Steaua – Dinamo, derby-ul României, se va juca în etapa a 4-a a play-off-ului de Liga 2, iar ”militarii”, pentru că duelul va avea loc în Ghencea, au scos la vânzare biletele. Au fost, momentan, deschise doar anumite zone de pe stadion, iar celelalte vor fi disponibile odată cu creșterea cererii.
De vineri, 7 aprilie, a scos tichetele la vânzare Steaua, chiar dacă partida a fost reprogramată pentru 18 aprilie, de la ora 19:00. Cele mai ieftine sunt cele de la peluze, 15 lei, de la ambele inele, iar la tribuna 1, la inelul unu, prețul este de 25 de lei.
”S-au epuizat” rapid biletele de la VIP, nemaifiind disponibil spectatorilor vreunul, ci doar la tribuna 0, unde au mai rămas în vânzare sub 10 la ora publicării articolului, unde prețul este de 50 de lei.
Probabil că la VIP nu mai sunt locuri libere pentru că în zona respectivă au oferit invitații reprezentații clubului.
Steaua a terminat sezonul regular pe locul 1 în Liga 2 și a continuat să fie lider și după startul play-off-ului, după prima etapă. Avea 43 de puncte, acumulate în urma a 13 victorii, patru egaluri și trei înfrângeri, depășind locul 2, Poli Iași, la golaveraj, și având șapte puncte peste locul 3, SC Oțelul.
Însă, înainte de etapa a 3-a, Steaua e pe locul 2, cu 43 de puncte, la un punct de liderul Poli Iași. În grupa pentru promovare, echipa lui Daniel Oprița a înregistrat o victorie, 3-0 cu Unirea Dej pe teren propriu, și un eșec, 2-3 cu SC Oțelul în deplasare.
Până la partida cu Dinamo, în runda a 3-a, din acest weekend, Steaua va întâlni Poli Iași, pe teren propriu.
În acest moment, Dinamo e pe locul 4 în play-off, cu 35 de puncte, iar Gloria Buzău e sub ea, cu două puncte mai puțin. Formația lui Ovidiu Burcă a urcat, după a doua etapă, un loc, fiind și peste Unirea Dej, care a rămas la 32 de puncte, cu câte a terminat sezonul regular.
În play-off, Dinamo nu a pierdut, înregistrând o remiză, 1-1 cu Gloria Buzău, acasă, și o victorie, 3-0 cu Unirea Dej, în deplasare.
Până la confruntarea cu Steaua, Dinamo va întâlni SC Oțelul, pe ”Arcul de Triumf”.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/florin-talpan-i-a-raspuns-lui-orlando-nicoara-19265721
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-cu-cutitul-la-os-e-demoralizata-dar-nu-si-permite-pas-gresit-cu-viitorul-pandurii-daca-mai-spera-la-locul-de-baraj-iulian-muntean-speram-de-data-asta-sa-ne-si-19265729
https://liga2.prosport.ro/seria-1/iarna-din-aprilie-i-a-fugarit-pe-ieseni-din-copou-echipa-lui-leo-grozavu-pleaca-spre-bucuresti-cu-patru-zile-inainte-de-derby-ul-cu-steaua-19265715
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-intalneste-ripensia-19265700
https://liga2.prosport.ro/seria-1/veste-buna-pentru-fanii-dinamovisti-a-fost-votat-planul-de-reorganizare-modificat-cu-prelungirea-perioadei-de-implementare-cu-cat-se-reduc-datoriile-19265699