Ultima etapă din Liga 2 programată în 2021 își consumă astăzi majoritatea meciurilor. Nu mai puțin de șapte partide sunt stabilite să aibă loc sâmbătă, în trei intervale orare diferite.
Campionatul intră după această etapă în vacanța de iarnă și are stabilite ultimele trei runde din sezonul regular în 2022, în februarie – martie, iar apoi se va trece în play-off, respectiv play-out.
Etapa a 16-a a Ligii 2 a început ieri, vineri, cu unul dintre derby-urile rundei. Concordia Chiajna și FC Hermannstadt, echipele clasate pe locurile 4, respectiv 2, au remizat la Chiajna la scorul de 0-0.
Astăzi sunt programate șapte partide. De la ora 11:00 se va juca la Avrig, Slobozia, Brașov și Călărași, de la ora 12:00 au fost mutate două jocuri, la Giurgiu și Dej, care inițial fuseseră anunțate că vor începe cu o oră mai devreme, iar de la ora 12:30 se desfășoară Steaua – FC Buzău. Acesta este un alt derby din Top 6 programat în această etapă. Se întâlnesc ocupantele locurilor 6, respectiv 5.
Duminică nu este programat niciun meci, însă se joacă luni și marți.
Luni, de la ora 15:30, la Timișoara, se întâlnesc Ripensia (locul 11) și FK Csikszereda (locul 7), iar marți, de la ora 17:00, se dispută ultimul meci din Liga 2 în 2021.
La Ploiești va avea loc derby-ul acestei etape. Liderul Petrolul întâlnește clasata pe locul 3, Universitatea Cluj. Prahovenii au șase puncte în fața clujenilor, 39 față de 33.
În acest moment, după desfășurarea etapei a 15-a și a meciului Concordia Chiajna – FC Hermannstadt, din etapa a 16-a, cu patru runde înainte de finalul sezonului regular, situația în clasamentul Ligii 2 privind accederea în play-off sau în play-out este următoarea.
Matematic, singura echipă calificată în play-off este Petrolul Ploiești, care are acumulate 39 de puncte, cu 16 mai mult față de FK Csikszereda, clasata sub locul 6, ultimul care duce în această grupă de promovare.
Ca și calificate în play-off sunt și FC Hermannstadt, ”U” Cluj și Concordia Chiajna, însă nu încă matematic. FC Buzău și Steaua sunt ultimele mari favorite la accederea în această grupă de șase, însă acestea vor avea emoții până aproape de final pentru a-și asigura prezența acolo. FK Csikszereda, Metaloglobus București și CS Comunal Șelimbăr păstrează șanse destul de mari de a prinde play-off-ul, acestea fiind principalele contracandidate ale Buzăului și Stelei.
În acest moment, matematic fără nicio șansă la play-off, deci care vor evolua cu siguranță în play-out, sunt ultimele cinci clasate: Dacia Unirea Brăila, Dunărea Călărași, Astra, Unirea Constanța și FC Brașov.
Desfășurarea LIVE-TEXT a tuturor meciurilor din campionatul Liga 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.
sâmbătă, 4 decembrie 2021, ora 11:00
Stadion: Baza sportivă a Oraşului Avrig (Avrig – Sibiu);
Arbitru: Sorin Vădană (Cluj-Napoca); Asistenți: Vlad Bârleanu (Bucureşti) și Cristian Voicu (Focşani); Rezervă: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea); Observatori: Ionuț Borcan (Ploieşti) și Viorel Lolea (Reşiţa).
CS Comunal Șelimbăr: Gal – Monea, Natea, Vișa, D. Tătar (cpt.), Cărăruș, Rob. Boboc, Vecerdea, Ciocâlteu, Yameogo, Ad. Cîrstean
Rezerve: Vâtcă – Criștiu, Răcean, Curtean, Al. Badea, T. Suciu, Al. Luca, R. Crișan, Antone
Antrenor: Eugen Beza
Poli Iași: Brînză – Onea, Chatziterzoglou, Fl. Plămadă (cpt.), Tib. Serediuc, Chiorean, F. Cristea, Al. Stan, Stoenac, Defta, S. Camara
Rezerve: T. Axinte – Cană, Ungurenașu, Deretti, Târșa, Aftanache, Mărieș, Pelivan, Asăvoaei
Antrenor: Constantin Enache
♦Final fără gol în meciul de la Avrig, între CS Comunal Șelimbăr și Poli Iași. Moldovenii sunt la al treilea 0-0 consecutiv
♦Min 87 Marian Târșa intră în locul lui Paul Chiorean
♦Min 88 Brînză reține mingea reluată cu capul de Cărăruș din centrarea lui Monea
♦Min 85 Alexandru Curtean intră pe teren în locul lui Blaise Yameogo
♦Min 83 Natea nu ajunge la mingea trimisă în fața porții de Luca
♦Min 77 Toni Suciu îi ia locul lui Adrian Cîrstean
♦Min 76 Alexandru Aftanache intră în locul lui Tiberiu Serediuc
♦Min 71 Camara trage imprecis, la colțul lung, de la 10 metri lateral stânga
♦Min 68 Tătar șutează peste transversală de la 7-8 metri lateral stânga
♦Min 67 Cană respinge din apropierea liniei porții mingea reluată cu capul de Yameogo în urma unei centrări de pe stânga
♦Min 68 Brînză intervine salvator în fața lui Natea, respingând în corner
♦Min 62 Alexandru Luca îi ia locul lui Ruben Vecerdea
♦Min 59 La Iași, ies Okan Charziterzoglou, Marian Stoenac și Cătălin Defta și intră Ștefan Cană, Robert Asăvoaei și Ionuț Pelivan
♦Min 51 Sekou Camara trimite imprecis, cu capul, în urma unei centrări din flancul drept a lui Asăvoaiei
♦Min 48 Vecerdea trimite alături, cu capul, de la bara a doua, mingea centrată în cros de Tătar
♦Statistica primei reprize: 51-49 la sută posesie, 6-3 șuturi la poartă, 1-0 pe poartă, 1-4 cornere, 0-1 offside-uri, 4-8 faulturi, 0-3 cartonașe galbene
♦Min 45 Cărăruș trimite alături, din apropiere, cu capul, de la bara a doua, mingea centrată de Tătar din prima lovitură de la colțul terenului a șelimbărenilor
♦Min 40 Cîrstean trimite peste trasversală, de la 8-9 metri, cu capul, din centrarea din lovitură liberă a lui Yameogo, din flancul stâng
♦Min 19 Yameogo trimite cu capul, din centrul careului, cu boltă, din centrarea lui Monea, și Brînză reține fără probleme
♦Min 16 Ciocâlteu șutează puțin peste transversala porții apărate de Brînză, de la 16 metri ușor lateral dreapta
Stadion: Tineretului (Braşov);
Arbitru: Claudiu Gaitin (Timişoara); Asistenți: Marius Ionuț Matica (Oradea) și Patrik-Ștefan Sandu (Timişoara); Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba); Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Cristian Petrean (Hunedoara).
FC Brașov: D. Mutu – Gherghe, Dumbravă, M. Burlacu, Leonte (cpt.), Fustar, Vl. Mihalcea, Rz. Iorga, El Azzouzi, Vas. Constantin, Negrean
Rezerve: Gârniță – Drăgoi, Mitroi, Boția, Andr. Lascu, H. Popa, Al. Sabău, Iurcu, Iul. Roșu
Antrenor: Călin Moldovan
Unirea Constanța: Udrea (cpt.) – Cireșoiu, Gogor, Bobaru, Șuteu, Lăcătuș, Carabela, Șerbănescu, Nicola, Ad. Niță, Rob. Tudor
Rezerve: M. Popescu – Tălmaciu, Coza, Stavrositu, Jerdea, Chirițoiu
Antrenor: Leonard Strizu
♦FC Brașov câștigă cu 4-2 meciul cu Unirea Constanța și își întrerupe seria de opt înfrângeri consecutive chiar la ultimul joc din 2021
♦Min 58 4-2 Centrare dintr-un corner din stânga, pe bara a doua, Fustar urmărește și reia cu capul dintr-un metru în bară, mingea sare în fața porții, iar Zakaria El Azzouzi marchează din 2 metri, simplu
♦Min 57 Iese Vlad Mihalcea și intră Vlad Boția
♦Min 55 3-2 Burlacu centrează din dreapta în careu, în față, Zaharia El Azzouzi plonjează și deviază mingea de lângă Bobaru și trimite din 10 metri la colțu lung, pe lângă Udrea, surprins
♦Min 52 2-2 Centrare din dreapta, Gherghe respinge ca un amator, în centru, Niță așează cu capul în marginea careului, iar Andreas Chirițoiu șutează puternic cu dreptul și înscrie lângă bara din stânga, lăsându-l pe Mutu fără reacție
♦Min 44 2-1 Vasile Constantin pasează pe culoar de la mijlocul careului, în drepta, pentru cursa lui Zakaria El Azzouzi, acesta pătrunde în careu, își face mingea pentru un șut cu stângul, trage din 14 metri și înscrie peste Udrea la prima bară
♦Min 43 Mihalcea șutează frumos din 17 metri ușor lateral dreapta, Udrea respinge cu greu în lateral, în stânga
♦Min 40 Mihalcea pătrunde în careu pe stânga, pasează printre pentru El Azzouzi, care preia, se întoarce și trimite înapoi pentru Mihalcea, avansat în centru, iar acesta încearcă un lob din 10 metri, însă trimite modest, iar portarul reține. Mihalcea a fost prins între doi adversari, antrenorul Călin Moldovan cere penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue
♦Min 39 Schimbare la Unirea Constanța. Iese Cătălin Gogor și intră Paul Coza
♦Min 28 1-1 Mihalcea pasează în față, în stânga, pentru incursiunea în careu a lui El Azzouzi, acesta trimite în centru pentru Alexandru Negrean, care preia cu dreptul și trage cu stângul din 10 metri ușor lateral stânga la prima bară
♦Min 27 Centrare din dreapta în centrul careului, El Azzouzi preia pe piept și trage din cădere, însă o face mult peste poartă
♦Min 26 Iorga primește la 15 metri central, trage cu dreptul din poziția perfectă de gol, însă o face slab, pe lângă poartă, în dreapta
♦Min 25 Mihalcea primește în careu, în stânga, șutează bine din unghi, mingea se duce spre colțul lung, sub transversală, însă Udrea pune palma și respinge peste poartă
♦Min 22 0-1 Radu Cireșoiu are un șut-centrare din marginea careului, din dreapta, Dumbravă deviază, mingea ia înălțime, se duce peste portar și pică în plasă lângă bara a doua
Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa);
Arbitru: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş); Rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti); Observatori: Ionel Popa (Paşcani) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Unirea Slobozia: Gurău – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.), Coadă, Dorobanțu, Mustacă, Greu, Cruceru, Afalna
Rezerve: Poiană – Gab. Lazăr, Trașcu, Dorin Radu, M. Matei, Savu, Mih. Lemnaru, D. Mihai, Seb. Ivan
Antrenor secund: Enache Costea
Viitorul Pandurii: Eftimie – Ciul, Core, Sveikauskas, Copaci, Țegle, Brînzan, Vespe, Al. Dulca, Dodoi, Cip. Rus (cpt.)
Rezerve: Krupenschi – Băican, Chelariu, Felipe Acosta, Gheban, Mitrică, Doumbia
Antrenor: Octavian Benga
♦Unirea Slobozia câștigă cu 2-0 meciul cu Viitorul Pandurii și rămâne în lupta pentru locul 6
♦Min 90+2 Iese Constantin Toma și intră Daniel Mihai
♦Min 85 Schimbări la Unirea. Ies Robert Mustacă și Antonio Cruceru și intră Marius Matei și Andrei Trascu
♦Min 81 Același Gurău scoate de sub transversală un șut în forță al lui Băican, de la 25 metri poziție centrală
♦Min 80 Primul șut pe poartă al oaspeților. Lovitură liberă de la centrul terenului, minge aruncată la bătaie cade la 8 metri de poartă, la Core, care trage bine, însă Gurău respinge în ultimul moment
♦Min 75 Schimbări la Unirea. Ies Răzvan Greu și Andrei Dorobanțu și intră Gabriel Lazăr și Marius Savu
♦Min 72 Schimbare la gorjeni. Iese Alexandru Dulca și intră Paul Mitrică
♦Min 70 Oaspeții încearcă să pună pericol la o lovitură liberă ușor lateral dreapta, Copaci șutează direct spre poartă, dar la o palmă de bara din stânga barei lui Gurău
♦Min 65 Greu centrează de pe dreapta până la Afalna, care este singur cu portarul în 6 metri, dar șutează violent în aceasta
♦Min 61 Iese Alin Țegle și intră Felipe Acosta
♦Min 56 Centrare de pe stânga a lui Toma, până la Greu, care trage de la punctul de la 11 metri și portarul scoate cu greu în corner
♦Min 50 Răzvan Greu scapă singur cu portarul, îl driblează, dar își face mingea prea lung și mingea se scurge pe lângă poartă
♦Min 20 2-0 Mustacă are o incursiune pe stânga, întoarce la Christ Afalna, care trage din întoarcere de la 16 metri, plasat, lângă bara din stânga
♦Min 15 Centrare a lui Greu de pe stânga, până la Coadă, care trage de la 16 metri, dar portarul scoate greu în față
♦Min 12 Coadă trage de la 22 metri poziție centrală puțin pe lângă bara din dreapta
♦Min 11 1-0 Răzvan Greu pătrunde pe stânga, centrează în mijlocul careului, Sveikauskas respinge neconvingător cu capul, iar Robert Mustacă trage fără preluare de la 12 metri ușor lateral stânga, la colțul scurt
♦Antrenorul principal al Unirii, Adrian Mihalcea, își consumă la acest joc ultimul meci de suspendare după eliminarea din deplasarea de la Iași. Trei meciuri a fost nevoit să stea în tribună
Stadion: ”Ion Comșa” (Călăraşi);
Arbitru: Sergiu Anton (Bucureşti); Asistenți: Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Mihaela Țepușă (Buzău); Rezervă: Ionuț Constantinescu (Galaţi); Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Petre Badea (Tulcea).
Dunărea Călărași: Al. Costache – C. Avram, M. Leca, Bg. Matei, Sălceanu, Moise, Boiangiu, Rob. Ivan, D. Filip, Al. Iul. Stoica (cpt.), Al. I. Popescu
Rezerve: Alb. Popa – Condei, Dr. Grigore, Vultur, Mănăilă, Calu, Țenea, Nica, Seymour
Antrenor secund: Marius Păun
Dacia Unirea: Cr. Andrei – Cocîrlă, Moroianu, Stănciulescu, Mih. Șandru – Robu, G. Apostol, Raph. Stănescu, P. Petre (cpt.) – Gab. Răducan, Duțu
Rezerve: Duță – Priboi, Apostolache, Petrache, Pătlăgică, Voinescu
Antrenor: Florentin Petre
♦În meciul ultimelor două clasate din Liga 2, Dunărea Călărași câștigă cu 3-1 cu Dacia Unirea Brăila
♦Min 49 3-1 Stoica comite henț în propriul careu și Dacia Unirea are și ea penalty, al doilea al său în acest meci. Marius Cocîrlă execută de această dată lovitura de pedeapsă și înscrie pentru Brăila
♦Min 48 3-0 Alexandru Popescu transformă o lovitură de pedeapsă, după ce Filip Daniel a fost faultat în careu
♦Min 35 Patrick Petre execută lovitura de pedeapsă, însă Alexandru Costache respinge
♦Min 34 Daniel Filip îl faultează în careu pe Mihai Șandru și arbitrul acordă penalty pentru Brăila
♦Min 8 2-0 Fază de contraatac, Filip centrează din dreapta, din marginea careului, Alexandru Stoica, nemarcat, apare la bara a doua, reia din prima din 4 metri și înscrie fără probleme
♦Min 6 1-0 Popescu bate scurt un corner din dreapta, Moise îi pasează înapoi, Popescu centrează în careu și Costel Avram pune capul și reia din 6 metri la prima bară
♦Dunărea este condusă și la acest ultim meci din 2021 de antrenorul secund Marius Păun, după ce ultimul principal, Virgil Bogatu, a stat doar un joc pe bancă.
sâmbătă, 4 decembrie 2021, ora 12:00
Stadion: ”Marin Anastasovici” (Giurgiu);
Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu); Asistenți: Doru Nicolae Petre (Bucov – Prahova) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova); Observatori: Ion Olteanu (Bucureşti) și Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
Astra: Moroz – Buliga, Ad. Stoian, Tib. Giuroiu, Y. Fatai – Banu, Gab. Șerban – C. Danciu, Brăilă, Dr. Gheorghe (cpt.) – Cl. Dragu
Rezerve: Mih. Cotolan – D. Vasilescu, Gab. Dumitrașcu, Iul. Ilie, Adeshina, Al. Giuroiu, I. Zaharia, Umit
Antrenor: Florin Stîngă
Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Mera (cpt.), Bocșan, Pamfile – Denis Radu, R. Lazăr, Ignea, Oanea – Zaluschi, Gerbi
Rezerve: R. Murariu – Rz. Prodan, Hațegan, Huminic, Bakos, D. Andrei, D. Olariu
Antrenor: Nicolae Croitoru
♦Poli Timișoara se impune cu 2-0 la Giurgiu, în meciul cu Astra, chiar în ziua în care clubul aniversează 100 de ani de la înființarea echipei universitare
♦Min 90+2 Lazăr trage în forță de la 20 de metri, Moroz respinge
♦Min 90 Adrian Zaluschi și Erik Gerbi sunt înlocuiți de Daniel Olariu și Ervin Bakos
♦Min 89 Ignea trimite din lovitura liberă, din poziție centrală, de la 17 metri, peste poartă
♦Min 86 Zaluschi trimite o lovitură liberă de la mare distanță peste poartă. Cătălin Oanea e înlocuit de Roberto Hațegan
♦Min 81 Ionuț Zaharia intră în locul lui Yunus Olabanji Abdul Fatai
♦Min 76 Gabriel Șerban, cel care a ratat penalty-ul prin care Astra putea egala, e înlocuit de Abdul Fatai Adeshina
♦Min 73 0-2 Ignea pasează pe culoar, Erik Gerbi scapă singur în careu și trage plasat din 8 metri lateral dreapta, pe lângă Moroz, la colțul lung
♦Min 69 Gerbi primește mingea, pătrunde în careu pe dreapta și șutează la poartă din unghi, dar Moroz cu ceva dificultate
♦Min 68 Gheorghe centrează din stânga spre colțul lung, Păduraru plonjează și scoate din fața barei, acolo unde un jucător al Astrei intrase prin alunecare și se duce în poartă. Dacă Păduraru nu intervenea probabil Astra ar fi egalat
♦Min 64 Gheorghe bate o lovitură liberă la 19 metri ușor spre stânga, pe lângă poartă. Denis Radu e înlocuit de Doru Andrei
♦Min 62 Gabriel Șerban bate penalty-ul în dreapta, Păduraru deviază ușor, balonul șterge bara și se duce în lateral
♦Min 61 Centrare din dreapta, Bocșan ratează respingerea și îi pune piciorul în față lui Dragu, care pică și arbitrul acordă penalty
♦Min 59 Carlo Danciu e înlocuit de Gabriel Dumitrașcu, iar David Brăilă e schimbat cu Iulian Ilie
♦Min 58 Gerbi scapă în dreapta careului, trimite pe lângă portar, însă o face prea moale și balonul e respins din fața porții, însă nu s-ar fi dus spre gol
♦Min 52 0-1 Zaluschi centrează dintr-un corner din dreapta, Bocșan reia cu capul din 7 metri central în blocaj, mingea sare în apropiere, iar Ioan Mera, atent, șutează din 6 metri și înscrie pe lângă Moroz
♦Min 47 Brăilă trage bine de la semidistanță, Păduraru respinge însă de sub transversală
♦Min 41 Ratare monumentală Gerbi. Italianul recuperează după o eroare a lui Giuroiu, pătrunde în careu singur, dar trage de la 12 metri dreapta peste buturi
♦Min 35 Moroz reține o minge trimisă lung spre poartă de Ignea
♦Min 25 Gerbi reia cu capul din 5 metri pe lângă, după un corner de pe stânga bătut de Ignea
♦Min 22 Atac al timișorenilor, Ignea trage din careu, laterla dreapta. Moroz se culcă și reține ușor
♦Min 18 Dragoș Ghoerghe e din nou în prim-plan la o pătrundere în partea stângă, trage la poartă, dar Păduraru reține
♦Min 10 Zaluschi trage din 20 de metri, Moroz reține
♦Min 7 Dragoș Gheorghe primește o pasă filltrantă, urcă pe stângă, pătrunde în careu, dar reia total aiurea, pe lângă poartă, din 10 metri
♦Min 1 Zaluschi scapă singur spre poartă, pătrunde în careu și reia extrem de slab
♦Politehnica joacă tot în tricourile aniversare, de Cenntenar, folosite și în meciul de miercuri din Cupa României cu Campionii FC Argeș. Astra a acceptat să joace în roșu și negru, deși acasă joacă în alb-negru, chiar culorile echipamentului echipei timișorene
Stadion: Municipal (Dej – Cluj);
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamţ) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare); Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) și Daniel Sabou (Zalău).
Unirea Dej: Răilean – Roș, Kereki, Burdeț, I. Rus, Al. Militaru, Cătinean (cpt.), Ad. Pop, Mir. Manole, Fl. Blaj, Frăsineanu
Rezerve: R. Papp, Cl. Chindriș – D. Pop, Al. Blaj, Chira, Cocian, Al. Pop, P. Popescu, Vl. Bogdan
Antrenor: Dragoș Militaru
Metaloglobus: Gavrilaș – I. Sîrbu, D. Lung, Cazan, Caramalău, Andr. Sava, Pandele, Al. Lazăr, Borțoneanu, Cl. Herea, Ov. Herea (cpt.)
Rezerve: Nedelcovici – Liv. Mihai, Al. Coman, Potecea, Al. Enache, Grosu, Andr. Florescu, Covalciuc, Negoescu
Antrenor: Nicolae Grigore
♦Unirea Dej câștigă cu 1-0 meciul cu Metaloglobus, cu un gol marcat pe final. După fluierul final, jucătorii echipei bucureștene, în frunte cu căpitanul Ovidiu Herea, s-au contrat cu gazdele aflate pe banca tehnică
♦Min 85 1-0 Centrare din lovitură liberă din colțul dreapta al careului, Ionuț Rus se înalță bine la prima bară, în fața lui Gavrilaș, și deviază cu capul în poartă, la colțul scurt
♦Min 84 Metaloglobus rămâne în inferioritate după ce Vadim Covalciuc, intrat pe teren pe parcurs, vede cartonașul roșu, în urma unui fault făcut în colțul dreapta al careului, în exterior, pe faza de atac a Unirii. Spectatorii prezenți la stadion sunt în delir, dar și foarte nervoși. Jucătorii Metaloglobusului sunt înjurați
sâmbătă, 4 decembrie 2021, ora 12:30
Stadion: Steaua (Bucureşti);
Arbitru: Sorin Costreie (Buftea); Asistenți: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și George Bogdan Duță (Bacău); Rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa); Observatori: Iulian Spătaru (Timişoara) și Florentin Barbu (Giurgiu).
Steaua: Bălbărău – D. Oroian, Walace, Beța, Rob. Neacșu – Șt. Pacionel, Bărbulescu (cpt.), Enceanu – St. Drăghici, Buhăescu, Chipirliu
Rezerve: H. Iancu – Bactăr, Mihăescu, Em. Pacionel, Huiban, Zătreanu, Răsdan, Ad. Popa, Al. Zaharia
Antrenor: Daniel Oprița
FC Buzău: R. Stoian – Oteliță, Vîrtej, Ghinga (cpt.), Tud. Oltean – Gaitan, A. Lopez – Al. Munteanu, Ekollo, Cr. Ciobanu – Chică-Roșă
Rezerve: Cr. Avram – Cip. Petre, Cârstocea, Pațurcă, Kanda, I. Neacșu, C. Toma, R. Zamfir, A. Manea
Antrenor: Cristian Pustai
♦Final de partidă în Ghencea. Steaua câștigă derby-ul cu FC Buzău, cu 1-0, și cele două echipe sunt din nou la egalitate de puncte, cu câte 28 de puncte.
♦Min 87 După o aruncare de la margine, din stânga, Răsdan primește mingea, avansează aproape de linia de fund și șutează la poartă, Stoian respinge în bara a doua, însă de la margine se indică offside la poziția lui Răsdan, abia intrat și aflat la prima atingere a balonului
♦Min 87 Iese Remus Chipirliu și intră Florin Răsdan
♦Min 83 Intră Alin Manea în locul lui Adi Chică-Roșă
♦Min 79 Petre bate direct în zid o lovitură liberă din poziție periculoasă, de la 23 de metri ușor lateral dreapta, Mihăescu degajează
♦Min 75 Iese Pablo Gaitan și intră Ciprian Petre, la FC Buzău. La Steaua, iese Vasile Buhăescu și intră Dragoș Huiban
♦Min 75 Centrare din dreapta în fața careului mic, Chipirliu reia cu capul și trimite puțin peste transversală
♦Min 71 Iese Ștefan Pacionel și intră Mădălin Mihăescu
♦Min 68 Centrare lungă dintr-un corner din stânga, Ekollo urmărește pe bara a doua și reia cu capul la colțul lung, în stânga, Bălbărău e bătut, însă Neacșu, aflat lângă bară, pune capul și respinge de pe linie
♦Min 59 Triplă schimbare la Buzău. Ies Alexandru Munteanu, Bogdan Oteliță și Sebastian Ghinga și intră Alin Cârstocea, Radu Zamfir și Paul Pațurcă. Vîrtej a preluat banderola de căpitan de la Ghinga
♦Min 59 Ciobanu șutează din stânga careului la colțul scurt, mingea lovește bara și revine în teren în centru, de unde se șutează dezastruos, mult peste poartă
♦Min 51 Ocazie mare pentru Steaua. Chipirliu avansează pe stânga, pasează în partea opusă pentru Enceanu, care preia, e liber la 14 metri, îl are în fața sa doar pe portar, șutează slab spre colțul lung, iar Stoian parează cu piciorul
♦Min 45+1 Pe o fază de contraatac și o minge respinsă din fața lui Enceanu din centrul careului, Drăghici șutează din dreapta, din 20 de metri, iar Stoian se repliază, plonjează și salvează golul
♦Min 16 1-0 Neacșu are o incursiune bune în stânga careului, centrează în centru, mingea trece printre doi adversari, ajunge la Vasile Buhăescu, care preia la 8 metri și finalizează simplu, în stânga, pe lângă Stoian
♦Min 15 Pasă înapoi spre Stoian, destul de tare, portarul luftează, însă balonul se duce puțin pe lângă bara a doua, în dreapta
luni, 6 decembrie 2021, ora 15:30
Stadion: ”Dan Păltinişanu” (Timişoara – Timiş);
Arbitru: Marius Omuţ (Satu Mare); Asistenți: Ovidiu Timar (Oradea) și Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa); Rezervă: Tudor Florin Jurca (Arad); Observatori: Dan Jiga (Bistrița) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).
♦Min 64 1-2 Ivanovici centrează lung și înalt din stânga, Lalic sare la cap, dar nu ajunge la minge, Rodri Hernando se demarcă singur în centrul careului, unde preia cu talpa și finalizează cu stângul peste Rus
♦Min 45+1 1-1 Gladun trimite lung o minge din stânga, de la mijlocul terenului, Golda preia pe piept la marginea careului, pătrunde pe centru, alunecă atunci când vrea să tragă, se duce ”sanie” prin noroi și deviază în stânga, iar Raul Vidrăsan, nemarcat, șutează violent din 5 metri în poarta goală. Gergely a fost impasibil și nu a intervenit la Golda, doar și-a privit adversarul, iar portarul a apărut târziu și a fost fentat ușor cu acea pasă în stânga
♦Min 16 0-1 Claudiu Apro bate penalty-ul în stânga și deschide scorul, însă jucătorul ridică brațele și nu se bucură. La Csikszereda a ajuns chiar de la Ripensia. Rus a plonjat în partea opusă
♦Min 15 Incursiune în stânga, mingea e trimisă în careu pentru Jelena, Stoi ratează respingerea și balonul îl lovește în cotul stâng pe Radu Rogac, surprins. Arbitru dictează penalty și cartonaș galben pentru fundașul Ripensiei
marți, 7 decembrie 2021, ora 17:00
Stadion: ”Ilie Oană” (Ploieşti – Prahova);
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi); Rezervă: Marius Chițu (Târgovişte); Observatori: Ioan Duma (Sibiu) și Dorinel Dincă (Călăraşi).
♦Min 69 1-0 Bratu centrează dintr-un corner din dreapta, la una dintre puținele faze ofensive ale Petrolului în această repriză, Măzărache se înalță bine la prima bară și reia cu capul spre colțul lung, Gorcea respinge în față, iar Eugeniu Cebotaru, pe fază, pune latul din 2 metri și înscrie
vineri, 3 decembrie 2021, ora 17:00
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov);
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și Ionuţ Marius Bobe (Videle); Rezervă: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea); Observatori: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) și Stan Prodan (Alexandria).
♦Min 90+2 Minge respinsă cu capul în față, Stanley Elbers sare la cap și îl lovește ușor cu brațul pe Alexe, aflat în spatele său, iar arbitrul dă fault, al doilea cartonaș galben și îl scoate și pe cel roșu pentru jucătorul Hermannstadt-ului. Elbers abia l-a atins pe Alexe, care simulează o lovitură, însă arbitrul Antonie se dă în spectacol și dictează a treia eliminare în acest meci în care a vrut ca el să fie vedeta
♦Min 77 La o minge trimisă în afara terenului, în dreptul băncii de rezerve a Concordiei, portarul de rezervă Alexandru Silveanu iese și prinde mingea și o ține în brațe. Pantea e acolo și trage violent de balonul pe care Silveanu îl avea în brațe și dă și un brânci. Arbitrul Antonie se duce la margine și ia încă o decizie exagerată. Îi acordă cartonaș roșu portarului de rezervă Alexandru Silveanu!
♦Min 45 Bogdan Piper iese cu mingea la picior, și-o face puțin prea lungă, o ajunge, îl driblează în stânga pe Năstăsie, care ajunge târziu la balon, însă la timp pentru a fi călcat pe picior de Piper, cu piciorul cu care jucat mingea. Intrarea deloc periculoasă și neintenționată are loc sub privirile arbitrului Andrei Antonie, care scoate imediat cartonașul galben și i-l arată jucătorului Concordiei. Este al doilea, astfel că Piper este eliminat. Mijlocașul este șocat de decizie, se închină și nu are ce face decât să iasă afară de pe teren
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-maldarasanu-nu-da-vina-pe-sinteticul-de-la-chiajna-pentru-egalul-cu-concordia-cand-mingea-vine-topaita-e-si-pentru-o-echipa-si-pentru-cealalta-antrenorul-a-dezvaluit-ce-ob-19212957
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fara-sare-si-piper-fc-hermannstadt-a-scor-doar-un-0-0-pe-sinteticul-din-chiajna-desi-a-avut-om-in-plus-pe-teren-o-repriza-intreaga-contra-concordiei-19212953
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-fc-hermannstadt-se-joaca-de-la-ora-1700-in-debutul-ultimei-etape-de-liga-2-din-2021-19212872