Viitorul se teme de Callatis: „Este cea mai în formă echipă din retur, va fi un meci foarte dificil”

20 Apr. 2012, 18:39 Liga 2
Viitorul se teme de Callatis:**

FC Viitorul a organizat, astăzi, o conferință de presă, al cărei subiect l-a reprezentat meciul de sâmbătă, cu Callatis Mangalia, din etapa a 22-a a Ligii a II-a. Alături de antrenorul principal Cătălin Anghel a mai participat atacantul Marius Jianu.

Cătălin Anghel: „Cele trei puncte sunt vitale pentru noi, cum sunt, de altfel, toate meciurile rămase de jucat din acest sezon. Știm ce ne așteaptă la Mangalia. Callatis a dovedit că este cea mai în formă echipă din acest retur și sunt convins că va fi un meci foarte dificil pentru noi. Ne cunoaștem foarte bine și sper ca noi să fim cei fericiți la finalul jocului. Avem câțiva jucători cu probleme medicale, însă sper ca toți să fie apți la ora jocului. Suntem în fața unei săptămâni foarte importante, cu meciuri la Mangalia, acasă cu Iașiul și la Bacău, însă nu cred că această săptămână este hotărâtoare. Se simte o presiune, însă tot timpul va exista presiune atunci când te clasezi în fruntea clasamentului. Este o serie foarte imprevizibilă în care echipele tacticizează foarte mult atunci când întâlnesc formații fruntașe, apărându-se în proprii 30 de metri și refuzând jocul. Fie este o tactică bună, fie este lipsa dorinței de a juca. Aceste lucruri țin de antrenori, precum și de filosofia și conceptul pe care îl au aceste echipe.”

Marius Jianu: „Toate meciurile pe care le mai avem de disputat în acest retur sunt foarte importante pentru noi. Callatis este o echipă foarte bună, dar dacă vom reuși să punem în practică ceea ce am lucrat săptămâna aceasta nu avem cum să nu câștigăm. Callatis a avut un început foarte bun de retur, însă pe noi ne interesează doar de noi. Am făcut o alegere foarte bună venind la Viitorul, unde am fost primit foarte bine. Sperăm să rămânem pe prima poziție până la finalul sezonului. Promovăm și de pe locul secund, însă pentru moralul nostru este bine să încheiem campionatul pe locul I”.

Întâlnirea Callatis Mangalia – FC Viitorul este programată sâmbătă, de la ora 11.00, și va fi transmisă în direct de Neptun TV.

Sursa: Academia Hagi

20 Apr. 2012, 18:39 Liga 2
Pe aceeași temă