UTA prinde dramatic barajul, iar Gazul promovează direct, deși e la egalitate cu arădenii. Chindia e marea perdantă și termină pe locul 3. Gloria Buzău nu a jucat după sancțiunile FRF

Marius ANGHEL 28 May. 2016, 05:01 Liga 2
UTA prinde dramatic barajul, iar Gazul promovează direct, deși e la egalitate cu arădenii. Chindia e marea perdantă și termină pe locul 3.** Gloria Buzău nu a jucat după sancțiunile FRF

Play-off-ul campionatului Ligii 2, ediția 2015/2016, se încheie astăzi și stabilește ultimele două necunoscute ale pozițiilor ce contează într-adevăr. Dacă în Seria I Rapid București a obținut promovarea matematică pe teren, iar Dunărea Călărași urmează să joace barajul pentru accederea în Liga 1, această ierarhie putând fi inversată în situația în care FRF va lua o decizie de depunctare a giuleștenilor în cazul Obed, în Seria a II-a calculele sunt puțin mai complicate, niciuna dintre echipe nefiind sigure de pozițiile promovabile. Primele trei clasate, Gaz Metan (40 pct.), UTA (38) și Chindia (37), au meciuri cu celelalte trei echipe din play-off, iar dacă și le vor câștiga își vor menține pozițiile, în timp ce orice pas greșit poate duce la ratarea obiectivului. Medieșenii sunt favoriți la promovarea directă, în timp ce arădenii au prima șansă să ajungă la baraj.

În play-out-ul Seriei I, partida de la Buzău are șanse mari să nu se joace după ce Gloria a primit sancțiuni record din partea FRF în cazul meciurilor aranjate pentru pariuri, astfel că doar jocul de la Berceni s-ar putea disputa astăzi. Cum Rapid Suceava va câștiga la „masa verde”, lupta pentru evitarea retrogradării se va da în ultima rundă.

În Seria a II-a, tot patru echipe se bat pentru cele trei locuri care oferă șansa rămânerii în Liga 2. „U” Cluj și Olimpia au meci direct, iar Vâlcea și Șoimii joacă cu Unirea și Metalul. Cine greșește dintre cele prime patru echipe enumerate o încurcă grav și își reduce șansele să evite retrogradarea.

Meciurile din etapa a 10-a a play-off-ului și a 9-a a play-out-ului se dispută toate astăzi, de la ora 11:00 sau 13:00. Ultima etapă din play-out are loc weekendul următor. Partida tur a barajului de promovare dintre locurile 2 din play-off are loc miercuri, 1 iunie, iar returul se dispută sâmbătă, pe 4 iunie.

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

Din cauza unor probleme tehnice, programul din play-off și play-out nu poate fi vizibil pe site. CLASAMENTELE din PLAY-OFF și PLAY-OUT, cât și marcatorii pot fi vizualizate AICI

Iată programul meciurilor celor două serii:

SERIA I, ETAPA 10, PLAY-OFF

28 mai, ora 11:00
FINAL | FARUL CONSTANȚA – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA   2-2
Arbitru: Cristian Georgescu (București); Asistenți: Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea) și Joszef Peter (Sfântu Gheorghe).

â–ºFarul: I. Dinu – Ad. Ionescu, S. Chițu, Al. Matei, Pătulea, Corcoveanu, Al. Ioniță, Băjan, Milea, Fl. Pătrașcu
Rezerve: Began – Țăranu, D. Gheorghe, B. Anghel, Zugravu, Vlăescu, R. Moldoveanu
Antrenor: Ion Barbu

â–ºDacia Unirea: Olaru – G. Niță, Stănciulescu (cpt.), Necoară, Olenic, D. Oprea, G. Iordache, Pușcașu, M. Enciu, P. Ioan, M. Iordache
Rezerve: Leu – Muscă, Onofraș, Petean, M. Dima, L. Ivan, Mucuță
Antrenor: Alin Pânzaru

â–ºMin 71 Fl. Pătrașcu este schimbat cu Țăranu

â–ºMin 67 2-2 G. Iordache egalează cu un șut în diagonală la colțul lung

â–ºMin 66 Dublă schimbare, M. Enciu este schimbat cu Mucuță și P. Ioan cu Muscă

â–ºMin 65 2-1 Enciu este angajat în careu și înscrie după ce trece mingea foarte ușor pe lângă portar

â–ºMin 57 M. Iordache este schimbat cu M. Dima

â–ºMin 53 2-0 Centrarea lui Moldoveanu este reluată în plasă cu o lovitură de cap de Pătulea

â–ºMin 36 Se produce prima schimbare, R. Moldoveanu a intrat în locul lui Al. Matei

â–ºMin 12 1-0 Băjan pătrunde pe centru printre doi fundași, îi paseză în lateral lui Pătulea, care înscrie cu un șut la colț pe lângă portar

28 mai, ora 13:00
FINAL | SC BACĂ‚U – RAPID BUCUREȘTI   1-1
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Stelian Slabu (Brașov) și Ionel Valentin Dumitru (Gherghița).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90+1 1-1 Drugă fentează doi rapidiști și centrează din stânga, Vraciu îi ia fața lui Fota în 6 metri central și trimite pe poartă. Mingea lovește pământul și piciorul lui Botaș și intră în plasă

â–ºMin 63 0-1 Martin centrează lobat din dreapta careului, Morar se înalță la 8 metri și deviază cu capul pe stape, înscriind lângă bara colțului lung

FINAL | FC ACADEMICA CLINCENI – DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI   0-3
Arbitru: Eduard Ioniță (Constanța); Asistenți: Sebastian Stoianov (Constanța) și Romică Bîrdeș (Pitești).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 78 0-3 Săftescu recuperează, avansează și trage de la 20 de metri ușor lateral dreapta, Iancu respinge în față, iar Balint, venit dintr-o ușoară poziție de offside înscrie pe lângă portarul Clinceniului

â–ºMin 34 0-2 Alami pasează ideal în stânga lui Alexandru Stoica, care scapă singur cu Iancu, îl driblează și înscrie în poarta goală

â–ºMin 32 0-1 Valentin Alexandru bate penalty-ul în stânga, Iancu sare în colțul opus și Dunărea preia conducerea

â–ºMin 31 Sergiu Popescu primește o pasă pe culoar, pătrunde în careu pe centru și este busculat de Vențer. Arbitrul dă roșu direct, considerând că mijlocașul Dunării era în poziție iminentă de gol, iar Vențer era ultimul fundaș care îl putea opri

SERIA I, ETAPA 9, PLAY-OUT

28 mai, ora 11:00
FINAL | ACS BERCENI – BUCOVINA POJORÂTA   3-0
Arbitru: Adrian Șuta; Asistenți: Cristian Nicolae Lucaci și Radu Despa (toți din Baia Mare).

â–ºBerceni: Manciu – Ep. Nicu, Fâșie, And. Radu, Al. Radu (cpt.), Al. Pătrașcu, Pădurețu, C. Mihai, M. Rusu, M. Neagu, Ettien
Rezerve: Chiș – Ciucă, Cană, Al. Vasile, M. Badea, Fl. Niță, M. Ion
Antrenor: Răzvan Rotaru

â–ºBucovina: D. Pop – D. Cristescu, Vitu, Jarda, Duțică – Jugaru, Stănescu, Juncănaru, Căinari – M. Coman, Buhăcianu
Rezerve: Puianu – Moisii, Acostăchioae, Țârțârău, Nuțescu, Pâslaru, Martin
Antrenor: Dănuț Mândrilă

â–ºMin 85 Pădurețu este schimbat cu M. Ion

â–ºMin 72 Al. Radu este schimbat de Al. Vasile

â–ºMin 56 Vitu este schimbat cu Moisii

â–ºMin 46 Buhăcianu este schimbat cu Nuțescu

â–ºMin 51 3-0 Marian Neagu înscrie cu capul din 6 metri după o centrare trimisă de C. Mihai de pe partea stângă

â–ºMin 47 2-0 Alin Pătrașcu înscrie cu un șut din interiorul careului la vinclu

â–ºMin 35 Duțică este schimbat cu Acostachioae

â–ºMin 18 1-0 Cosmin Mihai deschide scorul cu o lovitură de cap din fața porții după o centrare primită pe partea dreaptă

FINAL | GLORIA BUZĂ‚U – CS BALOTEȘTI    0-3
Arbitru: Robert Avram (Pitești); Asistenți: Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț) și Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț).

â–ºJucătorii echipei oaspete și arbitrii au ieșit pe teren după 15 minute de când ar fi trebuit să înceapă oficial jocul, în timp ce jucătorii Gloriei au urcat în tribună îmbrăcați în tricourile cu mesaje, dar au afișat și câteva bannere împotriva FRF. Arbitrii au fluierat finalul jocului, astfel că CS Balotești va câștiga meciul la „masa verde”. Vom reveni cu informații și fotografii

â–ºJucătorii Gloriei au intrat pe teren cu tricouri pe care scrie „Dreptate pentru Buzău”, pe față, și „Noi nu facem blaturi”, pe spate, protestând față de decizia FRF de a-i suspenda și amenda pentru că au participat la meciuri aranjate pentru pariuri. Jucătorii consideră că sunt nevinovați și decizia FRF este abuzivă. Gloria Buzău nu vrea să joace acest meci, deoarece mare parte din jucătorii pe care îi are în lot au fost suspendați. DETALII AICI

DECIZIE | RAPID CFR SUCEAVA – CEAHLĂ‚UL PIATRA NEAMȚ    3-0
Clubul nemțean a fost exclus din campionatul Ligii 2 în play-out și va pierde toate meciurile din acest turneu la „masa verde”.

SERIA II, ETAPA 10, PLAY-OFF

28 mai, ora 11:00
FINAL | CS MIOVENI – GAZ METAN MEDIAȘ    1-1
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); Asistenți: Dragoș Mihai Iliescu și Daniel Mitruți (ambii din Craiova).

â–ºMioveni: F. Croitoru – Toriște, Calvin, Bg. Stoica (cpt.), Ed. Stoica – A. Popa, Biceanu – Năstăsie, Ayza, Ed. Florescu – A. Nica
Rezerve: Preda – Tirică, Vișa, M. Galan, Cip. Negoiță, V. Mazilu, M. Vintilă
Antrenor: Iordan Eftimie

â–ºGaz Metan: Greab – R. Romeo, I. Cristea, R. Zaharia, Buzean (cpt.) – P. Iacob, Danci –  Al. Munteanu, M. Stancu, Al. Zaharia – Gavra
Rezerve: Albuț – G. Neagu, C. Petre, Tîrcoveanu, Bic, Figliomeni, Buziuc
Antrenor: Cristian Pustai

â–ºMin 90+3 1-1 Galan marchează cu capul, la ultima fază de joc, după o lovitură liberă

â–ºMin 90+1 Munteanu este schimbat cu Ciprian Petre

â–ºMin 85 Gălan șutează de la colțul lung, dar prin spatele porții

â–ºMin 84 Gavra este schimbat cu Bic

â–ºMin 79 Ayza îl depășește pe Romeo Roberto, la 17 metri de poartă, iar italianu îl lovește cu gheata în față și este eliminat

â–ºMin 74 Năstăsie este schimbat cu Vintilă

â–ºMin 67 Alexandru Zaharia este înlocuit de Buziuc

â–ºMin 64 Ocazie mare pentru gazde, prin Mazilu, care din 6 metri deviază cu capul, dar pe lângă poartă, la o fază la care Greab era bătut

â–ºMin 61 Nilă este schimbat cu Galan

â–ºMin 56 Alin Popa este schimbat cu Mazilu și CS Mioveni schimbă sistemul în 4-4-2

â–ºMin 44 0-1 Alexandru Zaharia îi pasează în careu lui Radu Zaharia, care șutează, din prima, cu interiorul sub bara transversală

â–ºMin 36 Gazdele beneficiază de un corner, mingea este respinsă până la 18 metri, de unde Biceanu trimite fără preluare, dar Greab reține

â–ºMin 35 Danci avansează cu mingea la picior, până la 20 de metri de poartă și șutează puțin peste poartă

â–ºMin 31 Alex Muntean trimite o minge în careu, din lovitură liberă de la 35 de metri, Gavra reia cu capul pe spate, dar peste poartă

â–ºMin 7 Gazdele au o lovitură liberă de la 25 de metri, executată de Năstăsie, puțin peste poartă

FINAL | FC BRAȘOV – UTA BĂ‚TRÂNA DOAMNĂ‚    2-3
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (București); Asistenți: Aurel Oniță (Constanța) și Bogdan Gheorghe (București).

â–ºFC Brașov: Fl. Iacob – Ș. Moraru, Istrofor, M. Marin, Negotei – Rz. Avram, Sil. Pană, Vl. Munteanu, Alupoaie – Mug. Buga (cpt.), Andor
Rezerve: D. Mutu – I. Manole, H. Popa, Pamfile, R. Drugă, Bg. Rusu, D. Ene
Antrenor: Adrian Szabo

â–ºUTA: Bg. Miron – Al. Manea, Botiș (cpt.), Filaret, Burlă – Strătilă, Chindriș, I. Tănase, D. Copil – D. Man, Curtuiuș
Rezerve: Anca-Trip – Cip. Rus, M. Vlad, A. Roman, Ad. Petre, D. Covaci, Cr. Costin
Antrenor: Roland Nagy

â–ºMin 90+2 Alupoaie trage de la 24 de metri pe lângă colțul din stânga lui Miron

â–ºMin 89 2-3 Burlă centrează din corner de pe dreapta, Manea reia cu capul din 8 metri lângă bară la colțul lung

â–ºMin 89 Burlă trimite din corner, Man trimite cu capul, respinge Iacob

â–ºMin 87 Burlă execută slab o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, din nou resping brașovenii

â–ºMin 86 Burlă execută un corner de pe dreapta, Negotei respinge de la colțul scurt

â–ºMin 85 Rusu trimite din lovitură liberă peste poartă de la 21 de metri ușor lateral dreapta

â–ºMin 83 Covaci intră în locul accidentatului Filaret la UTA

â–ºMin 81 Popa trage de la 12 metri, Filaret intervine cu prețul unei accidentări, pare fi o recidivă la gleznă

â–ºMin 79 Avram centrează de pe dreapta, Rusu reia cu capul de pe colțul scurt pe lângă poartă

â–ºMin 77 Burlă trimite din corner, Petre reia cu latul din 8 metri de la colțul scurt peste poartă

â–ºMin 76 Intră Rus în locul lui Copil la UTA

â–ºMin 75 2-2 Avram trage în dreapta lui Miron și e egalitate, UTA cade pe locul 3

â–ºMin 74 Penalty pentru Brașov! Rusu a tras din unghi, a respins Miron până la Popa, care e faultat de Botiț. Penalty și galben pentru jucătorul utist

â–ºMin 73 H. Popa intră în locul lui Andor

â–ºMin 71 Avram trage de la 18 metri, Miron reține în doi timpi din vinclu

â–ºMin 70 Ocazie imensă pentru UTA. Man primește un balon în careu, ușor lateral stânga, trage puternic din 7 metri în transversală

â–ºMin 69 Burlă trage de la 24 de metri lateral stânga pe lângă colțul scurt

â–ºMin 64 Curtuiuș este schimbat cu A. Petre

â–ºMin 62 Buga este schimbat cu Manole

â–ºMin 61 Ocazie mare pentru Brașov! Avram a centrat perfect, Rusu a reluat cu capul din 12 metri, mingea a trecut milimetri pe lângă colțul lung. Mirion era spectator

â–ºMin 59 1-2 Munteanu a pasat printre, lui Rusu, care ajuns în 10 metri l-a executat pe Miron cu stângul

â–ºMin 58 0-2 Tănase prinde un șut de excepție de la 23 de metri lateral dreapta, mingea s-a dus în vinclu la colțul lung

â–ºMin 55 B. Rusu intră în locul lui Pană

â–ºMin 45+2 0-1 Man deschide scorul cu o lovitură de cap din 5 metri după o centrare primită de la Burlă, care a executat o lovitură de colț

â–ºMin 45+1 Avram primește un balon la 19 metri lateral dreapta, preia și trage din prima, la câțiva centimetri de bara de la colțul lung

â–ºMin 40 Andor trage cu stângul, în cros, de la 18 metri, Miron respinge de la colțul lung

â–ºMin 36 Man pătrunde pe stânga, îi pasează în centru lui Curtuiuș, acesta trimite mai departe pentru Strătilă, iar acesta șutează la colțul scurt din 6 metri și Iacob respinge în corner

â–ºMin 35 Dublă ocazie pentru Brașov. Mai întâi, Andor a tras în blocaj din 7 metri, iar apoi Alupoaie a reluat slab cu capul după centrarea lui Negotei și Miron a reținut

â–ºMin 34 Alupoaie pătrunde până la margine careului mic, trage la colțul lung, dar mingea trece pe lângă poartă

â–ºMin 30 Manea centrează de pe dreapta, Curtuiuș nu poate controla balonul și mingea iese în aut de poartă

â–ºMin 25 Burlă centrează de pe stânga, Marin respinge în corner din fața lui Curtuiuș

â–ºMin 22 Andor pătrunde în viteză pe stânga, centrează pe colțul scurt, de unde Buga reia defectuos cu capul pe lângă colțul scurt

â–ºMin 21 Istrofor blochează șutul lui Curtuiuș de la 16 metri, aflat în poziție centrală, destul de bună

â–ºMin 18 După 5 minute spiritele se liniștesc și partida este reluată

â–ºMin 17 Copil pătrunde pe partea stângă, trimite pe jos în careul de 6 metri pentru Cutuiuș, dar Marin se interpune între cei doi și respinge

â–ºMin 13 Suporterii brașoveni pornesc un scandal și forțele de ordine sunt nevoite să intervină. Meciul este întrerupt

â–ºMin 8 Silviu Pană trage puternic de la 25 de metri, Miron respinge din vinclul din stânga sa

FINAL | FCM BAIA MARE – CHINDIA TÂRGOVIȘTE    2-4
Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea); Asistenți: Gero Szabo (Cluj-Napoca) și Mihai Marius Marica (Bistrița).

â–ºBaia Mare: Ormenișan – Sg. Oltean, Daminuță, D. Munteanu, Fl. Ilie, Anițoiu – Vasilache, Străuț, A. Ignea (cpt.), Păcurar – Șter
Rezerve: Bota – Bușu, Jurj, Codoban, Codin, V. Pop, R. Lupu
Antrenor: Dorin Toma

â–ºChindia: Aioani – Dr. Pătru (cpt.), D. Ispas, Vătavu, C. Dinu – Neniță, L. Mihai, Honciu, Neguț – Cherchez, D. Popa
Rezerve: Meilă – Bg. Dinu, Martac, Vasile, Grigore, Vîrtej, Ad. Ioniță
Antrenor: Nicolae Croitoru

â–ºMin 88 Intră Dinu în locul lui Ispas

â–ºMin 82 Martac este schimbat cu Neguț

â–ºMin 78 Grigore îl schimbă pe Cherchez

â–ºMin 78 Honciu șutează, dar respinge Ormenișan

â–ºMin 77 Munteanu șutează puternic din careu, dar respinge Aioani

â–ºMin 76 Oltean reia cu capul din 8 metri în bara transversală, minge revine în teren, iar Străuț șutează din vole, dar respinge portarul oaspeților

â–ºMin 68 Daminuță șutează de la 30 de metri, respinge Aioani în corner

â–ºMin 65 2-4 Vasilache intră în careu, driblează un adversar și marchează

â–ºMin 61 Pop intră în locul lui Ilie

â–ºMin 60 1-4 Honciu marchează după o acțiune personală

â–ºMin 58 Șter este înlocuit cu Jurj

â–ºMin 54 1-3 Popa primește o minge de la același Cherchez și marchează cu un șut de la 14 metri

â–ºMin 53 1-2 Cherchez îi centrează lui Popa, care marchează spectaculos cu capul, bară gol

â–ºMin 48 Șter șutează de la 25 de metri, puțin pe lângă poartă

â–ºMin 47 Mihai execută o lovitură liberă, trimite mingea în careu, Honciu reia cu capul, dar Ormenișan respinge peste transversală

â–ºMin 46 Bușu îl înlocuiește pe Anițoiu

â–ºMin 44 1-1 Acțiune personală a lui Popa, care intră în careu, îl driblează și pe portarul Ormenișa și marchează

â–ºMin 28 Popa trece de Ilie, intră în careu și șutează puternic, dar respinge Ormenișan

â–ºMin 21 Mihai execută lovitură liberă, de la 20 de metri, în brațele lui Ormenișan

â–ºMin 17 1-0 Corner pentru gazde, executat de Păcurar, până la Munteanu, care reia în plasă

â–ºMin 16 Vasilache șutează spre colțul lung, de la 12 metri, peste poarta lui Aioani

SERIA II, ETAPA 9, PLAY-OUT

28 mai, ora 11:00
FINAL | UNIVERSITATEA CLUJ – OLIMPIA SATU MARE    1-1
Arbitru: Ionuț Coza (Cernica); Asistenți: Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu) și Ionuț Babadac (Alexandria).

â–º„U” Cluj: Grecu – Butean, Cordoș, Crișan, Hâmpea – Boboc (cpt.), Greu – Turcak, Moruțan, Vojtus – Zdroba
Rezerve: R. Pop – Berci, Erdei, P. Popescu, C. Popescu, Târnovan, Hațiegan
Antrenor: Mihai Nădăban

â–ºOlimpia: Șuta – Ciul, Heil, Fl. Muntean (cpt.), Onicaș – Brata, D. Lukacs, R. Rus, Faur – Buhăescu, Mărkuș
Rezerve: Cherecheș – Mureșan, Bîgiu, Iuhas, Sălăgeanu, Villand, Kanalos
Antrenor: Mircea Bolba

â–ºLa Cluj 100 de suporteri au intrat pe teren și i-au agresat pe jucătorii Universității. Majoritatea au reușit să fugă la vestiar, dar Cordoș a rămas fără tricoul de joc, confiscat de suporteri. Fundașul a fost și împins

â–ºMin 90+1 U Cluj lovește bara după un meleu din careu

â–ºMin 90 Crișan trimite cu capul după o ieșire greșită a portarului advers, dar peste poartă

â–ºMin 80 Hîmpea ratează din 3 metri, cu poarta goală

â–ºMin 72 Moruțan este schimbat de Hațiegan

â–ºMin 63 Kanalos intră în locul lui Lukacs

â–ºMin 60 1-1 Vojtus marchează cu o deviere la colțul scurt, după o centrare a lui Turcak

â–ºMin 46 Zdroba este schimbat cu Târnovan

â–ºMin 45 Ocazie mare pentru Universitatea, prin Hîmpea care reia cu capul din careul mic, dar peste poartă

â–ºMin 7 0-1 Oaspeții deschid scorul pe Cluj Arena. Faur înscrie cu un șut de la 16 metri, deviat de unul dintre fundașii clujeni

FINAL | CSM RÂMNICU VÂLCEA – UNIREA TĂ‚RLUNGENI    2-0
Arbitru: Răzvan Nicolae Drăgoi (Timișoara); Asistenți: Răzvan Constantin Nistoran (Reșița) și Călin Cimponeriu (Lugoj).

â–ºCSM: Tufiși – Oct. Vasile, Pîrvulescu, I. Stoica (cpt.), Dumitrașcu – Artean – Firțulescu, Piscanu, A. Neagoe, Georgescu – C. Stoica
Rezerve: Teodorescu – Voinea, Cl. Ștefan, Ludușan, L. Iordache, Cucui, Bratu
Antrenor: Adrian Dulcea

â–ºUnirea: Burlui – Vlăsceanu, Forika, Potecu, S. Marin (cpt.), M. Popescu, M. Burlacu, Petra, Minciună, I. Șerban, Cocan
Rezerve: Mihok – Podlesmii, S. Bucur, Monea
Antrenor: Daniel Bona

â–ºMin 81 Iese Firțulescu și intră Cl. Ștefan

â–ºMin 80 Iese Cocan și intră Podlesnîi

â–ºMin 71 Iese Petra și intră Monea

â–ºMin 70 Iese Neagoe și intră Iordache

â–ºMin 66 2-0 Centrare de pe stânga, Andrei Neagoe vine din spate și reia din voleu, imparabil

â–ºMin 60 Firțulescu driblează în careul advers, șutează cu efect, mingea trece puțin pe lângă poarta brașoveană

â–ºMin 58 Neagoe îl deschide bine pe Piscanu, acesta rămâne singur cu portarul, dar trage slab și Burlui apără

â–ºMin 49 1-0 Lovitură liberă de la 17 metri pentru Vâlcea, Andrei Artean trage violent, mingea trece prin zid și intră în poartă

â–ºMin 45 Șut bun Șerban de la 16 metri, debutantul Teodorescu scoate bine de lângă bară

â–ºMin 44 Ocazie mare pentru oaspeți, Șerban reia cu capul din 6 metri, puțin peste bara transversală a porții vâlcene

â–ºMin 38 Vălcea are lovitură liberă de la 18 metri, bate Neagoe, mult peste poartă

â–ºMin 36 Cap Neagoe din colțul careului mic, mingea trece puțin peste poartă

â–ºMin 32 Se face schimbare în poarta Vâlcii: intră juniorul Teodorescu în locul lui Tufiși

â–ºMin 31 Veteranul Tufiși iese pe o centare, boxează de lângă un adversar și își rupe degetul

â–ºMin 24 Vasile centrează bine de pe dreapta, Georgescu, singur în patru metri, reia cu capul pe lângă poarta juniorului Burlui

â–ºMin 16 C.Stoica trage peste poartă din 14 metri

FINAL | ȘOIMII PÂNCOTA – METALUL REȘIȚA   1-0
Arbitru: Marius Omuț (Oradea); Asistenți: Bogdan Ioan Dragoș și Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraș).

â–ºȘoimii: Cr. Irimia – D. Dan, C. Suciu, Dubeștean, Siminic – Pirtea, Fl. Gâlcă, Issa (cpt.), Leucuța – Dragalina – A. Mihai
Rezerve:
Antrenor: Zsolt Muzsnay

â–ºMetalul: Zimmermann – I. Vlad, Julei, Chira, Buzdugan – Kis, Pitulice, El Abdouni, Vitorovic (cpt.) – Al. Costea, Al. Maria
Rezerve:
Antrenor: Carol Gurgu

â–ºMin 87 Ocazie mare Pâncota. Leucuța e deschis în careu de Dan, șutează din opt dar un adversar respinge și e corner

â–ºMin 86 Tensiunea la Pâncota. Oaspeții nu dau un balon afară, Marius Ion era căzut la pământ. Se schimbă cuvinte dure între jucători, iar Irimia le spune: „Nu ați bătut pe nimeni și acum vreți să faceți meciul vieții”

â–ºMin 84 Iese Costea, intră Miloș

â–ºMin 84 Iese Pitulice, intră Puiu

â–ºMin 83 Leucuța centrează din lovitură liberă, Dragalina reia cu capul pe spate, dar reține Zimmerman

â–ºMin 77 Intră Vasi, iese Pirtea

â–ºMin 72 Iese Alin Mihai, intră Marius Ion

â–ºMin 71 Maria pătrunde pe stânga, centrează în fața porții, dar Irimia reține

â–ºMin 64 Iese El Abdouhi și intră Anghel

â–ºMin 63 Șut al lui Pirtea de la 14 metri lateral stânga dar mingea trece peste

â–ºMin 52 Șut al lui Vlad de la 25 de metri, reținut de Irimia. În replică, trage și Dragalina de la 22 de metri, balonul este deviat de un fundaș advers în corner

â–ºMin 50 Contraatac Reșița, Maria pătrunde în careu, dar este blocat de Dubeștean în momentul șutului

â–ºMin 32 1-0 Centrare a lui Leucuța de pe stânga, Alin Mihai se înalță și de la 13 metri trimite cu capul perfect la colțul lung și deschide scorul

â–ºMin 32 Dubeștean execută o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, dar Zimmermann reține

â–ºMin 29 Ocazie mare pe contraatac a Pâncotei. Alin Mihai a pătruns în careu, a centrat la colțul lung la Dragalina, acesta a preluat la opt metri, a șutat, dar Zimmermann a respins în corner

â–ºMin 28 Din cornerul rezultat, Maria s-a trezit cu balonul la șase metri de poartă dar a reluat slab

â–ºMin 27 Chira trage perfect din lovitură liberă de la 25 de metri, Irimia respinge de sub vinclu și se lovește de bară!

â–ºMin 20 Ocazie mare pentru Pâncota. Contraatac al gazdelor, balonul ajunge la Dragalina, aflat la opt metri poziție lateral dreapta, acesta trage în forță, balonul se plimbă în fața porții, iar Gâlcă nu ajunge să împingă mingea în plasă

â–ºMin 17 Suciu bâlbâie o minge la linia de 16 metri, Maria preia și șutează puțin peste vinclu

â–ºMin 12 Dublă ocazie pentru gazde. Mai întâi, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri Dubeștean a tras puternic, Zimmermann a respins de la colțul lung, balonul a ajuns pe stânga la Siminic, acesta a centra, balonul a fost respins de defensiva reșițeană până la Pirtea, care a tras de la 16 metri puțin pe lângă

â–ºMin 9 Șut al lui Costea de la 20 de metri peste poartă

â–ºMin 7 Centrează Leucuța de pe stânga, Zimmermann boxează din fața lui Dragalina

 
Marius ANGHEL 28 May. 2016, 05:01 Liga 2
Pe aceeași temă