Steaua ar putea avea drum liber către promovarea în SuperLigă în sezonul următor!
Din informațiile ProSport, formația antrenată de Daniel Oprița a primit acordul, din partea Ministerului Apărării Naționale, să se asocieze cu un privat. Acest lucru ar permite, după doi ani în care ”militarii” au fost blocați în Liga 2, promovarea într-un eșalon superior dacă, sigur, criteriul sportiv o va permite la capătul stagiunii 2023-2024.
Mai mult, sursele noastre ne-au menționat și principalul favorit la asociere cu Clubul Sportiv al Armatei, secția fotbal: Simion Apreutesei, cel care, deja, prin International Alexander Holding, sponsorizează Centrul de Copii și Juniori din Ghencea.
Steaua este blocată, de două sezoane, în Liga 2. Asta deși, în ambele stagiuni, 2021-2022 și 2022-2023, formația din Ghencea a terminat pe poziție de baraj de promovare (4), respectiv loc de promovare directă (2).
Forma de organizare a clubului nu a permis promovarea într-un eșalon superior din cauza Legii Sportului. Se pare, însă, că așteptarea poate luat sfârșit pentru ”militari” și suporterii formației antrenate de Daniel Oprița.
Din informațiile ProSport, Ministerul Apărării Naționale și-a dat acordul pentru ca, din sezonul următor, secția de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei să se asocieze cu un privat, lucru ce ar permite, în cazul în care criteriul sportiv este atins, promovarea în SuperLigă, stagiunea 2024-2025.
În plus, sursele noastre ne-au menționat că Steaua poate să-și schimbe forma de organizare și pe parcursul campionatului. Federația Română de Fotbal este de acord cu acest lucru, dar, în schimb, ”militarii” trebuie să trimită, până la începerea competiției, o scrisoare de intenție cu privire la acest aspect. Liga 2 va începe în jurul datei de 5 august 2022.
Practic, în cazul în care nu se schimbă nimic până la primul meci din noul sezon, Steaua ar urma să înceapă sezonul competițional ca echipă de drept public, iar, ulterior, să-și schimbe forma de organizare și să aibă dreptul sportiv de a promova în SuperLigă.
ProSport a solicitat Federației Române de Fotbal un punct de vedere cu privire la acest aspect printr-un email.
În momentul de față, după cum ProSport a scris în exclusivitate, există interes pentru asocierea cu Steaua din mai multe părți. Totuși, în pole-position este Simion Apreutese, care este, deja, din septembrie 2021, sponsor al echipei, preponderent la Centrul de Copii și Juniori.
Omul de afaceri arădean dorește să vină la club ca și asociat unic. În 2022, compania acestuia, fondată în urmă cu două decenii, a avut o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de euro.
Totuși, pe lângă Steaua, Simion Apreutese se interesează și de situația de la UTA , dar, mai ales, de clubul Dinamo. Răzvan Zăvăleanu, în emisiunea EXCLUSIV DINAMO, de miercuri, 14 iunie, a vorbit despre relația cu arădeanul.
”Prima oară am vorbit cu dânsul în august 2022 și ultima oară chiar astăzi (n.r. – miercuri, 14 iunie). Dânsul a fost tot timpul interesat să investească la Dinamo. Este dinamovist și acest lucru, cred eu, l-a împins în față, în principal. Mă întreabă de fiecare dată de Dinamo și de ceea ce se întâmplă la club. Au fost tot felul de discuții. Dinamo are acționari astăzi și depinde de aceștia venirea unor alți acționari sau nu.”
Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo, la Exclusiv Dinamo
Pe lista de așteptare se află și Revicom Oil, firma deținută de Mircea Benga și fiul său, Patrick, care finanțează și Metalul Buzău, în Liga 3. Aceștia sunt, încă, în așteptarea unui răspuns din partea ”militarilor”.
În același timp, ProSport a aflat că Ministerul Apărării Naționale dorește ca suporterii să aibă și ei cotă-parte din club. Aceștia ar urma să fie la curent cu toate schimbările care s-ar produce și ar avea, evident, dreptul la un punct de vedere.
Sursele noastre ne-au menționat că, în cursul acestei săptămâni, s-au purtat și se poartă, în continuare, negocieri. Noutățile, față de materialul semnat pe 6 iunie, le reprezintă un fond de investiții din Timișoara, dar și ”anumite persoane interesate, aduse la masa negocierilor de către Adi Popa”.
De asemenea, comandantul Răzvan Bichir, din informațiile noastre, a fost, la rândul lui, la Minister, în această săptămână, de mai multe ori pentru a discuta despre situația clubului de fotbal.
Asociația Steliștilor 1947 (AS47) confirmă informațiile ProSport prin anunțul făcut vineri, 16 iunie.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-din-nou-cea-mai-grabita-echipa-din-liga-2-trupa-olteana-s-a-reunit-cu-multe-noutati-in-lot-jucatori-de-la-steaua-viitorul-pandurii-dar-si-de-la-doua-dintre-retrogradatele-in-liga-3-19275061
https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-bodisteanu-in-superliga-dupa-plecarea-de-la-steaua-19274919
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-vrea-sa-promoveze-jucatori-under-la-steaua-19274841
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-risca-sa-fie-data-in-judecata-de-mai-multi-fotbalisti-19274748
https://liga2.prosport.ro/seria-1/plecat-de-la-steaua-darius-oroian-a-ajuns-in-superliga-19274615
https://liga2.prosport.ro/seria-1/patru-privati-sunt-interesati-sa-se-asocieze-cu-steaua-pentru-a-scapa-de-interdictia-la-promovare-au-fost-inaintate-oferte-exclusiv-19274358