Revenirea președintelui de onoare
Gheorghe Ștefan la sfârșitul săptămânii trecute din Franța, a
precipitat lucrurile la gruparea de sub Pietricica. Dacă la început
se părea ca misiunea de reconstrucție, eventual promovare, va
reveni unui fost component din generația de aur (n.r. Costel
Enache), planurile moldovenilor au suferit modificari, în grațiile
conducătorilor nemțeni reintrând Marin Barbu, tehnician ce a mai
activat la Piatra Neamț cu rezultate apreciate de conducerea
executivă nemțeană.
„Magiun” tocmai s-a despărțit de
Astra și s-a înțeles marți noapte pentru un acord valabil pe doi
ani cu gruparea de sub Pietricica. Marin Barbu a mai fost în alte
trei rânduri tehnicianul Ceahlăului.
În primul mandat 2001-2002, a
terminat pe poziția a 8-a cu 43 de puncte în liga 1, iar la nivelul
ligii secunde a condus Ceahlăul pe finalul sezonului 2004-2005 când
moldovenii au terminat pe 5, în sezonul următor reușind promovarea
la pas, într-o maniera categorică (7 puncte avans fata de ocupanta
locului 2, „defuncta” Forex Brașov).
„Sunt gata de luptă și
vin să ne batem la promovare. Important este ca ne-am înțeles, iar
eu, împreună cu ai mei colaboratori, atât de pe banca tehnică, cât
și din partea administrativă, vom face totul să se îndeplinească
obiectivul”, a declarat Marin Barbu, care va semna un
contract valabil pană în vara lui 2012.
Marin Barbu îi va avea ca și
colaboratori în pregătirea echipei pe Ioan Nagy, Costel Ilie și
Radu Lefter.
Reunirea lotului este programată
pentru data de 28 iunie 2010, la stadion. Pană atunci, Marin Barbu
și conducerea FC Ceahlăul vor stabili în mare parte lotul cu care
se va începe pregătirea de vară și cantonamentele premergătoare
debutului în noul sezon de liga a doua.
Articol scris de Dan
Eșuanu