Unirea Dej continuă forma foarte bună în Liga 2, surprinzătoare poate și pentru cei implicați direct în proiect. Nou-promovata, fără transferuri sonore în vară, dar și cu foarte mulți tineri în lot, a obținut un nou succes în etapa a 7-a, cu Astra, la Giurgiu, scor 2-0.
Alexandru Militaru, minutul 21, și Angelo Cocian, minutul 84, au semnat o nouă victorie pentru Unirea Dej, confirmând astfel forma bună și de etapa trecută, când a învins cu 2-1 Steaua.
Dragoș Militaru, antrenorul Unirii Dej, a apreciat jocul bun al elevilor săi, ceea ce își dorea și declara înaintea partidei, dar a recunoscut că, la scorul de 0-0, Astra putea marca și putea trece la conducere. A fost un meci pe contre, riscant, în care Unirea Dej a fost mai prezentă la fazele importante, a concluzionat ”principalul”, la finalul partidei de la Giurgiu.
”A fost o victorie frumoasă, muncită, puțin cu emoții pentru că a fost un joc pe contre. Am avut foarte multe ocazii, nedând gol puteau și ei marca, au avut ceva oportunități. Se putea schimba soarta, dar a fost un meci în care cred că victoria e meritată.
Mă bucur că suntem destul de sus, dar au trecut puține etape. Suntem pe un drum bun, cred eu. Lucrurile merg din punct de vedere sportiv și din altele. Din toate punctele de vedere. Cred că suntem ok, aștept să confirmăm și în meciurile următoare ce pregătim. Cât muncesc băieții, să confirme pe teren.
Deocamdată, au trecut doar șapte etape, ne bucurăm, mergem acasă, pentru că ne așteaptă un drum lung, și de mâine sau de luni începem să pregătim meciul următor.
Jucătorii sunt valoroși, doar trebuie să le exploatăm calitățile, chiar dacă majoritatea e debutantă la Liga 2, dar este tânără. Poate nu a avut șansă, nu a avut când, iar acum profită de fiecare meci și lucrul acesta mă bucură. Și azi am avut opt jucători din 11 sub 23 de ani, titulari. Cine a intrat de pe bancă, la fel, jucători tineri. Eu sunt mulțumit de ei”, a declarat Militaru în privința partidei cu Astra, la Metropola TV.
Unirea Dej va avea încă un meci foarte, foarte greu în etapa următoare, acasă. După ce runda anterioară a evoluat contra Stelei, de această dată nou-promovata va primi vizita liderului Petrolul.
Dragoș Militaru așteaptă o asistență record la partida cu formația din Ploiești.
”Va fi un meci foarte important pentru băieți, pentru oraș, pentru echipă, cu Petrolul Ploiești. Sperăm să fie recordul de spectatori acum. Ceea ce sper e să nu crească nici cazurile de COVID, incidența, pentru că astfel nu s-ar umple stadionul decât la o anumită capacitate.
Sper ca până săptămâna următoare să rămână cazurile cât mai puține, pentru a avea un număr cât mai mare de spectatori”, a declarat Dragoș Militaru, cu privire la duelul cu Petrolul, din etapa a 8-a a Ligii a 2-a.
Succesul cu Astra a dus Unirea Dej la 11 puncte după șapte partide. A urcat pe locul 8 în clasament, dar va termina runda pe locul 9, cel puțin. Poate fi depășită de CS Comunal Șelimbăr, care va acumula 12 puncte dacă va învinge, luni, Steaua, în Ghencea.
Unirea Dej a început partida cu Astra în formula: Unirea Dej: Răilean – Roș, Kereki, Burdeț, I. Rus, Ad. Pop, Cătinean (cpt.), Al. Militaru, Mir. Manole, Al. Pop, Frăsineanu. Rezerve: Cl. Chindriș – R. Papp, Al. Blaj, D. Pop, Al. Papp, Chira, P. Popescu, Cocian, Vl. Bogdan.
Foto: Unirea Dej și Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-obtinut-cu-dunarea-calarasi-cea-mai-clara-victorie-din-acest-sezon-vlad-mihalcea-a-inscris-dupa-mai-bine-de-doi-ani-simteam-ca-am-un-blocaj-concluziile-lui-ilie-stan-19201390
https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-ingrijorat-de-forma-slaba-a-universitatii-cluj-e-un-moment-greu-pentru-noi-se-teme-de-viitorul-pandurii-una-din-putinele-echipe-fara-victorie-nu-trebuie-sa-19201342
https://liga2.prosport.ro/seria-1/simpla-formalitate-la-techirghiol-poli-iasi-s-a-impus-fara-probleme-la-scor-de-tenis-cu-unirea-constanta-atatea-goluri-atatia-marcatori-pentru-moldoveni-19201344
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-s-a-speriat-de-lupi-cosmin-petruescu-nu-am-reusit-sa-spargem-nici-de-aceasta-data-complexul-petrolul-19201285