Colaborarea dintre CSC Șelimbăr și antrenorul Claudiu Niculescu (47 de ani) se încheie la finalul acestui sezon, în urma unei decizii luate astăzi, 8 mai 2024, în ziua meciului cu CS Mioveni, din penultima rundă a play-off-ului Ligii 2.
Niculescu, ajuns la echipă în noiembrie 2022, mai avea contract pentru încă un sezon, până în vara anului 2025, însă a ajuns în relații tensionate cu conducerea, din informațiile Liga2.ro, iar la acordul de despărțire s-a ajuns acum, înainte de ultimul joc de acasă din acest sezon. Antrenorul va sta pe bancă la partida cu CS Mioveni, foarte posibil și la ultimul joc, în deplasarea de la Unirea Slobozia.
CSC Șelimbăr și Claudiu Niculescu au ajuns la un acord de reziliere a contractului care se întindea pentru încă un sezon, în urma unei ședințe dintre conducere și antrenor petrecută în această dimineață, potrivit Playsport, chiar în ziua ultimului meci pe care echipa îl are programat pe teren propriu în această ediție de campionat.
Din informațiile Liga2.ro, relația dintre directorul general al clubului, Cornel Stănilă, și antrenorul Claudiu Niculescu era stricată de ceva timp, iar cele două părți au mai avut ședințe în care s-a dorit despărțirea amiabilă, însă nu s-a ajuns la un acord, până acum. Unul dintre motive ar fi neutilizarea în mod constant a lui Paul Moussinga, mijlocaș francez în vârstă de 26 de ani. Inclusiv rezultatele din play-off, în care prima victorie a venit abia în etapa 8, a cântărit în luarea acestei decizii.
Totuși, din informațiile Liga2.ro, Niculescu (foto text) urmează să stea pe banca echipei cel puțin la meciul de astăzi cu CS Mioveni, ultimul de acasă din acest sezon. Ulterior, echipa sibiană va mai avea un meci de disputat la Unirea Slobozia.
Claudiu Niculescu anunța nu cu mult timp în urmă că își dorește că continue cu CSC Șelimbăr, mai ales că în noul sezon se dorește trecerea pe o asociație sportivă de drept privat, care să îi permită să poată promova, dacă va ajunge din nou în situația de a juca în play-off.
Claudiu Niculescu a semnat cu echipa din Șelimbăr în noiembrie 2022, în ediția trecută de campionat de Liga 2, în care s-a jucat în play-out și s-a evitat retrogradarea fără probleme. Din aprilie 2023, clubul îi propunea un nou contract lui Niculescu, valabil până în vara anului 2025, iar antrenorul accepta.
În actuala ediție de Liga 2, cu Niculescu pe bancă, CSC Șelimbăr a fost lider în 15 din cele 19 etape ale sezonului regular. S-a intrat în premieră în play-off, unde încă după prima etapă s-a pierdut locul 1 în favoarea celor de la Unirea Slobozia. Trupa sibiană a rămas tot timpul pe podium, pe locul 2 sau 3, iar în primele opt etape a înregistrat o victorie, patru egaluri și trei înfrângeri, în condițiile în care nu se putea promova în prima ligă din cauza formei de organizare a clubului.
La mijlocul lunii aprilie, Niculescu spunea că a refuzat în oferte din prima ligă fiindcă își dorește să continue proiectul fotbalistic de la Șelimbăr.
”Puteam să ajung la nivelul Ligii 1 în acest sezon, dar mi-am dorit să rămân aici. Nu puteam să las proiectul acesta la jumătatea drumului. M-am înhămat la o muncă de ani de zile, suntem aproape de jumătatea perioadei, lucrurile sunt bune, ne-am îndeplinit obiectivul pentru acest sezon, dar trebuie să vedem ce facem în continuare.
(N.r. – Despre obținerea dreptului de promovare) Se fac demersuri pentru obținerea dreptului de promovare, clubul nostru va avea sută la sută drept de promovare din sezonul următor.
(N.r. – Despre play-off-ul din acest sezon) Play-off-ul e un examen pentru toată lumea, pentru că din sezonul următor probabil va fi obiectiv atacarea promovării. Dar, trebuie să o luăm pas cu pas. Deocamdată nu sunt mulțumit de cum arătăm”, spunea Claudiu Niculescu la finalul partidei dintre CS Mioveni și CSC Șelimbăr, scor 0-0, disputată în turul play-off-ului Ligii 2.
Pe de altă parte, acele declarații ale lui Niculescu veneau în contextul în care, cu o etapă înainte, spunea că ar fi ipocrit să declare că nu-și dorește să revină a antrenor în prima ligă, dând de înțeles că nu ar exclude o plecare dacă va primi o ofertă.
”Aș fi ipocrit să spun că nu. Dar, vedem. Să vedem. Eu mai am contract aici, îmi doresc să continui, să facem treabă bună în continuare. Dar, bineînețeles, cred că.. Repet, nu vreau să fiu copil și să spun că nu mi-aș dori acest lucru. Nu cred că este antrenor în lume care să nu-și dorească să antreneze la cel mai înalt nivel. Așa îmi doresc și eu, dar, până la urmă, toate la timpul lor, mă simt bine aici”, spunea Claudiu Niculescu după 0-0 cu Gloria Buzău.
În cariera sa de antrenor, fostul atacant a condus echipele Universitatea Cluj, FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al-Tai (Arabia Saudită), Concordia Chiajna și Politehnica Iași.
Pe parcursul sezonului regular, Niculescu recunoștea că a fost contactat de Dinamo. În plus, o perioadă s-a zvonit că a fost dorit înapoi și de FC Voluntari, club cu care a bifat cea mai importantă realizare ca antrenor: câștigarea Cupei României și Supercupei, ambele în 2017.
Foto: Valentin Macrea (Sport Pictures) și CSC Șelimbăr