Tatăl unuia dintre tinerii excluși din lot de Ovidiu Burcă și-a spus nemulțumirea: ”La Hagi, nu mergi la școală, nu ești primit la antrenament. La Dinamo, dacă faci asta, ești dat afară.” Reacția antrenorului de la Dinamo | EXCLUSIV

Silvian BĂDULESCU 05 May. 2023, 09:14 Liga 2
Tatăl unuia dintre tinerii excluși din lot de Ovidiu Burcă și-a spus nemulțumirea: ”La Hagi, nu mergi la școală, nu ești primit la antrenament. La Dinamo, dacă faci asta, ești dat afară.” Reacția antrenorului de la Dinamo | EXCLUSIV

După ce ProSport a scris despre situația lui Cristian Delciu (19 ani), fotbalist de la Dinamo trimis la juniori, conform spuselor lui, pentru că a preferat să meargă la școală și să susțină simulările pentru BAC în loc să facă deplasarea pentru un meci la Botoșani, din Liga de Tineret, la aproximativ 24 de ore distanță, tatăl acestuia și-a vărsat frustrarea pe un grup dedicat suporterilor dinamoviști.

Contactat pe marginea acestui subiect, nu a dorit să vorbească.

În schimb, Ovidiu Burcă, sunat de reporterul ProSport, a oferit o declarație cu privire la ”Kiki” Delciu. În plus, a făcut o paralelă cu Ștefan Pănoiu, fotbalistul Rapidului care a trecut examenul de Bacalaureat cu nota 10.

Tatăl lui Cristian Delciu și-a spus nemulțumirea cu privire la situația băiatului său, jucător la Dinamo

ProSport a scris, în exclusivitate, în urmă cu două zile, despre situațiile lui Cristian Delciu (19 ani) și Ionuț Bobea (21 de ani), jucători care s-au antrenat cu echipa de seniori și care au jucat pentru ”câini” în această stagiune. Cei doi, la finalul lunii martie, alături de alți colegi eligibili, au fost trimiși la formația de juniori, pentru un meci din play-out-ul Ligii de Tineret, cu FC Botoșani.

Însă, la plecarea spre nordul Moldovei, surpriză! Bobea și Delciu au absentat, iar autocarul a plecat fără ei. La scurt timp, Ovidiu Burcă i-a expulzat pe cei doi din lotul de seniori și aceștia se pregătesc, de atunci, sub comanda lui Ionel Augustin, tehnicianul de la U20.

Robert Delciu, tatăl lui Cristian, cel poreclit ”Kiki”, și-a vărsat frustrarea pe o rețea socială, pe un grup al suporterilor dinamoviști. Reporterul ProSport a făcut o captură de ecran cu întregul mesaj.

”Vreau să vă aduc la cunoștință că Delciu nu a fost decât 3 zile la școală în acest an. El s-a învoit la domnul profesor Burcă pentru că urma ca a doua zi să dea simularea la limba și literatura română. Măcar simularea la BAC să o dea. El este în curtea din „Ștefan cel Mare” de la vârsta de 6 ani și nu a lipsit niciodată de la antrenamentele echipei. Anul trecut a fost căpitanul de la U19 când am jucat finala mică pe țară cu Academia Hagi, sub comanda antrenorului Gică Mihali. La vârsta de 17-18 ani, neavând unde să se antreneze, pe sinteticul de la „Granitul” erau 4 grupe în același timp. Nici mingi suficiente nu aveau. Vreau să menționez că nu a mai fost primit la echipa mare pentru că a fost la școală. La Academia Hagi, dacă nu te duci la școală, nu ai dreptul la antrenamente. La Dinamo, dacă te duci la școală, ești dat afară. […] La noi, la români, când avem tineri cu potențial, îi aruncăm ca pe o măsea stricată, iar când nu avem, ne văităm.”.

Părintele nu a dorit să facă nicio declarație oficială, contactat fiind de reportarul ProSport. Mesajul a fost șters de pe Facebook.

Ovidiu Burcă, despre situația lui Cristian Delciu: ”Meciul cu Botoșani s-a jucat în weekend. Ei n-au vrut să meargă până acolo”

Contactat de ProSport, Ovidiu Burcă, antrenorul dinamoviștilor, a oferit un răspuns cu privire la acest subiect.

”Pe domnul Delciu (n.r. – fiul, nu tatăl), eu l-am luat de la juniori, l-am debutat la echipa mare și l-am antrenat. I-am acordat toată atenția necesară unui tânăr care vrea să devină fotbalist. A fost o deplasare la Botoșani și domnii (n.r. – Delciu și Bobea) n-au vrut să meargă până acolo. Dintr-odată, pentru că erau la echipa mare, li s-a părut o deplasare prea lungă ca să mai meargă ei cu autocarul. De câte ori a fost nevoie să meargă la școală, am fost primul care le-a sărit în ajutor. Sunt un om care insistă pentru educație. Nu merg discuțiile astea cu mine. Nu i-am exclus din lot, ci i-am lăsat o perioadă la juniori. Îi doresc lui Kiki Delciu să aibă în carieră antrenori care să fie preocupați de dezvoltarea lui așa cum am fost eu. Știe foarte bine la ce mă refer! În rest, pot să comenteze ce vor”, a sous Burcă.

Antrenenorul a făcut o paralelă cu situațiile lui Rareș Pop (17 ani) sau Ștefan Pănoiu (20 de ani): ”La Rareș Pop este altceva, băiatul e premiant, printre cei mai buni din liceu. Eu, când eram la Rapid, l-am adus pe Pănoiu la echipă. Eu îl duceam la liceu și vorbeam cu profesorii. Băiatul a luat 10 la BAC. Eu, la rândul meu, am fost un exemplu de acest gen. N-am excelat ca sportiv, am făcut și școala cât am putut. Și încă ceva: meciul cu Botoșani s-a jucat într-o duminică, nu în cursul săptămânii.”

Simulările pentru examenul de Bacalaureat au avut loc în zilele 27, 28 și 29 martie, adică luni, marți, miercuri. Meciul cu FC Botoșani s-a jucat pe 26, duminică, de la ora 12:00.

  • În 5 meciuri de Liga 2 a fost utilizat Cristian Delciu la Dinamo în acest sezon, timp de 68 de minute. În 2023 a evoluat în victoria cu 6-0 cu Unirea Constanța, din minutul 69, în locul lui Bani, și în 1-1 cu Gloria Buzău, din minutul 82, în locul lui David Irimia.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-steaua-se-joaca-luni-15-mai-in-etapa-a-9-a-a-play-off-ului-de-liga-2-19269333

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-isi-pierde-unul-dintre-sponsori-motivele-pentru-care-omul-de-afaceri-nu-vrea-sa-mai-investeasca-la-clubul-din-ghencea-si-de-ce-vrea-sa-cumpere-fcsb-exclusiv-19269337

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iulian-rosu-mai-crede-in-promovarea-directa-a-lui-dinamo-19269222

https://liga2.prosport.ro/seria-1/milionarul-despre-care-gigi-becali-a-spus-ca-i-a-facut-oferta-pentru-fcsb-in-negocieri-intense-pentru-a-prelua-rivala-dinamo-este-si-sponsor-la-steaua-exclusiv-19269225

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapelor-7-si-8-din-play-off-ul-ligii-2-si-cel-al-ultimei-runde-din-play-out-doua-echipe-au-incheiat-deja-sezonul-19269212

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-serban-isi-cauta-echipa-19269206

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-a-exclus-alti-doi-jucatori-din-lot-au-refuzat-sa-mearga-in-deplasare-si-nu-au-mai-fost-primiti-la-saftica-cum-se-apara-unul-dintre-fotbalistii-sanctionati-am-preferat-sa-stau-19268971

Silvian BĂDULESCU 05 May. 2023, 09:14 Liga 2
Pe aceeași temă