Vasile Miriuță, primele concluzii după ce a început treaba la Chindia și la ce se așteaptă la debut, contra Gloriei Buzău. ”Și eu am fost jucător prefesionist. Chiar nu m-a interesat cine e antrenorul.” Cei doi colaboratori nou-veniți în staff și ce și-a propus pentru meciurile din 2023

Marius ANGHEL 22 Aug. 2023, 12:47 Liga 2

Chindia Târgoviște debutează în această seară cu Vasile Miriuță antrenor, după ce în primele două etape din acest campionat a obținut două puncte și s-a despărțit după aproape două luni de Dragoș Militaru și stafful său. Primul adversar este unul puternic, la fel ca și primii doi, un rival în lupta pentru play-off, respectiv promovare.

Meciul dintre Chindia și Gloria Buzău are loc de la ora 19:00, pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgoviște.

Despre această partidă și primele impresii pe care și le-a făcut în urma antrenamentelor conduse în ultimele zile a vorbit Vasile Miriuță. La conferința de presă au fost prezenți și fundașul Cornel Dinu și mijlocașul Vlad Prejmerean, cei doi având și ei câteva vorbe despre schimbări și următorul joc.

Vasile Miriuță, primele impresii despre lotul Chindiei și despre meciul cu Gloria Buzău

Vasile Miriuță, prezentat oficial la Chindia vineri, 18 august, a vorbit pentru început despre primele impresii pe care i le-au lăsat jucătorii în urma antrenamentelor conduse în ultimele zile, cât și despre meciul cu Gloria Buzău, primul în care se va afla pe banca formației dâmbovițene.

”Primele antrenamente au decurs bine, sunt niște băieți foarte receptivi. Într-adevăr, nu am avut mult timp la dispoziție, trei-patru zile de când suntem împreună, dar ne-am înțeles repede unii pe alții, am făcut lucruri bune până acum, zic eu, pe care neapărat trebuie să le punem în practică.

Ne așteaptă un meci foarte greu, contra unei echipe bune, cu un antrenor bun. Un singur lucru nu trebuie să uităm. Jucăm acasă, în fața propriilor suporteri și trebuie să-i mulțumim și pe ei cu o victorie. Bineînțeles, mai întâi pe noi trebuie să ne mulțumim, să câștigăm această partidă foarte importantă.

Au o echipă compactă, am văzut meciul lor cu Mioveni și Tunari. Formează o echipă, nu vreau să dau nume, dar îi cunosc pe toți de acolo, adică i-am vizionat împreună cu băieții, am făcut o analiză și ca echipă arată bine, au un antrenor bun, deci trebuie să avem mare grijă”, a comentat Vasile Miriuță, care a spus că pentru acest joc nu se va putea baza pe fundașul Florin Plămadă, accidentat la Slatina: ”După discuțiile cu doctorul, cam în două săptămâni poate să revină și să joace.”

Nu crede că jucătorii sunt afectați de schimbarea antrenorului. Miriuță vorbește din propria experiență. ”În primul rând joci pentru tine și pentru club”

Consideră că are un lot format din jucători care au calități. După meciul cu Chindia și în urma primei evoluții a ehipei va discuta cu conducerea dacă vor mai fi aduși alți jucători, dar nu mai mulți de doi.

”Un lot bun, cu Marc și cu Moldoveanu am mai lucrat. Pe Marc, dacă îmi aduc bine aminte, în 2013, ce repede trec anii, când eram la Piatra Neamț, l-am promovat acum zece ani, ne-am reîntâlnit acum. Cu Moldoveanu am mai lucrat. În rest, băieții au calitate. Important, depinde în cea mai mare măsură de ei, pentru că ei sunt actorii, ei joacă de la ora 19:00. Noi, cei de pe margine, încercăm să-i ajutăm, bineînțeles, și în cursul săptămânii, să le dăm niște sfaturi, niște indicații, ce să punem în practică cu toții la joc”, a spus Miriuță, care a fost întrebat și dacă a simțit jucătorii afectați de schimbarea staffului tehnic: ”Să vă spun ceva. Și eu am fost jucător prefesionist. Chiar nu m-a interesat cine e antrenorul. E important ca tu, ca jucător, să-ți faci treaba cât mai bine la antrenament și să joci, pentru că în primul rând joci pentru tine și pentru club. Nu joci nici pentru Miriuță, nici pentru Renzo, că-l văd aici, și-l dau exemplu. Joci pentru tine și pentru club, ăsta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă ei.”

”Vreau să văd o echipă, cei mai buni prieteni, să lupte unul pentru altul, pentru că toți vom greși”

Pentru jocul cu Gloria, Miriuță a spus că a luat în considerare mai multe sisteme de joc, însă nu a dorit să dezvolte.

”Am luat în considerare mai multe lucruri. Din păcate, nu o să vă spun în ce sistem voi juca. Nu vrea să mă pronunț față de ce a fost. Sunt de trei zile responsabil pentru ce se întâmplă aici și îmi asum ce se va întâmpla de mâine încolo. Ăsta e adevărul, mi-am asumat toată viața. Am luat decizii bune sau rele, trebuie să ți le asumi în viața asta. Eu am mare încredere în ei și sunt sigură că vom câștiga. Vor avea atitudine, determinare și spiritul de echipă vreau să-l văd. Vreau să văd o echipă, cei mai buni prieteni, să lupte unul pentru altul, pentru că toți vom greși mâine. Și eu, de pe margine, și ei, în timpul jocului. Nimeni nu e perfect. Important e să revenim, să ne ajutăm unul pe altul”, a comentat noul antrenor al Chindiei.

Miriuță vrea Chindia între primele patru clasate în Liga 2 la finalul anului 2023

La întrebarea referitoare la câte puncte și-a proprus în următoarele două etape, Miriuță a simțit o ironie față de ceea ce s-a întâmplat la club în ceea ce-l privește pe fostul antrenor, Dragoș Militaru, care a fost demis de la Chindia după ce echipa nu a câștigat în primele două meciuri din campionat și a obținut doar remize. Miriuță a vorbit despre ceea ce își dorește la finalul acestui an.

”Nu știu pe cât se va termina sezonul regular, 15-16 decembrie (n.r. – Se referă la meciurile din 2023, fiindcă sezonul regular al Ligii 2 se încheie abia anul viitor, când vor mai fi patru etape, cu una mai mult față de cum a fost în edițiile precedente. În acest sezon, meciurile de Liga 2 din 2023 se încheie în jurul datei de 2 decembrie), dar atunci să fim în primele patru. Ăsta este targetul meu, pentru că, dacă ești acolo, ori promovezi direct, depinde ce echipe vor mai fi acolo, pe locurile de play-off, pentru că sunt unele care nu pot promova, iar după aia, în play-off, vom juca pentru primele locuri. Dar între primele patru trebuie să fim acolo fără drept și poate”, a spus Vasile Miriuță.

Săgeți către Militaru? ”Ne sfătuim, pentru că așa mi se pare normal când lucrăm în staff, să colaborăm unii cu alții”

Noul antrenor al Chindiei a fost provocat să spună și care este relația sa cu Renzo Rossi, directorul tehnic, ”pentru că fostul antrenor nu discuta cu nimeni”, a fost remarca din sala de conferințe.

În răspunsul oferit de Miriuță s-a putut remarca o săgeată față de fostul antrenor al echipei, confirmând acum ceea ce Liga2.ro a scris ca fiind unul dintre motivele care au dus la îndepărtarea acestuia. Militaru consideră că le știe pe toate. ”Nu puteau lucra cu el. Deși este un tip foarte bine pregătit, dar el se crede deja Nagelsmann și se cam pi.ă pe toți, ceea ce în România nu prea poți. Trebuie să fi un picuț mai diplomat”, spunea o sursă a site-ului nostru despre cum gândește fostul antrenor al Unirii Dej și al Chindiei.

”Mă înțeleg foarte bine cu Renzo, ne știm de ani de zile. În primul rând e un respect între noi. Ne sfătuim, pentru că așa mi se pare normal când lucrăm în staff, suntem cinci-șase inși, patru, să colaborăm unii cu alții. Pentru că și eu nu le știu pe toate, de aia trebuie să ai un staff puternic, care să te și contrazică, să vină cu argumente, să nu zică de fiecare dată: «Ai dreptate Mister.» Nu există așa ceva, nu-mi place asta. Un am lucrat, mi-a plăcut să am mici discuții cu colaboratorii, pozitive, bineînțeles, pentru binele echipei”, a spus Miriuță. În timp ce antrenorul vorbea, jucătorul Vlad Prejmerean, aflat la aceeași masă, dădea din cap, poate inconștient că-l aprobă pe noul său antrenor și arată că nu era de acord cu tactica lui Militaru.

În această conferință de presă, Miriuță a mai spus că l-a cooptat în stafful său pe Cristian Sandu, ca preparator fizic, despre acesta comentând că a mai fost la Chindia. A spus și că antrenorul secund pe care îl va avea este aproape să semneze, însă nu i-a precizat numele. Acesta va fi Ionuț Stelescu, fost ”secund” la FCM Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara, CSKA Sofia, Astra, CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș.

Cornel Dinu și Vlad Prejmerean sunt convinși că jocul Chindiei va arăta bine

Căpitanul echipei, Cornel Dinu, cel mai vechi component al lotului, a spus că demiterea staffului condus de Dragoș Militaru nu schimbat nimic în gândirea jucătorilor.

”Este o schimbare pe care noi… de fapt la noi nu se schimbă nimic, pentru că noi avem un obiectiv pentru care noi ne antrenăm și muncim ca să îl îndeplinim. cu Gloria vrem să facem un meci mare, cu siguranță vrem să avem un joc, o exprimare mai bună față de ce a fost în etapele precedente și sunt sigură că, de la meci la meci, exprimarea va fi mai bună”, a spus Dinu.

Și mijlocașul Vlad Prejmerean a vorbit despre ce a fost și ce urmează pentru el, jucători și Chindia.

”Mă simt foarte bine la Târgoviște. Consideră că, ușor-ușor, am format un grup unit și, ușor-ușor, ne-am omogenizat și cred că vom arăta din ce în ce mai bine. Întâlnim o echipă puternică, o echipă care vrea să promoveze, dar, cum a zis și Mister, jucăm acasă și trebuie să se vadă asta. Nu știu exact ce ne-a lipsit. Probabil acum, după meciul de Cupă, unde am reușit să marcăm, poate continuăm tot așa, sper. Avem potențial să promovăm. Ne bază pe faptul că suntem o echipă formată din jucători care își doresc foarte mult să reușească, își doresc să se afirme și să promovăm. Ne bazăm, în primul rând, pe unitate”, a transmis Vlad Prejemerean.

Înaintea desfășurării jocurilui de la Târgoviște, programat să înceapă de la ora 19:00, pe stadionul ”Eugen Popescu”, în încheierea etapei a 3-a a Ligii 2, Chindia se află pe locul 15, cu 2 puncte, iar Gloria Buzău ocupă poziția a 8-a, cu 4 puncte. Cine va câștiga va face un salt important în clasament.

Foto: Ripostapenet

https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-reactie-inainte-de-chindia-gloria-buzau-19281390

https://liga2.prosport.ro/seria-1/salarii-de-nababi-pentru-noii-sefi-ai-chindiei-trioul-cordos-stancioiu-rossi-incaseaza-mii-de-euro-in-fiecare-luna-platim-din-banii-judetului-smardoii-de-la-psd-cluj-ca-19281356

https://liga2.prosport.ro/special/radiografia-cni-unde-o-sa-avem-stadioane-noi-ce-contestatii-sunt-pe-rol-pentru-arenele-din-constanta-pitesti-si-hunedoara-ce-se-intampla-la-dinamo-harta-salilor-polivalente-si-a-bazinelor-de-inot-19281278

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-3-liga-2-19280963

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-revenirea-in-antrenorat-si-asumarea-19280952

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-a-fost-prezentat-ca-antrenor-la-chindia-targoviste-19280929

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-manifest-cu-dragos-militaru-antrenor-demis-de-la-chindia-19280881

Marius ANGHEL 22 Aug. 2023, 12:47 Liga 2
Pe aceeași temă