Sibienii merg în Ghencea cu gândul la răzbunare în fața Stelei și la menținerea pe locul 2. Marius Măldărășanu: ”Performanța vine o dată cu sacrificiul!”

Ovidiu BOICA 16 Apr. 2022, 22:34 Liga 2
Sibienii merg în Ghencea cu gândul la răzbunare în fața Stelei și la menținerea pe locul 2. Marius Măldărășanu: ”Performanța vine o dată cu sacrificiul!”

Neînvinsă în play-off, FC Hermannstadt are nevoie de o nouă victorie, în ultima etapă a turului, pentru a se menține pe locul 2 direct promovabil, altfel riscă să fie depășită de ”U” Cluj, care va primi vizita Concordiei, o zi mai târziu.

Echipa sibiană joacă duminică după-masă, de la ora 17:30, în Ghencea, cu Steaua, echipă în fața căreia, pe lângă miza celor trei puncte, are de luat și o revanșă, ”roș-albaștrii” câștigând cu 1-0, în sezonul regular, la Mediaș.

Marius Măldărășanu, înainte de meciul cu Steaua: ”Mergem să câștigăm”

Despre victorie vorbește și antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu – ”mergem să câștigăm”, acesta considerând că jucătorii săi au un moral bun în urma ultimelor rezultate. A lăsat să se înțeleagă că, după jocul cu Steaua, echipa sa nu va mai reveni la Sibiu, ci va merge direct la Slobozia, pentru următorul joc.

”Toate meciurile sunt grele, așa cum am spus de fiecare dată. Implicit și acesta, împotriva Stelei, mai ales pe stadionul Ghencea (n.r. – stadionul se numește Steaua, nu Ghencea). Adică și datorită presiunii publicului, fiindcă suporterii au aportul lor. Am văzut asta la ultimul meci acasă împotriva Petrolului. Steaua este o echipă foarte bună, cu profil ofensiv, cu jucători de calitate. Bineînțeles, are și jucători foarte buni de contraatac. Trebuie să fim foarte echilibrați pentru că ne dorim trei puncte. Mergem să câștigăm, ca să putem rămâne pe locul 2. Asta îmi doresc, dar trebuie să avem echilibru. Băieții s-au refăcut după ultimul meci cu ”U” Cluj, unul destul de intens.

Avem doi jucători incerți, dar sper să recuperăm cel puțin unul dintre ei până la ora meciului. Venim după cinci meciuri consistente, în care am avut rezultate pozitive și am fost neînvinși. Moralul este bun! Va fi o deplasare lungă, pe care o vom lega cu următoarea deplasare, de la Slobozia. Vom face un fel de semi-cantonament, de 5 zile. Performanța vine o dată cu sacrificiul”, a declarat Măldărășanu.

Cei doi jucători incerți la care face referire Măldărășanu sunt din centrul defensivei, fiind vorba despre Ionuț Stoica și Florin Bejan.

În sezonul regular, Steaua i-a produs primul eșec echipei FC Hermannstadt

Înaintea partidei din cartierul Ghencea, programată duminică, de la ora 17:30, FC Hermannstadt ocupă locul 2 în play-off-ul Ligii 2, cu 49 de puncte, iar Steaua, situată pe locul 4, are 42 de puncte.

În sezonul regular, Steaua s-a impus cu 1-0 la Mediaș, prin golul marcat de Vasile Buhăescu în minutul 53, producându-i echipei FC Hermannstadt primul eșec în acest campionat.

Meciul dintre Steaua și FC Hermannstadt va fi arbitrat de centralul Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) și de asistenții Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Daniel Vlase (Galaţi). Arbitru de rezervă este Eduard Ioniță (Galaţi), iar observatori au fost delegați Cristian Sava (Bacău) și Cristian Petrean (Hunedoara).

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

Ovidiu BOICA 16 Apr. 2022, 22:34 Liga 2
Pe aceeași temă