OFICIAL | Unirea Dej s-a despărțit de președintele sub conducerea căruia a promovat în Liga 2. Mesajul îngrijorător al lui Gabriel Magdaș: ”Vă rog pe toți să strângeți rândurile și să faceți în așa fel încât povestea să continue”

Marius ANGHEL 17 Oct. 2023, 11:27 Liga 2

Aflată în cel mai greu moment din punct de vedere sportiv de când a revenit în Liga 2, acum aflându-se la al treilea sezon în eșalonul secund, Unirea Dej încearcă în această perioadă un șoc prin care să redreseze echipa. S-a despărțit săptămâna trecută, în data de 11 octombrie 2023, de antrenorul Dacian Nastai, instalat în funcție în vară, iar marți, 17 octombrie, a comunicat oficial și încheierea colaborării cu președintele executiv Gabriel Magdaș.

Liga2.ro a anunțat în exclusivitate de la începutul săptămânii trecute faptul că Magdaș a demisionat, iar Nastai nu mai este dorit.

Unirea Dej s-a despărțit de președintele executiv Gabriel Magdaș

Unirea Dej anunță că a ajuns la un acord privind încetarea contractului cu Gabriel Magdaș, chiar dacă informațiile Liga2.ro sunt că președintele își înaintase demisia de acum două săptămâni, a fost acceptată de conducere și avea preaviz până în data de 15 octombrie. Acesta a avut, de-a lungul timpului, și alte intenții de a demisiona, însă a revenit asupra deciziei.

”Mulțumim, Gabriel MAGDAȘ!
FC Unirea Dej și președintele executiv Gabriel Magdaș au ajuns la un acord privind încetarea contractului cu acordul părților.
Mulțumim, Gabriel Magdaș pentru tot ceea ce ai făcut pentru FC Unirea Dej și îți dorim mult succes în continuare!”, a comunicat Unirea Dej.

Gabriel Magdaș: ”Vă rog pe toți să strângeți rândurile și să faceți în așa fel încât povestea să continue”

Colaborarea dintre cele două părți se încheie după ”mai bine de 5 ani”, după cum spune Magdaș, cu el sub conducerea clubul reușind promovarea în Liga 2, în vara anului 2021, în care Unirea Dej a aniversat 100 de ani de la înființare.

”Iată că a venit momentul în care trebuie să părăsesc această frumoasă poveste începută acum mai bine de 5 ani la inițiativa domnului primar de a nu lăsa fotbalul dejean să se piardă în anonimat, poveste continuată apoi de colegii din zona administrativă și tehnică, de minunații băieți care au trecut prin vestiarul echipei, de sponsorii care în timp s-au alăturat proiectului, de băieții din Brigada Someșeană și de toți suporterii Unirii Dej.

Toate obiectivele propuse au fost atinse cu multă muncă, seriozitate, consum fizic și psihic enorm și pentru asta vreau să mulțumesc tuturor celor menționați anterior. A fost o onoare să fiu președintele Unirii Dej în toți acești ani în care am ajuns să ne batem de la egal la egal cu cluburi de mare tradiție din fotbalul românesc. Pentru tot ce s-a realizat până acum, vă rog pe toți să strângeți rândurile și să faceți în așa fel încât povestea să continue. Vă salut cu un deosebit respect pe toți. Hai Unirea!”, a transmis Gabriel Magdaș prin intermediul clubului din Dej.

Gabriel Magdaș a fost, cel puțin în perioada în care a condus Unirea Dej în Liga 2, unul dintre conducătorii din acest campionat care au preferat mai mult să facă decât să spună. Magdaș a fost tipul de președinte care considera că rolul său era să asigure bunul mers al clubului, nu să se remarce mai mult prin declarații publice. În cei doi ani și câteva luni cât a fost președintele Unirii Dej în Liga 2, Magdaș a avut puține reacții în numele clubului.

  • Alegerile făcute în vară, când au plecat antrenorul Dragoș Militaru și mulți dintre jucătorii care au format lotul în primele două sezoane de Liga 2 și au fost aduși antrenorul Dacian Nastai și alți mulți jucători la dorința acestuia din urmă, par, în acest moment, nu foarte inspirate, Unirea Dej fiind una dintre candidatele serioase la retrogradare.

Unirea Dej, penultima în Liga 2 după nouă etape trecute din acest sezon

Unirea Dej ocupă locul 18 din 20 în Liga 2 după nouă etape, cu 7 puncte acumulate până acum din două victorii și un egal.

În runda a 10-a, echipa din județul Cluj joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la FK Miercurea Ciuc (locul 14, 10 puncte).

  • În weekendul în care campionatul a fost oprit pe perioada meciurilor echipelor naționale, Unirea Dej a disputat un amical, duminică, la Cluj, cu CFR Cluj, pierdut cu scorul de 0-2 în fața prim-divizionarei.

Foto: Flaviu Buboi (Mediafax Foto) și Unirea Dej

https://liga2.prosport.ro/program-tv/etapa-care-face-trecerea-in-partea-a-doua-a-sezonului-regular-al-ligii-2-inregistreaza-o-premiera-in-privinta-meciurilor-televizate-programul-rundei-a-10-a-19288802

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-pierdut-amicalul-cu-cfr-cluj-19288742

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dacian-nastai-nu-mai-este-antrenorul-unirii-dej-19288443

Marius ANGHEL 17 Oct. 2023, 11:27 Liga 2
Pe aceeași temă