Steaua, executată în Ghencea de FC Hermannstadt, în cântecele neîntrerupte ale Peluzei Sud! Echipa lui Oprița, la cea mai drastică înfrângere

Marius ANGHEL 17 Apr. 2022, 19:23 Liga 2

Steaua a suferit contra echipei FC Hermannstadt cel mai drastic eșec de la reînființare, mai rău, chiar în Ghencea. Cu 1-4 a pierdut echipa antrenată de Daniel Oprița în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 2, într-un joc în care ar fi putut să se apropie de ocupanta locului 2 și să le arate suporterilor că sportiv merită să joace în Liga 1.

Trupa lui Oprița încasase pe noul stadion din Ghencea cel mai mult două goluri, în victoria cu Brăila (5-2), iar singurul eșec de până acum fusese unul la limită, 0-1 cu ”U” Cluj. De această dată, cu FC Hermannstadt, s-a făcut de râs, într-un meci în care aproape nu a existat în ofensivă, deși a avut posesia în mare parte a jocului.

  • Tot astăzi, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 2, de la ora 12:30, s-a jucat Petrolul Ploiești – Unirea Slobozia 3-1, iar luni, de la ora 17:30, are loc ultimul joc, Universitatea Cluj – Concordia Chiajna.

Baba Alhassan l-a pedepsit pe Bălbărău. Chipirliu a dat câteva speranțe Stelei

Baba Alhassan a deschis scorul încă din minutul 13, după un contraatac ca la carte și o centrare perfectă a lui Pantea, specialitatea Stelei în alte timpuri. Petrescu (22) putea majora scorul cu un șut din marginea careului, razant pe lângă poartă, însă a făcut-o tot Alhassan (27), cu o lovitură de cap din 7 metri, după un corner bătut de Petrescu.

Walace a avut prima situație la poarta lui Iliev (30), însă a trimis cu capul pe lângă poartă, în timp ce Bălbărău a continuat să se bâlbâie, respingând cu mare dificultate o minge șutată de la distanță de Petrescu (31).

La pauză s-a intrat însă și cu un gol marcat de Steaua, după ce, în urma unei faze fixe, Bejan l-a faultat în careu pe Răsdan. Bogdan Chipirliu (41) a transformat lovitura de pedeapsă.

Steaua a fost mai tot timpul cu mingea la picior, iar FC Hermannstadt a pornit în dese rânduri pe contraatac și a fost periculoasă la finalizare.

Steaua, aproape inexistentă în atac și în repriza secundă. Balaure și Buhăcianu a înscris după ce au intrat pe teren

La pauză se putea intră însă cu 3-1, după ce Bejan a fost aproape să-și răscumpere greșeala de la penalty cu lovitură de cap din 6 metri, însă a trimis pe lângă poartă.

Și în partea secundă sibienii au fost mai periculoși în atac. Petrescu (55) a tras razant pe lângă bară, la colțul lung, în timp ce Silviu Balaure (60), abia intrat pe teren, a înscris simplu din careul mic, după ce Popescu a șutat în bară.

Defensiva Stelei a fost KO și în minutul 77, când Balaure l-a pus serios la treabă pe Bălbărău, iar apoi Alhassan a trimis pe lângă poartă.

Totuși, a mai picat un gol în poarta ”militarilor”, după ce Buhăcianu a scăpat singur de la mijlocul terenului și a fost faultat în careu de portar. Tot el a executat și a marcat, în minutul 81, pentru un 4-1 umilitor pentru Steaua.

FC Hermannstadt rămâne pe locul 2, Steaua e în pericol să piardă și locul 4

FC Hermannstadt își păstrează locul secund, având acum 52 de puncte, fiind la cinci lungimi în spatele liderului Petrolul.

Steaua, cu 42 de puncte, rămâne momentan pe locul 4, dar poate fi depășită de Concordia Chiajna, în cazul în care mâine câștigă pe Cluj Arena.

În etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 2, prima a returului, FC Hermannstadt joacă joi, de la ora 17:30, la Unirea Slobozia, în timp ce Steaua evoluează sâmbătă, de la ora 16:00, acasă cu Concordia Chiajna.

Foto: George Ilinca / Sport Pictures

CLASAMENTUL play-off-ului Ligii 2 și al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

STEAUA BUCUREȘTI – FC HERMANNSTADT 1-4

Bodgan Chipirliu 41′ – penalty / Baba Alhassan 13′, 27′, Silviu Balaure 60′, Valentin Buhăcianu 81′ – penalty

Steaua: Bălbărău – D. Oroian, Walace, Beța, Al. Zaharia (Ad. Ilie 46′) – Răsdan (cpt.), Șt. Pacionel (Măd. Mihăescu 68′), Enceanu, Ad. Popa (Rob. Neacșu 78′) – Chipirliu (Huiban 68′), Buhăescu (Em. Pacionel 46′)
Rezerve: H. Iancu – Donose, Bărbulescu, Bactăr
Antrenor: Daniel Oprița

FC Hermannstadt: Iliev – Pantea, Bejan, I. Stoica, Opruț – Alhassan (Antoche 83′), Mino Sota, Biceanu (I. Năstăsie 83′) – P. Petrescu (cpt.)(Balaure 59′), C. Popescu (Bucuroiu 74′) – D. Paraschiv (Buhăcianu 74′)
Rezerve neutilizate: I. Pop – Tomșa, Issah, Hora
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: Steaua (București); Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); Asistenți: Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Daniel Vlase (Galaţi); Rezervă: Eduard Ioniță (Galaţi); Observatori: Cristian Sava (Bacău) și Cristian Petrean (Hunedoara).

Min 90+3 Final de partidă în Ghencea, unde Steaua este umilită de FC Hermannstadt. Cu 4-1 s-au impus sibienii, care rămân pe locul 2 în play-off-ul Ligii 2
Min 90 + Mladinovici are milă de steliști și arată doar două minute de prelungiri
Steaua a mai pierdut un singur meci acasă în acest sezon, 0-1 cu ”U” Cluj în sezonul regular. Cele mai multe goluri primise două, în 5-2 cu Dacia Unirea Brăila. În celelalte 11 jocuri disputate de Steaua acasă pe noul stadion din Ghencea, trupa lui Oprița a primit gol doar de la Astra (1-1), ”U” Cluj (0-1), Poli Iași (3-1) și Petrolul (2-1). Cu cele patru goluri încasate astăzi, despre Steaua se poate spune că a fost călcată în picioare acasă
Min 83 Ultimele schimbări la FC Hermannstadt. Ies Baba Alhassan și Ionuț Biceanu și intră Paul Antoche și Ionuț Năstăsie
Min 81 1-4 Valentin Buhăcianu bate penalty-ul în forță, pe centru, după ce Bălbărău a sărit în stânga sa. Pantea, împrumutat de la FCSB, are o reație de bucurie exagerată în fața galeriei Stelei. Buhăcianu face semne către suporteri de scuze față de reația lui Pantea
Min 80 Fază de contraatac a sibienilor, pornită din propriul careu, Buhăcianu primește la mijlocul terenului și aleargă spre careul lui Bălbărău, pătrunde, dă mingea pe lângă portar și apoi este luat pe sus de acesta. Mladinovici dă penalty
Min 78 Ultima schimbare la Steaua. Iese Adrian Popa și intră Robert Neacșu
Min 77 Balaure trage din colțul de 6 metri spre bara a doua, Bălbărău parează cu un braț. Portarul Stelei repune mingea în joc, iar ulterior sibienii recuperează și trimis în stânga la Alhassan, care șutează mult în dreapta, în încercarea de a-l surprinde pe Bălbărău
Min 74 La FC Hermannstadt, ies Călin Popescu și Daniel Paraschiv și intră Cosmin Bucuroiu și Valentin Buhăcianu
Min 68 Dublă schimbare la Steaua. Ies Bogdan Chipirliu și Ștefan Pacionel și intră Dragoș Huiban și Mădălin Mihăescu
Min 62 ||| Silviu Balaure îl faultează pe Chipirliu și primește cartonașul galben. Ionuț Stoica a primit banderola de căpitan
Min 60 1-3 Centrare din stânga, Balaure așează cu capul pentru Popescu, acesta preia și șutează cu dreptul în bara din stânga, mingea sare în centru, îl lovește în spate pe Ilie și apoi se duce în dreapta, unde este singur Silviu Balaure. Mijlocașul echipei sibiene finalizează simplu în poarta goală
Min 59 Măldărășanu decide să-l schimbe pe Petrișor Petrescu cu Silviu Balaure. Balaure preia banderola de la Petrescu, însă o va da altcuiva, fiindcă nu și-o pune pe braț
Min 59 Petrescu acuză probleme la coapsa dreaptă și primește îngrijiri medicale
Min 55 Petrescu primește în colțul din stânga al careului, trage cu stângul la colțul lung și mingea trece razant pe lângă bară
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Dublă schimbare la pauză la Steaua. Adrian Ilie și Emilian Pacionel intră în locul lui Alexandru Zaharia, respectiv Vasile Buhăescu
Min 45+1 Pauză în Ghencea. FC Hermannstadt conduce cu 2-1 în meciul cu Steaua
Min 45 Centrare dintr-un corner din dreapta, Bejan sare bine pe bara a doua, peste Chipirliu, și reia cu capul din 6 metri, din colțul careului, pe lângă bară, la colțul scurt
Min 41 1-2 Bogdan Chipirliu bate penalty-ul pe jos, în dreapta, puternic, după ce s-a uitat în stânga, și înscrie. Iliev s-a păcălit și s-a luat după privirea atacantului Stelei
♦Min 39 Popa bate în stânga, pe jos, o lovitură liberă din 20 de metri central, Zaharia avansează în careu și centrează în centru, unde Bejan intră imprudent prin alunecare și îi dă peste picioare lui Răsdan. Mladinovici dictează penalty
Min 31 Petrescu șutează de la distanță, ușor din dreapta, Bălbărău se bâlbâie și respinge greu în stânga sa, în corner
Min 30 Centrare din dreapta, Walace e talonat de Alhassan, însă reușește să reia cu capul din 6 metri, dar mingea trece pe lângă bara din stânga
Min 27 0-2 Petrescu centrează dintr-un corner din dreapta, Baba Alhassan se înalță perfect în 7 metri central, dintre Beța și Ștefan Pacionel, și înscrie cu capul sub transversală. Mingea a atins transversala și apoi a intrat în poartă
Min 22 Petrescu primește pe culoar în dreapta, e nemarcat la 18 metri ușor lateral, își așează mingea pentru șut și trage puternic la colțul lung, însă o face pe lângă poartă. Căpitanul sibienilor își pune mâinile pe cap, conștient de cât de aproape de un nou gol a fost echipa sa
Min 20 ||| Dean Beța intră prin alunecare la mijlocul terenului să-l blocheze pe Alhassan și comite henț. Fundașul primește cartonașul galben
Min 13 0-1 Pasă pe culoar în flancul drept a lui Biceanu, Pantea avansează singur și centrează perfect prin spatele apărării. Baba Alhassan se demarcă excelent în zonă centrală și reia cu dreptul din 7 metri. Bălbărău e pe direcție și parează, însă mingea sare din el în dreapta, în poartă
Min 10 ||| Petrișor Petrescu vede cartonașul galben după ce îl lovește cu piciorul în burtă pe Beța. Început echilibrat de meci
Min 1 A început partida de la București, cu două minute întârziere


Al doilea meci al etapei a 5-a a play-off-ului Ligii 2, ultima a turului grupei de promovare, are loc la București, de la ora 17:30, în Ghencea, între Steaua și FC Hermannstadt, ocupanta locului 4, respectiv 2, despărțite de șapte puncte.

  • Tot astăzi, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 2, de la ora 12:30, s-a jucat Petrolul Ploiești – Unirea Slobozia 3-1, iar luni, de la ora 17:30, are loc ultimul joc, Universitatea Cluj – Concordia Chiajna.

Steaua, abia la al doilea meci acasă în play-off. Oprița: ”O să fie un meci echilibrat”

Steaua a jucat un singur meci până acum pe teren propriu în play-off, cu liderul Petrolul, pe care l-a câștigat cu 2-1, după ce a fost condusă. În cele trei deplasări, echipa din Ghencea a scos două puncte, 2-2 la Chiajna și 0-0 la Slobozia, după ce la Cluj a pierdut cu ”U”, scor 0-1.

Steaua încă mai speră ca FRF să-i acorde dreptul de a promova în Liga 1, iar pentru a prinde un loc direct care să după în prima ligă nu își permite vreun pas greșit, în special cu echipele din fața sa. FC Hermannstadt este una dintre ele, trupa sibiană având șapte puncte în plus.

”O să fie un meci echilibrat, cum au fost toate până acum. E o echipă bună, o echipă care are jucători cu experiență, cu calitate, foarte buni pe faza de atac. Atacanți cu experiență, o echipă căreia îi place jocul ofensiv. Nu o să fie ușor, dar vom juca acasă și sper să câștigăm.

Cred că va veni la noi să joace, să câștige, pentru că dacă nu va câștiga va coborî sub Cluj. Eu cred că Hermannstadt va veni să câștige cu noi, asta e părerea mea.

(N.r. – Dacă o victorie ar asigura Stelei locul 4) Nu cred că ar închide lupta, depinde și de ce face Chiajna. Ar fi important să câștigăm, următoarele două meciuri, am lua o opțiune serioasă pentru locul 4 și chiar și pentru locul 3.

Sper ca suporterii să vină la stadion, am jucat bine chiar dacă nu am câștigat meciurile trecute. Noi jucăm și pentru spectatori și am demonstrat că vrem să jucăm fotbal. Ne interesează și rezultatul, dar vrem să arătăm și bine. Sper ca fanii să vină la fel cum au venit la meciul cu Petrolul”, a declarat Daniel Oprița înaintea meciului cu FC Hermannstadt.

Steaua e pe locul 4 în play-off, cu 42 de puncte și golaveraj 4-4.

Marius Măldărășanu, înainte de meciul cu Steaua: ”Mergem să câștigăm”

De partea cealaltă, FC Hermannstadt e neînvinsă în play-off și are nevoie de o nouă victorie pentru a se menține pe locul 2 direct promovabil. Trupa sibiană a mers în Ghencea și cu gândul de a-și lua o revanșă, după ce în sezonul regular a pierdut cu 0-1 la Mediaș în meciul cu ”militarii”.

”Toate meciurile sunt grele, așa cum am spus de fiecare dată. Implicit și acesta, împotriva Stelei, mai ales pe stadionul Ghencea (n.r. – stadionul se numește Steaua, nu Ghencea). Adică și datorită presiunii publicului, fiindcă suporterii au aportul lor. Am văzut asta la ultimul meci acasă împotriva Petrolului. Steaua este o echipă foarte bună, cu profil ofensiv, cu jucători de calitate. Bineînțeles, are și jucători foarte buni de contraatac. Trebuie să fim foarte echilibrați pentru că ne dorim trei puncte. Mergem să câștigăm, ca să putem rămâne pe locul 2. Asta îmi doresc, dar trebuie să avem echilibru. Băieții s-au refăcut după ultimul meci cu ”U” Cluj, unul destul de intens.

Avem doi jucători incerți, dar sper să recuperăm cel puțin unul dintre ei până la ora meciului. Venim după cinci meciuri consistente, în care am avut rezultate pozitive și am fost neînvinși. Moralul este bun! Va fi o deplasare lungă, pe care o vom lega cu următoarea deplasare, de la Slobozia. Vom face un fel de semi-cantonament, de 5 zile. Performanța vine o dată cu sacrificiul”, a declarat Măldărășanu înaintea jocului cu Steaua.

FC Hermannstadt ocupă locul 2 în play-off-ul Ligii 2, cu 49 de puncte și golaveraj 4-1.

În sezonul regular, Steaua i-a produs primul eșec echipei FC Hermannstadt. Horia Mladinovici arbitrează în Ghencea

În sezonul regular, Steaua s-a impus cu 1-0 la Mediaș, prin golul marcat de Vasile Buhăescu în minutul 53, producându-i echipei FC Hermannstadt primul eșec în acest campionat.

Meciul dintre Steaua și FC Hermannstadt va fi arbitrat de centralul Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) și de asistenții Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Daniel Vlase (Galaţi). Arbitru de rezervă este Eduard Ioniță (Galaţi), iar observatori au fost delegați Cristian Sava (Bacău) și Cristian Petrean (Hunedoara).

CLASAMENTUL play-off-ului Ligii 2 și al golgheterilor

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1230-in-deschiderea-etapei-a-5-a-a-play-off-ului-ligii-2-liderul-cauta-a-doua-victorie-consecutiva-ialomitenii-vor-primele-puncte-din-deplasare-19227674

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-crede-in-victoria-stelei-cu-fc-hermannstadt-pe-ce-se-bazeaza-desi-doi-jucatori-importanti-sunt-incerti-nu-va-fi-usor-dar-jucam-acasa-si-sper-sa-castigam-19227323

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sibienii-merg-in-ghencea-cu-gandul-la-razbunare-in-fata-stelei-si-la-mentinerea-pe-locul-2-marius-maldarasanu-performanta-vine-o-data-cu-sacrificiul-19227665

Marius ANGHEL 17 Apr. 2022, 19:23 Liga 2
Pe aceeași temă