Viitorul Daciei Unirea, în „coadă de pește”. Întâlnirea cu reprezentanții Consiliului Județean nu a clarificat nimic, însă mai există o portiță de salvare

Marius ANGHEL 25 Aug. 2015, 14:17 Liga 2
Viitorul Daciei Unirea, în

Luni, conducerea echipei Dacia Unirea a mai purtat o serie de discuții privind finanțarea echipei de fotbal cu reprezentanții Consiliului Județean Brăila, însă nici de această dată nu s-a luat nicio decizie concretă. Atât CJ-ul, cât și clubul de fotbal urmează să ceară lămuriri suplimentare de la Ministerul Tineretului și Sportului și respectiv de la Federația Română de Fotbal, privind finanțarea Daciei Unirea.

„Am discutat cu reprezentanții Consiliului Județean, dar nu am rezolvat nimic. Nici marți (astăzi – n.r.) problema noastră nu va intra pe ordinea de zi. Consiliul Județean urmează să ceară lămuriri privind finanțarea echipei de la MTS, iar noi să cerem un punct de vedere de la FRF. Asta înseamnă timp, iar noi nu mai putem aștepta pentru că sâmbătă, 29 august, începe campionatul. Nu știm încotro să o luăm”, a declarat Valentin Avramescu (foto), președintele echipei Dacia Unirea.

Pentru moment mai există o portiță de salvare, miercuri șefii Daciei Unirea merg în audiență la primarul Aurel Simionescu și poate vor găsi împreună modalitatea legală ca echipa de fotbal brăileană să primească banii necesari pentru a putea începe campionatul.

„În acest moment este clar că nu putem începe campionatul, dar mai avem o rază de speranță. Miercuri avem programată o întâlnire cu primarul Aurel Simionescu, poate acest ultim demers al nostru va detensiona situația, altfel nu cred că vom juca sâmbătă cu Rapid CFR Suceava”, a mai spus Avramescu.

Articol scris de Costel FILIP (Obiectiv Vocea Brăilei)

Marius ANGHEL 25 Aug. 2015, 14:17 Liga 2
Pe aceeași temă