Astra produce surpriza și câștigă la Miercurea Ciuc. FK Csikszereda a ratat din toate pozițiile și a avut și trei goluri anulate, dintre care cel puțin unul printr-o decizie eronată

Marius ANGHEL 09 Aug. 2021, 17:58 Liga 2
Astra produce surpriza și câștigă la Miercurea Ciuc. FK Csikszereda a ratat din toate pozițiile și a avut și trei goluri anulate, dintre care cel puțin unul printr-o decizie eronată

Astra a produs surpriza în etapa a 2-a a Ligii 2 și a obținut victoria, scor 1-0, pe terenul echipei FK Csikszereda, favorită înaintea acestui meci. David Brăilă (57′) a decis jocul cu un gol în care i-a trimis printre picioare portarului Gyenge, la una dintre puținele ocazii avute de echipa sa în această partidă.

A fost un meci controlat de la un capăt până la altul de echipa din Miercurea Ciuc, care a avut nenumărate ocazii mari, însă nu l-a putut învinge pe inspiratul Mihai Popa. Ciucanii au băgat mingea în plasă de trei ori, însă de fiecare dată reușita a fost anulată pentru offside. Cel puțin ultimul gol anulat a fost o decizie eronată, iar un semn de întrebare este la al doilea gol anulat.

Etapa a 2-a a debutat de joia trecută, cu Unirea Constanța – FC Hermannstadt 0-2, sâmbătă au avut loc alte cinci partide., iar duminică, ieri, s-a disputat FC Buzău – ”U” Cluj, scor 0-1.

Csikszereda a ținut Astra în corzi în prima repriză, însă Mihai Popa și-a salvat în mai multe rânduri echipa

Csuros (7, 21, 25), Krusnauskas (9) și Jebari (11) au ratat ocazii mari în prima repriză la poarta lui Mihai Popa, care a prins o zi mare și și-a salvat echipa de la goluri ca și făcute. Csikszereda a dominat atât de clar meciul, încât golul părea că plutește în aer, doar goalkeeperul Astrei reușind să-ți țină echipa în joc.

În schimb, fosta prim-divizionară, reformată aproape de la zero în această vară, a contat în atac doar la o fază creată de Valentin Gheorghe, în minutul 27, când a tras din stânga careului, iar Gyenge a respins în față și apoi a reținut aproape de Stahl.

Ciucanii au înscris o dată, prin Krusnauskas, în minutul 35, însă lituanianul se afla într-un offside de 3 metri, astfel că decizia asistentei Mihaela Țepușă a fost simplă.

David Brăilă a dat lovitura pe Municipalul din Miercurea Ciuc. Golul lui Krusnauskas, anulat corect

La pauză, Valentin Suciu a lăsat căpitanul echipei la vestiar, pe Attila Csuros, cel care a ratat și cele mai multe ocazii în prima repriză. Lorand Kovacs a luat galben de la prima fază în care a fost implicat, astfel că jocul său a fost frânat din prima.

Astra a și avut prima ocazie a părții secunde, prin Valentin Gheorghe, cu un șut din 10 metri, însă Gyenge a reținut fără probleme. La poarta opusă, Krusnauskas (54) nu a fost în stare să trimită în plasă din 6 metri, iar Schieb (55) l-a copiat.

Probabil convinsă că va reuși să înscrie până la urmă, Csikszereda nu și-a mai luat adversarul în serios în faza de atac a acestuia, iar o acțiune care nu anunța mare lucru avea să le toarne ciment în ghete gazdelor. Dragoș Gheorghe (57) a primit în stânga careului, a pasat scurt pentru David Brăilă, care a dat mingea pe lângă Kelemen și apoi i-a trimis printre picioare lui Gyenge, pentru un 1-0 pentru Astra inimaginabil la modul în care a decurs jocul până atunci.

Vereguț și Jebari au înscris, însă și golurile lor au fost anulate. Cel puțin al lui Jebari a fost eronat anulat

Csikszereda s-a aruncat în atac și a avut ocazii prin Bor (59) și Gal-Andrezly (68) până ca Vereguț (71) să trimită în plasă din a doua încercare, însă asistentul Mihai Ionescu să semnalizeze offside. A fost o centrare dintr-o lovitură liberă în careu, la care Bor era în offside, iar mingea s-a dus înspre direcția fundașului, dar a fost interceptată mai devreme de Vereguț.

La doar trei minute după aceea, după o degajare ratată a lui Mihai Popa, presat de Jebari, mingea a revenit la Jebari (74), care a înscris pe lângă portar, însă și de această dată asistentul Ionescu a anulat golul, pe motiv de offside la marocan. Reluările au arătat însă că Vasilescu îl ținea în joc pe marcator.

Ciucanii nu au protestat însă niciodată la cele trei goluri marcate și anulate.

Minutele de final au avut-o tot pe Csikszereda în ofensivă, cum a fost tot meciul, însă energia cu care a atacat nu a mai fost atât de mare, fazele fiind ușor de citit și respins de astrali.

Hodgyai (80) și Jebari (90+2) au mai avut reluări pe poartă, însă Mihai Popa a fost imbatabil astăzi.

Astra rămâne tot ultima în clasament

Cu primele puncte obținute în acest sezon, Astra ajunge la -5 în clasament, după ce a început campionatul cu -8. Se menține, astfel, tot pe ultimul loc în Liga 2.

FK Csikszereda, cu 0 puncte și golaveraj -2 e pe locul 16, la egalitate cu alte patru echipe, dintre care una care încă nu a jucat (Poli Timișoara).

În etapa a 3-a, FK Csikszereda joacă în deplasare la Ploiești, cu Petrolul, la 18 august, de la ora 20:30, iar Astra joacă acasă, cu Viitorul Pandurii, la 17 august, de la ora 18:00.

CLASAMENTUL Ligii 2 și rezultatele înregistrate în etapa a 2-a

COMENTARIUL LIVE:

FK CSIKSZEREDA – ASTRA 0-1

David Brăilă 57′

FK Csikszereda: Gyenge – Aszalos (A. Meszaros 88′), Kelemen, Vereguț, Apro (Bor 25′) – Csuros (cpt.)(L. Kovacs 46′), Bara (Rodri Hernando 70′) – Gal-Andrezly, Jebari, Schieb – Krusnauskas (Hodgyai 70′)
Rezerve neutilizate: Rybansky – Pinter, Barabas, Szondi
Antrenor: Valentin Suciu

Astra: Mih. Popa – R. Zamfir, Ad. Stoian, D. Vasilescu, Riza – Gab. Șerban, Rob. Grecu (Al. Giuroiu 90+6′) – Stahl (Gab. Dumitrașcu 74′), Brăilă (I. Zaharia 62′), Dr. Gheorghe (cpt.)(Banu 62′) – Val. Gheorghe (Tib. Giuroiu 90+6′)
Rezerve neutilizate: Moroz – Y. Fatai, Gavîrliță, Cl. Dragu
Antrenor: Florin Stîngă

Stadion: Municipal (Mircurea Ciuc – Harghita); Arbitru: Marius Omuţ (Satu Mare); Asistenți: Mihai Marian Ionescu (Suseni – Argeş) și Mihaela Țepușă (Buzău); Rezervă: Sergiu Mavriche (Bacău); Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Daniel Sabou (Zalău).

Min 90+8 Final de partidă la Miercurea Ciuc. Astra produce surpriza și câștigă cu 1-0 meciul cu FK Csikszereda, gazde care au ratat o mulțime de ocazii și care au avut și trei goluri anulate, dintre care cel puțin unul, ultimul, după o decizie eronată. Și la al doilea sunt semne de întrebare
Min 90+7 Crainicul stadionului anunță abia acum prelungirea meciului cu șase minute, deși acestea au expirat deja
Min 90+6 Schimbări la Astra, la trecerea timpului. Ies Valentin Gheorghe și Robert Grecu și intră Alexandriu Giuroiu și Tiberiu Giuroiu
♦Min 90+2 Acțiune continuă de atac, mingea e centrată din stânga, se respinge cu călcâiul în față, la Jebari, care trage din marginea careului, Popa respinge în față și mai apoi reține din fața lui Meszaros
Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute
Min 90 ||| Portarul Mihai Popa primește cartonașul galben pentru întârzierea repunerii mingiei în joc
Min 88 Ultima schimbare la gazde. Iese fundașul Richard Aszalos, ușor accidentat, și intră atacantul Andras Meszaros
Min 83 ||| Richard Aszalos îl lovește într-un duel aerian pe Valentin Gheorghe, cu mâna în spatele capului, iar arbitrul acordă cartonaș galben
Min 81 ||| Robert Grecu primește și el cartonașul galben
Min 80 Hodgyai reia cu capul pe poartă, după o centrare a lui Jebari din dreapta, Popa reține fără probleme
Min 76 Încă o pauză de hidratare
Min 74 Iese Albert Stahl și intră Gabriel Dumitrașcu, la Astra
Min 74 Popa degajează târziu din fața lui Jebari, direct la un jucător advers, care trimite în față, pentru Jebari, care înscrie din lateral stânga pe lângă portar. Asistentul Mihai Ionescu indică din nou offside și anulează golul. Vasilescu părea că-l ține în joc pe Jebari. Reluările arată că Jebari nu era în offside, astfel că golul a fost anulat eronat
♦Min 71 Centrare din dreapta la o fază fixă, Vereguț reia din două încercări, din interiorul careului, iar cea din urmă mingea se duce în plasă, cu deviere. Golul este însă anulat, după ce în momentul centrării Bor era în offside, iar Vereguț se afla în apropiere. Fază grea privind această poziție de offside semnalizată
Min 70 Dublă schimbare la FK Csikszereda. Ies Levente Bara și Rokas Krusnauskas și intră Rodri Hernando și Laszlo Hodgyai
Min 69 ||| Robert Riza primește cartonașul galben pentru un fault făcut asupra lui Gal-Andrezly
Min 68 Gal-Andrezly avansează bine până în fața careului, de unde trage dezamăgitor, mult peste
Min 63 Pauză de hidratare
Min 62 ||| Paulian Banu, abia intrat, primește cartonașul galben oentru un fault făcut asupra lui Bara. Decizie exagerată a arbitrului
♦Min 62 Schimbări la Astra. Ies David Brăilă și Dragoș Gheorghe și intră Ionuț Zaharia și Paulian Banu
Min 61 ||| Rokas Krusnauskas plonjează pe linia de 6 metri de lângă Stoian și primește cartonașul galben
Min 59 Bor ratează în două rânduri din 3 metri, a doua oară lovind inclusiv mâna lui Popa. Mingea a ajuns la Bor după ce a fost șutată în blocaj de Kelemen și apoi deviată cu capul în față la Bor, care se afla într-un offside de 2 metri, nesemnalizat. Arbitrul a dat fault la portar
Min 57 0-1 Dragoș Gheorghe primește în stânga careului, pasează scurt, în centru, pentru David Brăilă, care dă mingea pe lângă Kelemen și mai apoi îi trimite printre picioare portarului Gyenge
Min 55 Aszalos centrează din dreapta pe bara a doua, Schieb reia din voleu, din aer, din 7 metri, pe lângă poartă, la colțul scurt
Min 54 Centrare din dreapta, Krusnauskas e presat la 6 metri, la prima bară, însă lituanianul reia de acolo defectuos, cu exteriorul, pe lângă poartă, dintr-o poziție excelentă de gol
Min 53 Stahl primește în dreapta careului, fentează adversarul direct și pasează înapoi pentru Valentin Gheorghe, care pune latul din 10 metri, din poziție unde era singur, nemarcat, trage pe poartă, iar Gyenge reține
Min 46 ||| Lorand Kovacs îl ține din spate pe Zamfir și primește cartonașul galben la doar un minut după ce a intrat pe teren
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Schimbare la Csikszereda: iese Attila Csuros și intră Lorand Kovacs
Min 45+3 Pauză la Miercurea Ciuc. FK Csikszereda și Astra sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză în care gazdele au avut mari ocazii de gol, însă nu l-au putut învinge pe Mihai Popa
Min 45 + Prima repriză este prelungită cu trei minute
Min 45 ||| Dragoș Gheorghe primește cartonașul galben după un fault făcut asupra lui Csuros
Min 37 Pasă pe poziție viitoare în careul mic al Astrei, Krusnauskas reia din 6 metri, mingea îl șterge și pe Bara și iese afară, în dreapta, însă arbitra Țepușă dictează corner. După centrarea din corner, Kelemen trage peste poartă
Min 35 Gal-Andrezly primește peste apărare, pătrunde în careu, întârzie șutul, trage în cele din urmă pe poartă din circa 13 metri central, Popa respinge în față, Krusnauskas recuperează, fentează în dreapta, la 5 metri, și trimite apoi în plasă. Se ridică fanionul pentru offside, după ce Krusnauskas a fost vreo 3 metri în afara jocului în momentul șutului lui Gal
Lucrările la tribuna a doua a stadionului din Miercurea Ciuc au avansat considerabil în ultimele luni.
Min 32 Pauză de hidratare
Min 31 Jebari centrează din cornerul din stânga, mingea îl lovește în cap pe Csuros, la prima bară, și se duce spre partea opusă careului, unde Astra recuperează și pornește pe un contraatac care se încheie destul de repede
Min 30 Schieb trage slab din fața careului, mingea este însă deviată de un adversar și se scurge în corner, în stânga
Min 27 Valentin Gheorghe avansează în flancul stâng, pătrunde în careu, trage din unghi la poartă, la colțul scurt, Gyenge respinge în centru, iar apoi reține din fața lui Stahl
Min 25 Intră David Bor în locul lui Claudiu Apro, care nu mai poate continua după accidentarea acuzată mai devreme
Min 25 Centrare dintr-un corner din stânga, Csuros se demarcă excelent în fața careului mic, de unde reia cu capul nestingherit, însă o face pe lângă poartă, în stânga, incredibil
Min 22 Claudiu Apro acuză o accidentare în flancul drept. Echipa medicală cere schimbare, iar fundașul stânga în acest meci iese în afara terenului
Min 21 O nouă mare ocazie pentru ciucani. Popa gafează incredibil la o degajare și trimite mingea direct la Bara, aflat la 15 metri. Șerban îl blochează pe Bara și reușește să respingă, însă o face la Csuros, care trage din prima din 16 metri razant peste transversală
Min 20 Jebari pătrunde pe centru, trage cu dreptul de la circa 20 de metri, însă o face peste poartă
♦Min 17 Pauză de hidratare
Dacă ambele echipe au pierdut în prima etapă, totuși nu amândouă au 0 puncte în clasament. Astra are -8, din cauza depunctărilor primite din partea FRF din litigiile avute
Min 14 Csikszereda pune presiune, are al șaselea corner în acest meci, mingea e scoasă înapoi la Jebari, la 20 de metri, care trage de această dată peste poartă
Min 11 Încă o mare ocazie pentru gazde. Jebari trage bine de la circa 25 de metri central, ușor cu boltă, Mihai Popa se întinde serios, se arcuiește și scoate cu vârful degetelor din dreapta sa mingea care s-ar fi dus lângă bară, în plasă
Min 9 Ocazie colosală pentru Csikszereda. Apro pasează pe culoar în stânga, pentru pătrunderea lui Schieb, acesta intră în careu și pasează în centru pentru Krusnauskas. Atacantul lituanian rămâne cu mingea la picior în 3 metri central, și-o așează pentru un șut cu dreptul, trage și Popa plonjează salvator și respinge incredibil în lateral
Min 7 Centrare dintr-un corner din stânga, Csuros reia cu capul din 8 metri, iar Popa scoate în corner de sub transversală, din dreapta sa
Min 1 A început partida de la Miercurea Ciuc. Lovitura de start a avut-o Astra, prin Albert Stahl


Penultimul meci al etapei a 2-a a Ligii 2 este programat să se dispute astăzi, de la ora 16:00, pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc. Gazdele, FK Csikszereda, întâlnesc una dintre cele trei retrogradate din Liga 1 în această vară, pe Astra.

Etapa a 2-a a debutat de joia trecută, cu Unirea Constanța – FC Hermannstadt 0-2, sâmbătă au avut loc alte cinci partide., iar duminică, ieri, s-a disputat FC Buzău – ”U” Cluj, scor 0-1.

FK Csikszereda are prima șansă la victorie în meciul cu Astra

Amândouă formațiile care se întâlnesc astăzi la Miercurea Ciuc au început sezonul cu stângul, cu o înfrângere.

FK Csikszereda a pierdut miercurea trecută, la București, cu Steaua, scor 0-1, în timp ce Astra a jucat acum două sâmbete, acasă, la Giurgiu, cu Metaloglobus, în fața căreia a pierdut cu scorul de 1-2.

Ciucanii au evoluat în sezonul trecut în play-off-ul eșalonului secund, unde au terminat pe penultimul loc, 5, și au ratat cel puțin șansa de a participa la barajul de promovare. Ulterior, la echipă a fost reconfirmat ca antrenor Valentin Suciu, iar în lot s-au produs mai multe modificări, fiind aduși mai mulți jucători străini care la prima impresie pare să fi adus un plus de experiență. Plus care nu i-a adus Csikszeredei un rezultat bun în prima etapă, contra Stelei.

În schimb, Astra a picat din Liga 1 după o perioadă îndelungată petrecută la acel nivel, în care a și câștigat campionatul, Cupa României sau Supercupa României. Echipa care se antrenează la Ploiești și joacă meciurile de acasă la Giurgiu l-a numit ca antrenor pe Florin Stîngă și are un lot format în mare parte din tineri jucători, mulți promovați de la echipa a doua a clubului, din Liga 3, desființată în această vară.

Din aceste motive, FK Csikszereda pare o favorită clară la victorie în meciul de astă contra Astrei.

Marius Omuţ arbitrează meciul de la Miercurea Ciuc

Partida de la Mircurea Ciuc începe la ora 16:00 și va fi arbitrată de centralul Marius Omuţ (Satu Mare) și asistenții Mihai Marian Ionescu (Suseni – Argeş) și Mihaela Țepușă (Buzău). Arbitru de rezervă este Sergiu Mavriche (Bacău), iar observatori au fost delegați Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Daniel Sabou (Zalău).

CLASAMENTUL Ligii 2 și rezultatele înregistrate în etapa a 2-a

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-poli-iasi-concordia-chiajna-meciul-vedeta-al-diminetii-se-joaca-si-la-timisoara-slobozia-si-braila-19194801

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-csikszereda-acuza-steaua-si-suporterii-ei-la-o-zi-dupa-meciul-din-ghencea-ministerul-apararii-ironizat-si-el-am-participat-la-o-receptie-care-aminteste-de-cea-mai-intunecata-perioada-a-19194734

Marius ANGHEL 09 Aug. 2021, 17:58 Liga 2
Pe aceeași temă