Fotbaliștii echipei FC Hermannstadt s-au distrat cu ”astralii” lui Florin Stîngă, rotunjindu-și și mai mult golaverajul. Trupa sibiană a ajuns acum la +20. Acesta este primul succes într-un meci de campionat împotriva giurgiuvenilor.
Marius Măldărășanu nu i-a putut folosi pe Petrescu, Buhăcianu, Pantea (suspendați), Lungu, Elbers și Popescu, accidentați.
Sibienii au avut o misiune mult mai ușoară la nord de Dunăre, decât s-ar fi așteptat. FC Hermannstadt s-a impus cu un sec 5-0, răzbunând precedentele șapte întâlniri directe, în care nu obținuseră niciun succes, Astra având cinci victorii și două remize înaintea meciului de duminică. E drept că toate jocurile s-au desfășurat la un nivel superior, în Liga 1.
Deși fără golgheterul Buhăcianu, fără internaționalul de juniori Alex Pantea și fără căpitanul Petrescu, ”alb-roșii” s-au distrat pe terenul unui club măcinat de destule probleme, inclusiv de ordin financiar, aflată de asemenea în insolvență.
La început, jocul a fost echilibrat. Zaharia a avut șansa de a deschide scorul, însă Muțiu i-a spulberat-o (8). Golul a picat în cealaltă poartă, opt minute mai târziu. Raul Opruț a primit de la Oroian, l-a văzut pe Moroz chitit să iasă pe o eventuală centrare și a tras din unghi, printre portar și prima bară, deschizând scorul.
Ionuț Năstăsie nu marchează el prea mult de când a venit la Sibiu, dar și când o face… Mijlocașul l-a bătut pe Moroz cu un ”trasor” de la 25 de metri, mingea luând transversala înainte de a se odihni în plasă (20).
Scorul primei reprize l-a stabilit Silviu Balaure, din centrarea lui Opruț. Fostul jucător al Astrei a reluat din apropiere, profitând de o apărare anesteziată a gazdelor (37).
Stîngă a schimbat portarul la pauză, dar n-a găsit leac pentru ofensiva sibienilor. La 10 minute de la reluare, Alex Oroian a făcut 4-0 cu un șut din marginea careului mic, pe lângă Cotolan, goalkeeper-ul din repriza secundă al Astrei.
Jucătorii lui Măldărășanu au continuat distracția și, în minutul 64, Opruț a centrat pentru Sîntean, care a mărit și mai mult diferența de pe tabelă, golind desaga de goluri a sibienilor.
Astralii au fost aproape de golul de onoare cu șapte minute înainte de final, dar Muțiu a respins în corner șutul lui Gavîrliță.
Sibienii au obținut al doilea cel mai clar succes al lor din actualul sezon, după 6-0 cu Dacia Unirea Brăila, la Mediaș.
Marius Măldărășanu l-a debutat, cu această ocazie, pe Ianis Alessio Gîndilă, un mijlocaș de la echipa a doua.
Profitând de faptul că echipa sa are un avantaj confortabil pe tabelă, antrenorul FC Hermannstadt i-a dat o jumătate de oră puștiului care va împlini 16 ani de-abia pe 16 ianuarie 2022.
Gîndilă, produs al FC Interstar Sibiu, l-a înlocuit pe Alexandru Oroian și a lăsat o primă impresie bună. Puștiul este mezinul lotului, iar în prima parte a acestui an a intrat în vederile naționalei U15 a României.
Raul Opruț 16′, Ionuț Năstăsie 20′, Silviu Balaure 37′, Alexandru Oroian 55′, Andrei Sîntean 64′
Astra: Moroz (Mih. Cotolan 46′) – R. Gab. Zamfir, Ad. Stoian, D. Vasilescu (Al. Giuroiu 46′), Y. Fatai – Rob. Lică (Brăilă 59′), Banu (Umit 90′) – C. Danciu, Gavîrliță, I. Zaharia (Andr. Stanciu 73′) – Gab. Dumitrașcu
Rezerve neutilizate: – Adeshina, Pinescu
Antrenor: Florin Stîngă
FC Hermannstadt: Muțiu – Tomșa, Bejan, I. Stoica (cpt.), Opruț (Buzan 69′) – Sîntean, Mino Sota (Antoche 60′), I. Năstăsie, Balaure (Alhassan 46′, Bucuroiu 79′) – Al. Oroian (Gîndilă 60′) – Plazonja
Rezerve neutilizate: I. Pop – Issah, Sulea, Iaru
Antrenor: Marius Măldărășanu
Stadion: ”Marin Anastasovici” (Giurgiu); Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Mihaela Țepușă (Buzău); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova); Observatori: Petre Radu (Bucureşti) și Stan Prodan (Alexandria).
FC Hermannstadt e pe locul 2 acum, cu 31 de puncte, dar l-ar putea pierde marți, când ”U” Cluj joacă la Steaua. ”Alb-roșii” și-au mai dres însă golaverajul, ajungând la +20.
Astra, rămasă cu 2 puncte, e pe locul 19, la egalitate cu ultima clasată Dacia Unirea Brăila, care are un golaveraj mult inferior.
Pentru FC Hermannstadt urmează meciul cu Petrolul (vineri, ora 17:30, la Mediaș), iar Astra o să joace la ”U” Cluj (la 30 noiembrie, de la ora 17:30).
Foto: George Filip / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/astra-fc-hermannstadt-se-joaca-de-la-ora-1400-marius-maldarasanu-intalneste-echipa-la-care-si-a-inceput-cariera-de-antrenor-19210798
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-14-cinci-meciuri-se-joaca-de-la-ora-1100-insa-multe-priviri-sunt-pe-partida-de-la-slobozia-care-ii-poate-aduce-petrolului-calificarea-matematica-in-play-off-19210551