VIDEO | Farul, la turație maximă înaintea jocului decisiv cu ”FC U” Craiova. Ianis Zicu: ”E meciul sezonului. Toți îl așteptăm, dar ar trebui să fim echilibrați.” Discursul antrenorului și situația lotului

Andrei PASCU 22 Mar. 2021, 13:00 Liga 2
VIDEO | Farul, la turație maximă înaintea jocului decisiv cu ”FC U” Craiova. Ianis Zicu: ”E meciul sezonului. Toți îl așteptăm, dar ar trebui să fim echilibrați.” Discursul antrenorului și situația lotului

U Craiova 1948 SA – Farul este una dintre cele mai interesante partide din acest final de sezon regular din Liga 2. Duelul care va avea loc marți de la ora 19:30 face parte din etapa a 20-a, iar Ianis Zicu a vorbit despre așteptările mari pe care le are.

Antrenorul este aproape să califice Farul în play-off, iar cele trei puncte sunt necesare, mai ales că echipa lui va vedea de pe margine ultima etapă, a 21-a. Pe lângă presiunea care apasă pe formația sa, dată fiind importanța jocului, Ianis Zicu se așteaptă la un meci complicat și pentru că antrenorul a fost schimbat la ”FC U” Craiova, iar locul lui Ovidiu Stângă a fost luat de Eugen Trică.

Ianis Zicu: ”Sunt convins că, așa cum sunt oltenii, va fi o partidă intensă” 

”Principalul” Farului a declarat la conferința de presă că se așteaptă la o tresărire de orgoliu din partea jucătorilor de la ”FC U” Craiova, care nu sunt nici ei siguri de poziția de play-off, în ciuda faptului că la finalul anului trecut, aproape toată lumea îi vedea deja calificați acolo.

Rezultatele slabe ale oltenilor din acest an, au făcut să piardă primul loc în Liga 2, în detrimentul celor de la ASU Politehnica.

”Este meciul sezonului, dar asta pentru că băieții au muncit în această perioadă, au făcut aceste puncte care ne permit să depindem doar de noi. Este un lucru important pentru că sunt echipe care au investit de trei-patru ori mai mulți bani și nu au șansa ca la ultimul meci să joace și să depindă doar de rezultatul lor. Este o partidă frumoasă. Nu mă gândesc acum că Craiova vine după rezultatele negative din acest început de an. Au un nou antrenor.

De fapt, mulți dintre ei au mai lucrat cu Eugen și sunt convins că, așa cum sunt oltenii, va fi o partidă intensă. Și ei, ca și noi, își doresc să câștige, cu toate că ei au șansa de a mai avea o partidă. Astfel, aceasta nu este decisivă, așa cum este pentru noi.

Să sperăm că va fi spectaculos și va fi în favoarea noastră. Până la urmă, la această partidă contează mai puțin acest aspect. Chiar dacă am fost un jucător care a pus accent pe spectacol și mi-a plăcut modul acesta de abordare a meciurilor, acum, din poziția pe care o ocup, mă interesează mai mult această calificare în play-off, pentru că am muncit foarte mult și ne dorim să obținem acest lucru”, a declarat Ianis Zicu, citat de site-ul oficial al clubului Farul.

Ianis Zicu: ”Ar trebui să fim echilibrați, să fim inteligenți și să nu ne apese foarte mult această intensitate” 

Farul se află la capacitate maximă înaintea jocului de la Craiova, iar asta pentru că în momentul de față nu are probleme de efectiv. Deși etapele trecute a fost nevoit să găsească variante pentru înlocuirea anumitor jucători, din diverse motive, de data aceasta, Ianis Zicu poate conta pe tot lotul și poate alinia cea mai bună echipă de start.

Entuziasmul căpătat de Farul rundele trecute, pe care le-a terminat cel puțin la egalitate, speră să nu se ducă în cealaltă latură, a precizat Ianis Zicu. El vrea o atenție sporită, iar jucătorii săi să nu fie luați de ”val”.

”Din fericire, toată lumea este sănătoasă și mergem să câștigăm. Da, este o partidă pe care cu toții o așteptăm cu foarte mult interes, dar ar trebui să fim echilibrați, să fim inteligenți și să nu ne apese foarte mult această intensitate și importanță a meciului, pentru că riscăm să cădem în latura cealaltă și să nu putem să fim noi.

Este important să înțelegem că, până la urmă, este un sport și trebuie să fim limpezi, să fim relaxați, să putem să jucăm fotbal. Ca să obținem ceva acolo trebuie să marcăm goluri și să câștigăm meciul”, a adăugat Zicu.

Ianis Zicu, pregătit de o performanță mare și pentru el personal 

Antrenorul ”marinarilor” a analizat, scurt, partida și din perspectivă personală. Ce ar însemna pentru el calificarea în play-off-ul Ligii 2, acolo unde sezonul trecut Farul nu a fost prezentă, după ce campionatul a fost ”înghețat” din pricina COVID-19 și s-a mers direct la grupa de promovare.

”Este partida care îmi poate da mult mai mult pentru viitorul meu, dar la fel de important este că acumulez experiență prin toate momentele pe care le întâlnesc în carieră. Sunt momente noi și este un lucru important că am ajuns în acest punct”, a încheiat Ianis Zicu.

Alexandru Stoica: ”Am început anul destul de bine, nu am pierdut niciun meci, în schimb, ei nu l-au început prea bine” 

La conferința de presă a participat, alături de Ianis Zicu, și Alexandru Stoica. La rândul său, a analizat partida cu ”FC U” Craiova din toate unghiurile.

”Este finala acestui sezon, un meci foarte greu și trebuie să demonstrăm că locul în play-off este al nostru, pentru că am muncit un an de zile și nu trebuie să dăm cu piciorul la o asemenea șansă. Pentru noi este ca un derby. În sfârșit, dăm de un teren bun, o echipă bună și o să fie un meci foarte spectaculos, cu noi câștigători la final.

Nu cred că o să ne influențeze că se joacă în noctură, sper și cred că o să fim și mai motivați. O să jucăm în nocturnă, la o oră frumoasă, terenul o să fie foarte bun și sper să fie un meci frumos.

Am început anul destul de bine, nu am pierdut niciun meci, în schimb, ei nu l-au început prea bine și sper să ne menținem pe aceeași linie. Nu vrem să stăm cu emoții în ultima etapă, când nu jucăm. Mergem să luăm cele trei puncte ca să fim asigurați cu un loc de play-off.

Mereu când intru, ori ca titular, ori ca rezervă, vreau să-mi ajut echipa, să fac tot ce este mai bine pentru echipă și asta am dovedit în meciul cu Recea. Și-mi doresc ca și în meciul cu Craiova să fac la fel. Ne dorim să-i facem mulțumiți (n.r. – pe fani), să vadă cât de mult ne dorim acest lucru și că, până acum, șansa nu a fost cu noi”, a afirmat jucătorul Farului.

Farul a adunat 31 de puncte în 18 meciuri 

Farul și ”FC U” Craiova sunt la egalitate de puncte, dar oaspeții de marți au un meci mai puțin decât constănțenii, 17. La ora publicării materialului, formația lui Zicu e pe locul 4, dar poate fi depășită de FK Csikszereda.

Luni, ciucanii joacă împotriva celor de la Viitorul Pandurii, iar în cazul unui succes vor trece la golaveraj peste Farul. În altă ordine de idei, o victorie a gorjenilor, acum pe locul 3, la egalitate de puncte cu Farul, i-ar urca pe primul loc în Liga 2. Ar depăși ASU Poli cu două puncte.

Foto: Farul Constanța și Sorin Danielciuc / Sport Pictures 
Video: Farul Constanța

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-impuls-de-moral-pentru-farul-inaintea-finalei-cu-fc-u-craiova-fanii-au-venit-la-antrenamentul-echipei-si-au-facut-spectacol-19175500

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-petrolul-a-anuntat-despartirea-de-viorel-moldovan-mesajul-antrenorului-pentru-suporterii-echipei-ploiestene-19175626

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-a-invins-clar-dunarea-calarasi-dar-adrian-balan-recunoaste-acum-a-rasarit-soarele-si-pe-strada-noastra-ce-spune-de-meciul-cu-metaloglobus-si-laudele-adresate-lui-mihai-iosif-19175595

 

Andrei PASCU 22 Mar. 2021, 13:00 Liga 2
Pe aceeași temă