Criza financiară declanșată de pandemia de coronavirus nu iartă pe nimeni. După Petrolul, ”U” Cluj, CSM Reșița, Ripensia și Campionii FC Argeș, un alt club din Liga 2 care anunță că ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor în această perioadă de inactivitate este Rapid. Conducerea grupării giuleștene a decis să dea în șomaj tehnic, pe durata stării de urgență din România, jucătorii, stafful, cât și pe ea însăși.
„Le-am transmis jucătorilor, am avut discuții cu ei, iar ei au răspuns foarte bine. Am decis ca toți jucătorii și oamenii din club să intre în șomaj tehnic, pentru a proteja clubul. Nu cred că este cineva absurd să nu înțeleagă situația critică prin care trecem”, a declarat Ovidiu Burcă, președintele clubului Rapid.
”FC Rapid a decis ca, din cauza situației dificile prin care trece întreaga planetă, implicit fotbalul românesc, jucătorii, staff-ul și membrii conducerii clubului nostru să intre în șomaj tehnic pe durata stării de urgență instituite de Guvernul României.
Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat că starea de urgență, începută pe 16 Martie 2020, cauzată de pandemia de Covid-19, se va prelungi cu încă o lună, până pe 15 Mai 2020, astfel încât, cel puțin până la acea dată nu se va desfășura nicio competeție sportivă pe teritoriul țării”, anunță Rapid pe site-ul oficial.
După 24 de etape desfășurate din actuala ediție a Ligii 2, Rapid ocupă locul 6, cu 37 de puncte, la două puncte în spatele echipelor clasate pe locurile 2, respectiv 3, ocupate de CS Mioveni și Turris Oltul. Modul în care va continua campionatul este o necunoscută în acest moment. E posibil să se apeleze la varianta play-off / play-out.