Valoarea banului public în România: „Indiferent de performanțele echipei e necesar să avem nocturnă”

Marius ANGHEL 18 Jan. 2016, 10:05 Liga 2
Valoarea banului public în România:**

În ciuda faptului că nu și-a mărturisit intențiile de a promova pe prima scenă a fotbalului românesc în ultimii ani, clubul Rapid CFR Suceva are parte de un tratament preferențial din partea primarului municipiului. Ion Lungu a mărturisit recent că are de gând să includă stadionul Areni din Suceava într-un plan îndrăzneț și costisitor de renovare care ar aduce arena în rând cu stadioanele importante ale țării, chiar dacă echipa este în acest moment pe locul 8 în prima serie a ligii secunde.

„Indiferent de performanțele echipei, este necesar să avem nocturnă de aceea propun să realizăm anul acesta această investiție. M-am interesat la Botoșani ce costuri au avut ei pentru dotarea stadionului cu o astfel de instalație – 850.000 de euro cu tot sistemul de încălzire a gazonului”, a spus primarul Ion Lungu, citat de monitorulsv.ro.

Potrivit sursei citate, lucrările de modernizare ce vor fi făcute arenei din Suceava sunt completate de instalarea unui sistem de încălzire pentru gazon. „Vrem să sprijinim echipa de fotbal a Sucevei, de aceea voi propune un buget de 1,5 milioane de lei pentru finanțarea acestui sport. M-am interesat și la Botoșani, unde în 2015 de la bugetul municipalității s-au alocat 850.000 de lei, în vreme ce la noi li s-au acordat efectiv 1,1 milioane de lei”, spune primarul Ion Lungu.

Mărturisirile primarului vin la mai bine de un an din momentul în care Consiliul Local Suceava a adoptat un plan de construcție pentru un stadion nou la marginea orașului. Proiectul aprobat de primarul Ion Lungu prevedea ridicarea unei arene de 15.000 de locuri la ieșirea spre Fălticeni, costurile fiind estimate între 15 și 18 milioane de euro.

Marius ANGHEL 18 Jan. 2016, 10:05 Liga 2
Pe aceeași temă