”U” Cluj s-a împiedicat pe Cluj Arena de deja retrogradata Pandurii. Concluziile antrenorului Costel Enache și detaliile care arată cât de mare este și cât de mult se respectă clubul ardelean

Marius ANGHEL 15 Apr. 2021, 11:34 Liga 2

Odihnită după ce în etapa din weekendul trecut a stat, Universitatea Cluj a rămas în stare de relaxare și la jocul din intermediara Ligii 2 din această săptămână, runda a 3-a a play-out-ului. ”Studenții” au obținut doar o remiză pe teren propriu în fața ultimei clasate din Grupa A a play-out-ului, echipă deja retrogradată matematic.

1-1 a fost rezultatul dintre ”U” Cluj și Pandurii, după ce gorjenii au deschis scorul pe Cluj Arena, iar în final au evoluat în inferioritate numerică.

Dodoi și Golan și-au trecut numele pe lista marcatorilor, Pleașcă pe cea a eliminaților

Nici bine nu a început meciul de la Cluj, că ultima clasată a și marcat. După un contraatac și o primă intervenție a lui Anca-Trip, portar aflat la debut pentru ”U”, la care a scăpat mingea în față, Gabriel Dodoi (5) a interceptat și a șutat violent din 10 metri sub transversală.

Golul egalizator a venit dintr-o fază fixă. În minutul 31, Ribeiro a centrat dintr-un corner din stânga, Telcean s-a demarcat excelent la prima bară, a reluat cu capul din 6 metri spre colțul lung, mingea era ca și intrată în plasă, dacă nu cumva depășise deja linia porții, însă israelianul Idan Golan s-a năpustit asupra ei la bara a doua și a trimis-o el în plasă, ”furându-i”, astfel, reușita mai tânărului său coechipier, pentru ca apoi să se bucure excesiv pentru un gol la care contribuția sa a fost zero.

”Studenții” au continuat să domine jocul și să pună presiune în încercarea de a marca golul prin care să intre în avantaj, însă la pauză s-a intrat la egalitate. La fel avea să se termine și meciul, la scorul de 1-1, chiar dacă băieții lui Costel Enache au avut posesia. Pe un contraatac, puteau însă să încaseze un nou gol de la Dodoi (73), scăpat singur cu Anca-Trip, însă atacantul fost la CFR a trimis mult peste țintă. Taub (80) a avut și el poate cea mai mare oportunitate a clujenilor de a înscris în repriza a doua, dar Aldescu a parat mingea trimisă de fundaș din lovitură liberă.

”Pandurii” au jucat ultimele 10 minute în inferioritate numerică, după ce Marian Pleașcă (82) a văzut al doilea cartonaș galben în urma unei intrări cu brațul în fața lui Ribeiro, însă nici în această situație clujenii nu au înscris.

Concluziile lui Costel Enache: ”Îmi pare rău de cele două puncte, dar mai mult îmi pare rău pentru că voiam să confirmăm jocurile bune din acest an”

După joc, antrenorul Universității Cluj, Costel Enache, a analizat prestația echipei sale. A simțit în momente ale partidei că elevii săi nu sunt concentrați, dar a văzut și implicare sau faze de joc care l-au bucurat.

Inevitabil, Enache a făcut trimitere și către agitația din cadrul clubului, din această perioadă, Universitatea având de câteva zile un nou președinte și un ajutor al acestuia, persoane care nu sunt tocmai pe placul suporterilor.

”Categoric nu sunt mulțumit de rezultat, poate nici de joc, deși am avut secvențe bune. În schimb, am avut momente pe parcursul jocului în care am simțit că nu suntem concentrați pentru acest meci. Sigur sunt și ceva argumente pentru asta. Am vorbit cu băieții și știau că aștept mult de la ei, știau că e nevoie să rămânem setați, nu pentru un obiectiv anume, ci pentru statutul nostru, pentru faptul că avem șansa să confirmăm ceva.

Nu a fost un joc extrem de dezastruos, am văzut și implicare, am văzut faze frumoase de joc. Din păcate, am început și acest joc lejer, cu greșeli individuale, cu lejeritate, am început de la 0-1. Nu cred că din această cauză nu am câștigat. Am ratat foarte mult în prima repriză, ocazii foarte clare.

Repriza a doua a fost mai haotică un pic, dar cred că și acolo puteam să gestionăm mai bine jocul. E o perioadă grea și probabil ne afectează pe toți, dar sper ca lucrurile să se așeze și atunci să avem o direcție clară. Nu a fost un teren moale, a fost puțin mai moale decât unul ideal. Condițiile au fost bune, nu a fost foarte frig. Ar fi jenant să dăm vina pe vreme sau pe arbitraj. Cred că totul s-a legat azi de factorul mental.

Ar fi minunat ca eu să spun și jucătorii să aplice, ar fi extraordinar. Sunt implicați în dueluri, au multe repere în joc, e destul de greu să gestioneze ideal fazele. Mai greșim, într-adevăr, însă la gol era o fază la care așteptam mai mult, ieri discutasem despre ea. Nu putem arunca vina pe unul sau pe altul, cu toții am greșit.

Îmi pare rău de cele două puncte, dar mai mult îmi pare rău pentru că voiam să confirmăm jocurile bune din acest an, exceptând cel de la Recea. Personal, aș fi avut nevoie de continuitate, de un joc consistent și un rezultat bun”, a spus Costel Enache, citat de Ziua de Cluj.

”U” Cluj poate scăpa de calculele evitării retrogradării în etapa următoare

În urma rezultatelor din etapa a 3-a a play-out-ului, ”U” Cluj a urcat pe primul loc în Grupa A, cu 33 de puncte, devansând Metaloglobus și Farul la golaveraj: 5-3 față de 2-3, respectiv 1-2.

În etapa a 4-a, ”U” Cluj joacă în deplasare, în data de 18 aprilie, duminică, de la ora 11:00, la Ripensia Timișoara, ocupanta locului 5, de baraj de menținere, cu 27 de puncte.

Momentan, între cele două echipe există o diferență de șase puncte, astfel că jocul de duminică are o miză importantă pentru ambele formații. ”U” Cluj, cu o victorie, poate evita matematic o posibilă cădere pe locul 5, de baraj de evitare a retrogradării, în timp ce Ripensia, cu un succes, va spera în continuare la o clasare mai sus, pentru a scăpa de o posibilă cădere în Liga 3.

”U” Cluj și-a ignorat încă o dată suporterii. Recea îi dă clasă

Trebuie precizat faptul că meciul dintre ”U” Cluj și Pandurii nu a fost televizat, însă mai important decât asta este faptul că clubul din Cluj-Napoca s-a dezonorat din nou în fața propriilor suporteri. Universitatea, club care se vrea în Liga 1 și cere respect din partea tuturor (suporteri, arbitri, oficiali, presă, etc), nu se respectă singur.

În lipsa televizării, ”U” Cluj nu a fost în stare să își transmită singură meciul cu Pandurii, mai ales că suporterii ei nu au acces pe stadion în această perioadă de pandemie. Nu este însă prima dată când se întâmplă acest lucru, ci a devenit o obișnuiță, mai ales după ce s-a promovat în Liga 2. Când era în Liga 4 sau Liga 3, ”U” Cluj își transmitea în direct partidele. Mai mult, clubul se laudă cu un post TV pe YouTube: U Cluj TV.

Meciul a fost, în schimb, filmat de o casă de pariuri, sponsorul principal al echipei, din înaltul tribunei, fără să beneficieze de o cameră profesionistă sau măcar de un comentator. Totul s-a făcut la nivel de amatori.

Atât de mult blamata Fotbal Comuna Recea, pomenită de antrenorul Enache chiar și în declarația de la finalul meciului cu Pandurii, se dovedește mult mai profesionistă decât ”U” Cluj în acest aspect. Echipa din Maramureș își transmite în direct pe pagina sa de Facebook orice meci disputat pe teren propriu, ba, mai mult, la partida cu Metaloglobus de ieri (câștigată cu 3-1) a oferit și comentariu.

Doar din Grupa A de play-out de Liga 2, în care se află și ”U” Cluj, echipe care își transmit singure meciurile atunci când joacă acasă și nu sunt televizate de deținătorii de drepturi TV sunt Farul Constanța, Fotbal Comuna Recea, Ripensia Timișoara și CSM Slatina. Străine de acest fenomen devenit o banalitate în ziua de astăzi sunt ”U” Cluj, Metaloglobus București și Pandurii Târgu Jiu.

O altă dovadă de ”profesionalism” din partea ”U” Cluj stă în faptul că nici măcar la 16 ore distanță de la încheierea meciului cu Pandurii, clubul nu a oferit suporterilor săi o cronică a partidei sau o declarație din partea antrenorului. Până la publicarea acestui articol, aceste lucruri nu apăreau pe site-ul echipei ardelene sau pe pagina sa de Facebook.

Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-3-dunarea-calarasi-cs-mioveni-incepe-de-la-ora-1630-in-play-off-alte-trei-jocuri-din-intermediara-din-play-out-au-startul-la-ora-1700-19179242

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-daniel-stanciu-prima-declaratie-dupa-investirea-noii-conduceri-la-u-cluj-ce-impresie-i-au-lasat-raduta-si-blag-19179224

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-blag-prima-reactie-dupa-instalarea-sa-in-conducerea-executiva-a-clubului-u-cluj-mesajul-si-imaginile-prin-care-vrea-sa-i-cucereasca-pe-suporteri-19179001

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pandurii-a-retrogradat-matematic-din-liga-2-antrenorul-calin-cojocaru-a-gasit-solutia-prin-care-echipa-gorjeana-poate-fenta-inca-o-data-sistemul-daca-la-liga-3-nu-se-mai-retrogradeaza-direc-19178592

Marius ANGHEL 15 Apr. 2021, 11:34 Liga 2
Pe aceeași temă