Viitorul Constanța are parte sâmbătă de un meci greu, echipa patronată de Gheorghe Hagi urmând a întâlni Farul Constanța. Antrenorul liderului Seriei I, Cătălin Anghel, e încrezător că jucătorii săi sunt pregătiți să câștige acest meci, indiferent de cum o vor face, spectaculos sau nu.
Anghel se teme înainte de derby doar de tensiunea creată de rivali.
„Sper ca starea de tensiune din jurul partidei de sâmbătă să nu se resimtă și în vestiar. Atât tehnico-tactic, cât și mental, suntem pregătiți să câștigăm acest meci. Cel mai mult contează cele trei puncte și mi-ar plăcea să câștigăm indiferent că jocul va fi mai mult sau mai puțin spectaculos. Jucăm acasă, trebuie să ne creăm foarte multe oportunități, însă trebuie să fim atenți să nu facem greșeli. Trebuie să câștigăm jocul și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. După trei cuvinte trebuie să ne ghidăm sâmbătă: încredere, convingere în ceea ce facem și atitudine. Dacă vom avea aceste trei lucruri va fi bine pentru noi.”, a spus, citat de Academia Hagi, Cătălin Anghel.
Antrenorul Viitorul a mai completat că pentru meciul cu Viitorul nu poate conta pe trei jucători: „Nu vor putea evolua Bejan, care este suspendat, dar nici Albu și Cristea, care vin după accidentări și încă nu pot face antrenamente cu echipa.”