Universitatea Cluj l-a desemnat pe fundașul Victor Dican (20 de ani) drept câștigătorul trofeului ”Dan Anca”, pentru cel mai bun jucător Under 21 din lot, acordat de club la finalul sezonului 2020/2021. După ediția 2018/2019 a Ligii 2, portarului Cosmin Dur-Bozoancă a fost câștigătorul.
”U” Cluj își premiază la finalul acestei ediții de Liga 2, în care nu a reușit pentru al treilea an la rând promovarea în Liga 1, cei mai buni jucători din lot.
Trofeul ”Dan Anca”, acordat celui mai bun tânăr jucător Under 21 al echipei clujene, i-a fost acordat în acest an lui Victor Dican.
Pentru desemnarea câștigătorului trofeului ”Zoltan Ivansuc”, pe care îl va primi cel mai bun jucător al echipei în sezonul recent încheiat, clubul apelează și la suporteri, pe care îi pune să voteze până la data de 14 iunie în următorul link: https://bit.ly/3fWquk4.
Ar mai rămâne apoi să fie premiat câștigătorul trofeului ”Septimiu Cîmpeanu”, acordat golgheterului Universității Cluj. În campionat, golgheter a fost Idan Golan, cu 5 goluri, însă, la general, adăugând și reușitele din meciurile din Cupa României, golgheterul a fost Sergio Ribeiro, cu 8 reușite (4 în campionat și 4 în cupă, față de 5 în campionat și 2 în cupă, câte a avut Golan).
Revenind la Victor Dican, câștigătorul trofeului ”Dan Anca” în 2021, mijlocașul originar din Râmnicu Vâlcea a fost desemnat de ”U” Cluj drept cel mai bun jucător sub 21 de ani din lot în sezonul recent încheiat.
Asta în ciuda faptului că a avut un sezon mai modest față de cel de dinainte. Dican a prins doar 989 de minute în Liga 2 în ediția 2020/2021, în cele 14 meciuri în care a fost utilizat și în care a înscris 4 goluri. A evoluat mult mai puțin față de sezonul 2019/2020, ”înghețat” pentru ”U” Cluj, clasată sub primele șase locuri după 24 de etape, din cauza pandemiei, când a prins 1622 de minute în 20 de partide, în care a dat 3 goluri.
”A fost un an în care am avut multe lucruri de învățat și am mare încredere că la sfârșitul acestui sezon ne vom bucura cu toții și vom sărbători împreună”, a spus Victor Dican după desemnarea sa ca cel mai bun jucător sub 21 de ani al echipei ardelene.
Înainte de încheierea sezonului, când ”U” Cluj urma să joace în play-out-ul Ligii 2, clubul a obținut prelungirea contractului pe încă trei ani, până în vara anului 2024, cu Victor Dican, căruia i s-a oferit banderola de căpitan în unele meciuri, în care au lipsit Luchin, Filip sau Gavra.
under 21: Tudor Telcean (19 ani / 13 septembrie 2001, fundaș, 17 meciuri / 1301 minute), Andrei Gorcea (19 ani / 2 august 2001, portar, 1 meci / 90 minute), Alexandru Negrean (20 de ani, 5 februarie 2001, mijlocaș, 24 meciuri / 1253 minute / 1 gol), Victor Dican (20 de ani / 11 octombrie 2000, fundaș, 14 meciuri / 989 minute / 4 goluri), Alexandru Mihai Pop (21 de ani / 1 februarie 2000, atacant, 15 meciuri / 424 minute / 4 goluri);
under 19: Matei Moraru (15 ani / 31 iulie 2005, mijlocaș, 1 meci / 67 minute), Rareș Sburlea (18 ani, 2 noiembrie 2002, fundaș, 4 meciuri / 79 minute), Cosmin Meșter (18 ani / 15 iunie 2002, mijlocaș, 16 meciuri / 939 minute / 1 gol), Denis Mâneran (18 ani / 24 iunie 2002, mijlocaș, 11 meciuri / 576 minute / 2 goluri), Ionuț Ilieș (19 ani / 5 februarie 2002, fundaș, 12 meciuri / 589 minute).
Foto: Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-u-cluj-a-anuntat-transferul-lui-valentin-alexandru-reactia-atacantului-19188376
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victor-dican-jucatorul-momentului-la-u-cluj-a-reusit-a-doua-dubla-in-play-out-mereu-am-dovedit-ca-in-momentele-grele-am-renascut-si-am-aratat-a-echipa-a-grup-19181642
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-golgheterul-lui-u-cluj-din-campionat-cu-sanse-mici-sa-ramana-nu-stiu-daca-voi-continua-sper-ca-urmatoarea-provocare-sa-fie-tot-in-in-romania-19186008
https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-care-au-drept-de-joc-in-noul-sezon-al-ligii-2-editia-2021-2022-cum-se-va-desfasura-campionatul-si-modul-in-care-se-promoveaza-si-retrogradeaza-19188314