Stefan Visic, un atacant sârb de 24 de ani, a marcat primul său gol din Liga 2 în partida câștigată sâmbătă de Progresul Spartac cu Poli Timișoara, scor 1-0 pe arena Știința, în etapa a 4-a a Ligii 2.
Cu toată că din România, fotbalul din Serbia este idealizat, prin prisma atmosferei de la meciurile din Belgrad, jucătorul echipei bucureștene spune că fotbalul nostru înseamnă mult mai mult de atât.
Visic a început fotbalul la Proleter Zrenjanin, după care a ajuns în Slovacia, la Novohrad Lucenec și Pohronie, în Cehia, la Frydek-Mistek, dar și în Slovacia, la Marcelova, iar apoi, a ajuns în țara noastră, la Someșul Dej, în Liga 3. La aceasta din urmă ar fi marcat 30 de goluri în 26 de partide, potrivit spuselor echipei care l-a achiziționat în această vară, CS Comunal Șelimbăr.
Sibienii nu l-au păstrat în lot pe sârbul cu care au semnat un contract până în vara anului 2025, după prima etapă a Ligii 2, în care nu a fost utilizat, fiind trimis sub formă de împrumut, pentru un sezon, la nou-promovata Progresul Spartac.
Aici, la al doilea meci în care a fost utilizat, cu Poli Timișoara fiind prima dată când antrenorul Andrei Erimia l-a trimis pe teren din primul minut, Visic a marcat primul său gol în Liga 2.
”Meciul a fost foarte greu. Felicit băieții, pentru jocul foarte bun și cu abordat cu o atitudine bună. Poate nu am jucat așa bine pe construcție, dar am avut o atitudine bună. Pentru mine nu contează cine a dat gol. Contează să luăm trei puncte de aici. Sunt atacant și orice atacant e bucuros când marchează. E un prim gol la Liga 2 la România și cred că voi mai marca”, a declarat Visic, care a înscris cu capul, din 5 metri, în minutul 41 al jocului de la Timișoara.
Primul meci în care Visic a evoluat pentru Progresul Spartac a fost cel din etapa a 2-a, cu Unirea Constanța, câștigat de echipa sa cu 3-0 în deplasare. A intrat în minutul 71, în locul lui Tudorache. În etapa a 3-a nu a fost în lot, fiindcă Progresul Spartac a întâlnit chiar CS Comunal Șelimbăr (scor 1-2) și jucătorul n-a fost utilizat împotriva echipei de unde a fost luat, iar în runda a 4-a a fost integralist cu Poli Timișoara (1-0).
Altfel, Visic, care poartă numărul 9 la Progresul Spartac, crede că a ales echipa potrivită.
De altfel, este foarte optimsist că bucureștenii pot ajunge și în play-off. ”La Șelimbăr eram al doilea atacant. Am plecat aici, unde pot juca mai mult și am venit la echipa asta cu ambiție. Am venit la o echipă care joacă fotbal, pune mingea jos, cu pase. Îmi place foarte mult. Sunt băieți foarte tineri. Trebuie să muncim mai mult să ajungem la un nivel bun. Cred că vom fi la limita de play-off. Locul 6 sau 7. Vedem. În primul rând, trebuie să fim atenți săptămână de săptămână”, a mai spus Visic.
Stefan Visic spune că vrea să își ia cetățenia română, deoarece vede că fotbalul de la noi din țară e mult mai dezvoltat decât în Serbia.
”Vreau să ajung în Liga 1 aici și vreau să-mi iau cetățenia română. Sunt căsătorit cu o româncă. Îmi place foarte mult în România. Aveți foarte multe echipe cu fani față de Serbia. În Serbia, avem suporteri doar la Steaua Roșie sau Partizan. Aici, în Liga 1, vine foarte multă lume la meciuri”, a remarcat atacantul sârb al Progresului Spartac.
Jucătorul care în data de 20 noiembrie va împlini 25 de ani a a avut parte și de o prezentare specială din partea clubului său după reușita din meciul cu Poli Timișoara.
Progresul Spartac spune despre Visic că este vârful de careu pe care clubul l-a tot căutat în ultimele sezoane, după despărțirea de Ciprian Stanciu, acum la Minaur Baia Mare, altă nou-promovată în Liga 2.
”Cu aducerea lui Visic, Progresul pare să fi găsit în sfârșit vârful de careu pe care nu l-a mai avut după despărțirea de golgeterul all time al clubului, Ciprian Stanciu. La primul meci ca titular, sârbul a avut ieri trei dintre cele patru mari ocazii ale Progresului la Timișoara, două dintre acestea, inclusiv unicul gol, cu lovituri de cap. Așteptăm confirmarea și în partidele următoare a calităților evidente ale jucătorului sârb împrumutat de la CSC Șelimbăr.
Să remarcăm și alte două debuturi în partida de ieri, camerunezul Ulrich Bardot (tot ca titular, după ce intrase câteva minute pe final și cu Șelimbăr etapa trecută) și Valentin Mărgărit – ultimul la primele minute oficiale în tricoul bleu-albastru, pe care a reușit să le ducă la capăt fără gol primit.
Până la meciul de ieri, Progresul Spartac nu mai folosise decât un jucător străin ca titular într-o partidă oficială – portarul Enrico Moro, în sezonul 2020-2021, olandezul de origine rwandeză Pierre Semudenge- Mujene, celălalt “stranier” de până acum, având două apariții episodice de câteva minute în sezonul 2017-2018. Ieri, cu Bardot și Visic titulari, Progresul a mai stabilit așadar încă o premieră”, a scris Progresul Spartac pe site-ul său oficial.
Cu 6 puncte acumulate în primele patru etape din Liga 2, Progresul Spartac se află, cu golaverajul de 5-3, pe locul 8 în clasament, la egalitate cu FK Miercurea Ciuc, care are golaveraj 8-5.
În etapa a 5-a, Progresul Spartac joacă pe teren propriu, pe sinteticul de la Buftea, sâmbătă, de la ora 11:00, cu FC Brașov.
Foto: Sebastian Tătaru (Mediafax Foto și Sport Pictures) și Leczki Jozsi (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-s-a-aclimatizat-in-liga-2-andrei-eremia-suntem-de-departe-echipa-cu-cel-mai-mic-buget-din-liga-2-patronul-antrenor-a-refuzat-insa-sa-spuna-bu-19242966
https://liga2.prosport.ro/seria-1/bogdan-andone-anunta-masuri-drastice-impotriva-jucatorilor-dupa-ce-poli-timisoara-a-pierdut-cu-progresul-spartac-exista-posiblitatea-sa-mergem-pe-tineri-vom-vedea-daca-vom-retrograda-si-se-19242782
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-meci-important-la-iasi-la-slatina-unirea-slobozia-va-incerca-sa-ramana-singura-echipa-cu-punctaj-maxim-dinamo-unirea-dej-incepe-la-1130-19242610