Știința Poli Timișoara își completează lotul în continuare și nu doar cu jucători deja consacrați!
În ultimele zile, alb-violeții nou-promovați din Liga 3 i-au adus și pe tinerii Sebastian Itu și pe Dan Spătaru. Acesta din urmă a mai jucat în cariera sa sub ”bagheta” lui Dan Alexa, chiar la două cluburi, dând impresia, acum, că primește încă o șansă de la actualul antrenor al formației bănățene.
Sebastian Itu are 20 de ani și poate evolua atât ca fundaș central, postul său de bază, dar și mijlocaș central la nevoie. A jucat în cariera sa doar la două cluburi: la Metalurgistul Cugir, acasă, dar și la CS Gloria Bistrița. în ultimul sezon a evoluat în 28 de meciuri în Liga 3 pentru cugireni și într-un meci de Cupa României.
Sebastian Lucian Itu este fiul fostului fotbalist, actual antrenor Lucian Itu, fost la Minerul Lupeni, Internațional Curtea de Argeș, Săgeata Năvodari sau Metalurgistul Cugir.
”Sunt foarte bucuros că am venit la un asemenea club, cu o asemenea tradiție și sper să ne îndeplinim toate obiectivele. Eu mă gândesc că o să ne batem la promovare în acest sezon. Îi cunosc pe o parte din viitorii colegi, pe Țegle îl știu din perioada în care am fost colegi la Bistrița. Abia aștept să joc pentru Poli!”, a precizat Sebastian Itu, citat de site-ul timișorenilor.
”E un tânăr pe care l-am remarcat la meciurile noastre directe cu Metalurgistul Cugir. Sperăm să confirme așteptările. E încă o opțiune pentru ca antrenorul Dan Alexa să poată să facă cel mai bun 11 posibil”, a spus și directorul sportiv Ion Timofte.
De asemenea, Știința Poli l-a acontat și pe Dan Spătaru, jucător în vârstă de 21 de ani, o speranță a fotbalului brașovean, dar care a intrat într-un con de umbră în ultima perioadă, inclusiv după ultima sa decizie, din iarnă, când a preferat să lase Liga 2 pentru a merge în Liga 3 la ”satelitul” Craiovei!
Postul său de bază e mijlocaș central ofensiv, dar poate juca și în banda dreaptă. Brașovean la origine, Spăratu a crescut la Kids Tâmpa, iar apoi a trecut deja pe la multe echipe: FC Brașov SR, FCSB U18, Concordia Chiajna, CS Tunari și U Craiova 2.
În prima parte a sezonului recent al Ligii 2 a prins 16 meciuri și 1 gol pentru CS Tunari, pentru ca în iarnă să aleagă să meargă la U Craiova 2. în Liga 3, pentru care a jucat în 12 meciuri și a dat 5 goluri. Nu numai că a ratat locul 1 în play-off-ul Ligii 3, în lupta contra SCM Râmnicu Vâlcea, dar a pierdut și locul 2 în ultima etapă, acasă, la Caracal, după eșecul contra Minerului Lupeni.
Spătaru s-a remarcat sub comanda lui Dan Alexa la FC Brașov SR, în ediția 2022/23 de Liga 2. A ajuns apoi la FCSB, unde nu a apucat să evolueze din cauza unor probleme medicale. A trecut la Concordia Chiajna, iar mai apoi a fost luat de Dan Alexa la CS Tunari, în Liga 3. Au reușit promovarea în Liga 2, însă drumurile lor s-au despărțit din nou pentru un sezon, iar acum vor colabora din nou, la Știința Poli Timișoara.
”Sunt foarte fericit că am reușit să ajung la Poli Timișoara și sunt sigur că obiectivul pe care-l are clubul va fi îndeplinit, mai ales alături de domnul Dan Alexa. O să dau totul pentru echipă ca să reușim acest lucru. Am mai jucat cu Alin (Țegle), Micu, Pedro și cu Ovidiu Popescu la FCSB am fost colegi, am văzut că a venit și el acum. Este o mare bucurie să joci cu atâția suporteri, cu o galerie de asemenea calibru. E o plăcere și de abia aștept să-i fac fericiți!”, a precizat Dan Spătaru după ce a semnat cu Știința Poli.
Sebastian Itu și Dan Spătaru sunt cele mai recente achiziții ale timișorenilor promovați din Liga 3.
Cu Știința Poli au mai semnat, anterior, Mihai Dolghi (ex ACSM Reșița), Andrei Artean (ex U Cluj), Aurelian Chițu (ex FC Hermannstadt), Mihai Bonț (ex Sănătatea Cluj), Stephan Drăghici (ex Steaua), Ștefan Ștefanovici (ex Poli Iași) și Ovidiu Popescu (ex UTA Arad). Clubul i-a oferit contract de profesionist și tânărului Robert Dîrlea (18 ani), debutat deja de Dan Alexa la prima echipă.
Momentan, clubul nu a anunțat cine rămâne din lotul cu care s-a reușit promovarea, însă a transmis plecările lui Godber Cooper, Raul Clemenciuc și Tudor Cociș.