Steaua speră ca la final de sezon, printr-o anumită conjunctură care acum e imposibilă, să poată promova în SuperLigă în cazul în care va termina pe unul din primele două locuri în Liga 2 sau să poată juca barajul. Portarul Horia Iancu, foarte rar utilizat până acum de Daniel Oprița, încă are speranțe.
Steaua a avut oscilații în prima parte a stagiunii, cu meciuri solide și victorii în fața adversarelor puternice din Liga 2, dar și evoluții modeste și rezultate slabe în confruntări cu formații din partea de jos a clasamentului. În vârstă de 28 de ani, portarul Horia Iancu a remarcat la rândul său modul în care Steaua a evoluat de câteva ori, sub așteptări.
Cu toate acestea, este convins că minusurile arătate de Steaua până acum vor dispărea, iar Daniel Oprița va face o echipă solidă în iarnă și va termina pe locurile de play-off la final de sezon regular, după care să se lupte la promovare.
Iancu crede în schimbarea legislației și Steaua să aibă posibilitatea juridică de a putea evolua, în cele din urmă, în SuperLigă, dacă partea sportivă îi va permite.
”Suntem pe primul loc! A fost o primă parte de sezon bună! Știm că trebuia să fim la o diferență de puncte mai mare față de locul doi, dar am avut mici oscilații. Sper ca în a doua parte a sezonului să arătam mult mai bine și să terminăm pe primul loc, cu speranța că se va schimba ceva și vom putea celebra promovarea la final.
În final, aș dori să mulțumesc tuturor suporterilor noștri care au fost alături de noi necondiționat! Sărbători fericite tuturor suporterilor steliști!”, a spus portarul Horia Iancu, conform Steaua.
Horia Iancu a evoluat într-un singur meci de Liga 2 în acest sezon, în confruntarea cu FC Brașov, scor 0-1, în penultima etapă a anului 2022, a 15-a. În rest, Daniel Oprița a decis să apeleze la tânărul David Dincă, în vârstă de 18 ani, împrumutat de Steaua de la Academia Gheorghe Hagi. Antrenorul ”militarilor” l-a utilizat pe Dincă pentru că se încadrează în regula ”under”.
Steaua termină anul 2022 pe locul 1 în Liga 2. Are 33 de puncte acumulate în urma a 10 victorii, trei egaluri și trei înfrângeri, fiind la două puncte de locurile 2 și 3, Poli Iași și SC Oțelul. În acest moment, formația din Ghencea are un ecart de șapte puncte față de locul 7, FK Miercurea Ciuc.
În 2023, Steaua va mai întâlni în sezonul regular Unirea Slobozia (deplasare), Minaur Baia Mare (acasă) și Ripensia (deplasare).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-si-a-aflat-adversarele-de-la-turul-de-elita-de-cine-trebuie-sa-treaca-pentru-calificarea-la-euro-19256190
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-s-a-despartit-de-unul-dintre-cei-mai-experimentati-jucatori-din-lot-contractul-cu-alexandru-curtean-s-a-incheiat-brusc-desi-in-vara-se-transmitea-altceva-19256283
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-invins-in-ceata-stiinta-miroslava-intr-un-amical-in-care-leo-grozavu-a-testat-mai-multi-jucatori-19256276
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-facut-raportul-pe-2022-si-e-pe-plus-promovarea-in-liga-2-si-sansa-la-play-off-ul-evidentiate-presedintele-marian-brailescu-meritul-principal-e-al-generalului-dorinel-munteanu-19256262
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ultimele-reprezentante-ale-ligii-2-si-ligii-3-in-cupa-romaniei-au-fost-eliminate-in-faza-grupelor-au-fost-stabilite-meciurile-din-sferturile-de-finala-19256258