială.

Te-ai născut în Germania, deci ești un dog
german…

Da (râde). M-am născut în sudul Germaniei, la
Uehlingen-Birkendorf, în landul Baden-Wuerttemberg, la fel ca sora
mea mai mare, pentru că părinții noștri au emigrat în 1990. Am stat
acolo ceva timp, dar ei s-au întors în România și, la 7 ani, am
început fotbalul la juniorii lui Dinamo. E singurul club la care am
jucat în viața mea și mă bucur că am ales această echipă. Nu am mai
fost în vizită în Germania, dar, cine știe, poate în viitor voi
ajunge să joc la o echipă din Bundesliga.

Cum l-ai caracteriza pe jucătorul Raphael
Stănescu?

Prea multe nu pot spune despre mine, pentru că antrenorii sunt
cei care mă cunosc cel mai bine. Pot afirma doar că sunt tehnic, cu
o bună viziune a jocului.

Se
închină când intră pe teren

Care e visul tău?
Visul meu e să joc pentru echipa națională de seniori a
României, dar deocamdată trebuie să fac trecerea la tineret, după
ce am evoluat timp de trei ani la reprezentativa de juniori.
Trebuie să continui tradiția jucătorilor de la Dinamo, care au
făcut treabă excelentă la tineret în ultima perioadă: Torje, Alexe
și Liviu Ganea. Am fost la trialul organizat de domnul Săndoi cu
fotbaliștii de la Liga a II-a și sper să fi fost
remarcat.

Cu școala cum te descurci?
Sunt în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din
București, într-o clasă cu profil sportiv, și, atunci când am timp,
nu lipsesc de la școală. Profesorii chiar mai glumesc, spunând că
mă văd mai mult la televizor și prin ziare decât în sala de clasă.
Mă înțeleg bine cu colegii, nu sufăr de vedetism, iar unii dintre
ei îmi mai cer autografe ale colegilor de la
Dinamo.

Ai vreun talisman?
Nu. Îl am pe Dumnezeu în minte și atât. Nu am niciun ritual
înainte de meci, îmi fac cruce și îmi este de ajuns. Cred și că
Alexandra, prietena mea, îmi aduce noroc.

Ce cadou îți dorești de Sărbători?
Cadoul meu pe acest an e că am debutat la echipa de seniori a
lui Dinamo. Am avut un an fantastic și sper ca 2011 să fie cel
puțin la fel de bun, dacă nu mai bun. Sărbătorile le voi petrece în
familie.

Andone
are încredere în el

Raphael Stănescu ne-a mărturisit că trecerea de la juniori la prima
echipă a lui Dinamo a fost un moment important în cariera lui.
„Am avut ceva emoții când am fost chemat la echipa
mare, dar am trecut repede peste ele. Colegii nu m-au luat la mișto
și m-au primit foarte bine, nu am avut parte de «botez» sau de ceva
asemănător. Jucătorii se respectă între ei, iar domnul Andone mi-a
spus să muncesc și să fiu serios, pentru că el are încredere în
mine”
, ne-a declarat dinamovistul.

Sursa: Libertatea

Anghel Marius-Octavian 13 Dec. 2010, 14:30 Liga 2
Pe aceeași temă