Fundașul Tudor Telcean, în vârstă de 19 ani, a fost împrumutat de Universitatea Cluj în Liga 1, la Campionii FC Argeș. Unul dintre cei mai buni tineri din echipa ardelenilor, și chiar din Liga 2, a primit ofertă de la gruparea piteșteană, iar ”U” Cluj nu s-a opus.
A acceptat să își trimită fundașul la Campionii FC Argeș, dar în vara următoare, după ce expiră împrumutul, acesta poate fi transferat definitiv. Piteștenii au o clauză în contract pe care o pot activa, dacă sunt mulțumiți de Telcean și, în schimbul unei sume de bani, îl pot cumpăra.
Sezonul trecut de Liga 2, Tudor Telcean a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Cluj. A prins 19 meciuri.
”Fundașul central Tudor Telcean (19 ani) va evolua, în sezonul viitor, în tricoul celor de la FC Argeș.
Împrumutul se întinde pe un an, cu opțiune de transfer definiv.
În sezonul trecut, Telcean a bifat 19 de prezențe pentru șepcile roșii și a oferit trei pase decisive”, au precizat ardelenii în privința situației lui Tudor Telcean, pe site-ul oficial, FC U Cluj.
Tudor Telcean este extrem de încântat de acest pas, considerând că acum are ocazia să vadă la ce nivel este, comparativ cu alți jucători din Liga 1. E mulțumit de faptul că Universitatea Cluj a acceptat să îi dea drumul în termenii amintiți, împrumut, după care posibilitatea transferului definitiv.
“Această mutare pentru mine înseamnă un pas foarte important, pe care eu mi l-am dorit. Mă bucur foarte mult că cele două cluburi au ajuns la o înțelegere. Mi-am dorit mult să plec acolo și să fac un pas spre Liga 1 este un lucru foarte bun pentru cariera mea. Sper să confirm așteptările și să mă impun acolo.
Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acești patru ani și probabil vom mai fi alături, deoarece plec doar pentru un an ca împrumut. Sper să promoveze în acest an și toate visele să li se îndeplinească și să fie puternici împreună”, a spus Tudor Telcean.
Până în acest moment, Universitatea Cluj a anunțat plecările a 12 fotbaliști. Iulian Anca-Trip, Lucas Chacana, Cristian Gavra, Idan Golan, Dan Berci, Srgian Luchin, Vlad Muțiu, Robert Neciu, Derick Ogbu, Rareș Sburlea, Cătălin Ștefănescu și Donaldo Acka s-au despărțit de ardeleni în această vară.
În plus, pe lângă Tudor Telcean, ”U” Cluj a mai împrumutat un fotbalist, pe Ionuț Ilieș, în Liga 3, la SCM Zalău.
Universitatea Cluj dispută în această perioadă mai multe meciuri amicale. Următorul este programat sâmbătă, contra nou-promovatei în Liga 2, Unirea Dej. Cele două au disputat un test și zilele trecute, în care s-a impus formația din Dej, cu scorul de 4-1.
”U” Cluj a mai susținut un singur meci amical până acum, cu echipa U19 a clubului, pe care a învins-o cu 3-1.
Foto: FC Universitatea Cluj și Flaviu Buboi/ Mediafax Foto
Video:FC Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-inca-un-fotbalist-antrenat-de-erik-lincar-la-turris-oltul-a-semnat-cu-u-cluj-mijlocasul-vrea-sa-i-duca-pe-ardeleni-in-liga-1-acesta-e-obiectivul-meu-19190826
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sergio-ribeiro-a-revenit-la-u-cluj-portughezul-a-semnat-un-nou-contract-dupa-negocieri-de-durata-cu-conducerea-prima-reactie-si-mesajul-pentru-fani-19190762
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ianis-zicu-vorbeste-despre-posibilitatea-de-a-prelua-ca-antrenor-echipa-fc-marina-cea-despre-care-ciprian-marica-spunea-ca-i-va-lua-locul-farului-in-liga-2-19191437