Unul dintre marcatorii lui Dinamo în meciul cu Unirea Constanța, luat prin surprindere de un suporter. A primit o primă chiar pe gazon

Alin GRIGORE 27 Feb. 2023, 22:53 Liga 2
Unul dintre marcatorii lui Dinamo în meciul cu Unirea Constanța, luat prin surprindere de un suporter. A primit o primă chiar pe gazon

Dinamo a învins, luni, fără emoții Unirea Constanța, scor 6-0, și după 17 etape se află pe locul 6, ultima poziție care asigură participarea în play-off-ul din Liga 2.

Golurile au fost marcate de Răzvan Patriche (6′), Daniel Iglesias (9′), Ahmed Bani (39′ – penalty), Lamine Ghezali (43′), Iulian Roșu (66′), iar tabela a fost închisă de Valentin Borcea (87′). Acesta din urmă s-a ales și cu o primă specială pentru reușita sa.

Valentin Borcea, premiat pe gazon de un suporter pentru reușita din meciul cu Unirea Constanța

La finalul meciului disputat pe stadionul ”Arcul de Triumf” din București, jucătorii au mers să salute și să scandeze cu galeria din Peluza ”Cătălin Hîldan”, iar, la un moment dat, Valentin Borcea a fost luat prin surpridere de unul dintre suporteri.

Mijlocașul de 20 de ani a fost chemat la gard pentru a i se înmâna o bancnotă de 100 de euro. Borcea a luat ”prima” și a băgat 100 direct la chiloți, continuând apoi să se bucure alături de suporteri.

  • 7 meciuri a jucat Valentin Borcea pentru Dinamo în acest sezon de Liga 2 și a reușit să înscrie 3 goluri. A mai punctat de două ori în jocul cu CSC Dumbrăvița (scor 4-1).

Borcea joacă la Dinamo de la 8 ani

Valentin Ioan Borcea este unul dintre puținii jucători aflați în lotul actual care au crescut în curtea clubului. E la Dinamo din anul 2010, de la vârsta de 8 ani. De-a lungul carierei a jucat doar pentru Dinamo și pentru naționalele de juniori ale României.

În Liga 1 a prins 15 meciuri pentru Dinamo în trei sezoane. Cele mai multe, 9, le-a bifat în sezonul 2020-2021.

”Îl știți pe Ionuț Borcea despre care toată lumea spune că este cel mai de perspectivă? El și Ahmed Bani sunt la echipa națională acum. 400 de lei pe lună are salariu. Păi, dacă eu îți spun! 100 la sută îți spun! 400 de lei pe lună, iar ăla are 25 de mii (n.r. – Janusz Gol) și Borcea e cel mai de perspectivă jucător al clubului. Ce e în capul copilului? Ce să își ia cu banii ăștia? Părinții au grijă de el. O pereche de ghete bune e 1500 lei. Poate să își ia abonament la metrou. Vorbim despre un copil care e în circuitul primei echipe, el se antrenează cu prima echipă.

Copilul ăsta va ajunge mai bun decât Fabbrini. Întrebați-i pe cei de la Dinamo despre Borcea! Nu mai spun eu că ziceți că sunt subiectiv”, spunea Gabi Răduță, la ProSport LIVE, în anul 2020.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-relaxat-dupa-ce-dinamo-a-invins-unirea-constanta-19261673

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iulian-rosu-a-avut-lipici-la-gol-si-contra-unirii-constanta-mi-as-fi-dorit-sa-se-pastreze-echipa-din-prima-parte-a-sezonului-fostul-stelist-si-a-declarat-admiratia-pentru-suporteri-19261668

https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-patriche-primul-marcator-pentru-dinamo-in-2023-ne-dorim-enorm-sa-ramanem-in-primele-sase-capitanul-cainilor-despre-noii-investitori-ai-clubului-19261641

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-doar-fizic-pe-teren-cu-dinamo-19261647

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-unirea-constanta-se-joaca-de-la-ora-1700-echipa-lui-ovidiu-burca-poate-urca-de-astazi-pe-loc-de-play-off-19261573

Alin GRIGORE 27 Feb. 2023, 22:53 Liga 2
Pe aceeași temă