SCM Gloria Buzău a revenit, sâmbătă, pe gazonul stadionului din Crâng, pentru un meci de verificare, de data aceasta împotriva celor de la Foresta Suceava, o echipă cu pretenții la promovarea în Liga 2. Jucătorii lui Ilie Stan s-au impus cu 2-1, după ce au fost conduși, însă până în pauză reușiseră egalarea.
Ideea protejării suprafeței de joc în această iarnă cu o folie de plastic s-a dovedit una eficientă, jucătorii celor două formații putându-se duela pe un teren decent, având în vedere condițiile meteo și perioada anului în care ne aflăm.
După o serie de ratări la ambele porți, cea mai mare fiind semnată de Cristian Ciobanu (șut din careu, în bara transversală), sucevenii au deschis scorul oarecum contrar cursului jocului. O eroare a defensivei buzoiene a fost prompt speculată de Marius Filip (37), care l-a executat pe portarul Relu Stoian cu un șut superb de la 20 de metri central, direct în vinclul din stânga.
Bucuria sucevenilor a ținut însă numai patru minute, până când atacantul Maxim Iurcu (41) a tras perfect în diagonală din 22 de metri lateral stânga, cu boltă, în plasa laterală a colțului lung, aducând din nou egalitatea pe tabelă. Rezultat consemnat la pauza disputei de pe stadionul Gloria.
A doua repriză a fost dominată tot de buzoieni, dar Roșu și mai ales Ciobanu, în câteva rânduri, nu au reușit să aducă desprinderea Gloriei pe tabelă. A făcut-o însă nou-venitul Cristian Poștoarcă (85), cu cinci minute înainte de finalul jocului, după o reluare superbă din foarfecă. După o centrare dintr-un corner de pe dreapta, Poștoarcă a preluat la 7 metri, la colțul scurt, a ridicat din prima în sus și a trimis din foarfectă la prima bară, lăsându-l fără reacție pe portarul Forestei.
De precizat ar fi și faptul că Poștoarcă a îmbrăcat tricoul cu numărul 11, care pe spate avea trecut numele lui Huiban, atacant care în această iarnă a semnat cu Steaua.
Și așa s-a scris istoria unui duel desfășurat pe un frig pătrunzător, dar cu trei goluri spectaculoase.
SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Sg. Pârvulescu, Ghinga, Perju, C. Toma – Balgiu, Pațurcă, Cr. Ciobanu, Andronic, Nedelea, Iurcu
Pe parcursul jocului au mai evoluat: R. Șerban – Vîrtej, Poștoarcă, Socol, C-tin. Stoica, Chică-Roșă, Iul. Roșu
Au fost menajați: Horeboiu – Cl. Ionescu, Dr. Lazăr și Cip. Petre, în vreme ce accidentații Tucaliuc și Anton sunt așteptați să revină în scurt timp.
Antrenor: Ilie Stan
Foresta Suceava: Sumanariu, Mateciuc, Novacek, Fărcășan – Stănescu – Zouaoui, M. Filip, Cerlincă, D. Drugă – Al. Marin
Pe parcurs au mai intrat: Darko, Postică, David, Cimbru, Martin, Hostiuc, Grosu, Sîncelean, Tchamako
Antrenor: Ivan Gvozdenovic
În precedentele patru jocuri amicale disputate în 2021, SCM Gloria Buzău a trecut cu 3-1 de CSM Râmnicu Sărat (Liga 3, locul 4 Seria 2), 1-0 de SC Oțelul Galați (Liga 3, locul 2 Seria 2), 6-0 de Astra 2 (Liga 3, locul 6 Seria 5) și 2-1 de Dacia Unirea Brăila (Liga 3, locul 1 Seria 2).
Pentru trupa lui Ilie Stan urmează ultimile două meciuri amicale din această perioadă de pregătire, ambele în deplasare, miercuri la Afumați și două zile mai târziu, în Complexul Ghencea, contra celor de la Steaua.
Foresta a mai disputat un singur amical în această iarnă, în care a trecut cu 9-1 de colega de serie CSM Pașcani. Până la reluarea Ligii 3, Foresta mai are programate jocuri de verificare cu Aerostar Bacău (12 februarie), Sporting Juniorul Vaslui (16 februarie), CSM Focșani (20 februarie), Ştiința Miroslava (24 februarie), Dacia Unirea Brăila (27 februarie) și Şomuz Fălticeni (3 martie).
https://www.youtube.com/watch?fbclid=IwAR3yXHmYkBYO6roMa-sd2y7KuBaOs75BxoosTre7HgWhlFgsfyBtXia25-Q&v=aUaHOo1j_OA&feature=youtu.be