Poli Timișoara s-a impus cu 2-0 în deplasare la Giurgiu, cu Astra, în ultimul joc oficial din 2021. Totodată, partida a venit în ziua împlinirii a 100 de ani de fotbal politehnist în Banat, astfel că succesul vine cu o dulce satisfacție.
Antrenorul Nicolae Croitoru e mulțumit de cum și-a mai revenit echipa față de momentul în care a preluat-o.
De altfel, Poli a dominat meciul de la început până la final. În prima repriză, alb-violeți au avut multe ocazii, prin Zaluschi, Ignea sau Gerbi. În minutul 1, Zaluschi a scăpat spre poartă, dar a tras prost din careu. Cea mai mare șansă a avut însă italianul Gerbi în minutul 41, tot scăpat singur, dar tot cu șut defectuos.
Și giurgiuvenii au avut faze în care au contat ofensiv. În minutul 7, Dragoș Gheorghe a primit o pasă bună, a pătruns în careu, dar și el a reluat pe lângă buturi, la cea mai mare ocazie a gazdelor.
Prima ocazie bună a reprizei a doua i-a aparținut lui Brăilă, imediat după reluarea jocului, cu un șut bun, scos de Păduraru de sub bară. În minutul 52 a venit și primul gol pentru Poli. După un corner, mingea a ajuns în cele din urmă la Ioan Mera, care de data aceasta a marcat cu piciorul, nu cu capul.
În minutul 61, Astra putea egala, după ce Bocșan a produs un penalty, însă Păduraru a intervenit bine la execuția lui Gabriel Șerban și a respins și cu ajutorul barei.
Poli a continuat să domine jocul și astfel a venit firesc și al doilea gol, în minutul 73, marcat de Erik Gerbi, după pasa lui Ignea.
Nicolae Croitoru a spus că echipa a fost foarte motivată.
”Ne-am dorit foarte mult, ne-am motivat cu sărbătoarea de astăzi și ne bucurăm că am putut să o obținem și să ne aducme și noi contribuția. Astăzi chiar am făcut un joc bun, ne-am creat foarte multe situații de a înscrie. Am controlat, spun eu, jocul în marea majoritate a timpului exceptând poate acea perioadă scurtă după ce am înscris primul gol, când adversarul a avut un penalty pe care Păduraru l-a apărat. După care am revenit din nou în joc, am făcut 2-0 și am câștigat, zic eu, fără probleme”, a declarat antrenorul timișorenilor.
În primele etape de când a sosit Nicolae Croitoru, Poli nu a avut rezultate grozave, dar jocul a crescut ulterior, iar antrenorul a vorbit despre acest progres.
”Sigur că întotdeauna este loc și de mai bine. Mă bucur însă că evoluția echipei a fost un ascendentă, ca dovadă că n-am mai pierdut de patru etape în campionat, am reușit trei victorii consecutive și eu cred lucrurile acestea reprezintă cel mai important argument. Mă bucur că nu am mai primit așa multe goluri. La Brașov am câștigat fără să primim gol, la Astra am câștigat fără să primi gol. Chiar și jocul cu FC Argeș, desfășurat timp de 120 de minute, cu o echipă foarte bună și nu am primit gol. Iarăși cred că este un argument care demonstrează că suntem pe un drum ascendent”, a mai punctat Croitoru.
Echipa se va mai antrena câteva zile, dar doar juniorii vor mai fi testați în trei amicale. După Darius Olariu acum câteva etape, acum a debutat la Poli și Ervin Bakoș, acesta a fost introdus pe teren în minutul 90, în locul lui Erik Gerbi.
”Este un lucru foarte important. Eu am spus de la început că o să acordăm atenție academiei proprii. O să continuăm actvitatea și săptămâna viitoare când o să-i avem în pregătire și avem și trei jocuri de pregătire la care vor participa un număr mare de jucători din academie”, a mai spsu Croitoru.
Cu aceste puncte, Poli Timișoara a urcat o poziție în Liga 2, pe locul 14, cu 20 de puncte, devansând datorită golaverajului echipa Viitorul Pandurii. Astra, cu 5 puncte, a căzut din nou pe locul 19.
Ioan Mera 52, Erik Gerbi 73
Astra: Moroz – Buliga, Ad. Stoian, Tib. Giuroiu, Y. Fatai (I. Zaharia 81′) – Banu, Gab. Șerban (Adeshina 76′) – C. Danciu (Gab. Dumitrașcu 59′), Brăilă (Iul. Ilie 59′), Dr. Gheorghe (cpt.) – Cl. Dragu
Rezerve neutilizate: Mih. Cotolan – D. Vasilescu, Al. Giuroiu, Umit
Antrenor: Florin Stîngă
Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Mera (cpt.), Bocșan, Pamfile – Denis Radu (D. Andrei 64′), R. Lazăr, Ignea, Oanea (Hațegan 86′) – Zaluschi (D. Olariu 90+1′), Gerbi (Bakoș 90+1′)
Rezerve neutilizate: R. Murariu – Rz. Prodan, Huminic
Antrenor: Nicolae Croitoru
Stadion: ”Marin Anastasovici” (Giurgiu); Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu); Asistenți: Doru Nicolae Petre (Bucov – Prahova) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova); Observatori: Ion Olteanu (Bucureşti) și Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
https://www.youtube.com/watch?v=THE1f7wO0hw
Foto și video: Politehnica Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/in-prag-de-centenar-al-clubului-politehnica-la-timisoara-s-a-facut-o-pictura-murala-cu-legendarul-dan-paltinisanu-pe-un-camin-studentesc-19212718
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-16-poli-iasi-are-nevoie-de-victorie-la-avrig-pentru-a-mai-spera-la-play-off-la-brasov-si-calarasi-au-loc-jocuri-crancene-intre-echipe-din-subsolul-clasamentului-19212964